Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2803/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2803/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 3771/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2803/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 845/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat V. S. A. pentru intimatul – reclamant C. I., lipsind recurenta – pârâtă și intimata – pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă premergătoare fixării primului termen de judecată a fost parcursă.
Constatând că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta intimatului – reclamant, avocat V. S. A. solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
De asemenea, solicită cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.
Având în vedere actele depuse la dosar și motivele expuse oral în dezbateri, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Împotriva sentinței administrative nr. 845/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ a declarat recurs pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului Sibiu, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului C. I..
În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut că taxa de poluare percepută în temeiul O.u.G. 50/2008 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu. În acest sens s-a invocat jurisprudența C.J.U.E. concretizată în soluția acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 N. în interpretarea oficială a art. 110 T.F.U.E., ale cărei exigențe sunt respectate de actul normativ în discuție.
În ce privește cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., se susține că nu este aplicabilă decât raporturilor juridice născute sub incidența O.u.G. nr. 50/2008 și nu celor născute după modificarea acestui act normativ.
S-a mai arătat că A.F.P. nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu, în raportul juridic de drept substanțial prestând un serviciu de casierie, încasând și virând sumele încasate cu titlu de taxă de poluare în contul fondului pentru mediu, administrat de A.F.M., operațiune pentru care nu încasează nici un comision.
S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ..
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
1. Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Reclamanta supunând controlului de legalitate refuzul nejustificat manifestat de pârâtă de a restitui taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 pentru autoturismul său achiziționat din spațiul Uniunii Europene, a solicitat instanței de fond constatarea pe cale incidentală a neconformității actului normativ național ce instituie această taxă cu dreptul obiectiv al Uniunii Europene.
În acest sens, spre asigurarea efectului deplin al normelor Uniunii Europene, în concret a art. 110 T.F.U.E., s-a solicitat ca în analiza pe care o va face asupra fondului cauzei, instanța să dea eficiență jurisprudenței C.J.U.E. concretizată prin cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa. în a lăsa neaplicate dispozițiile Legii nr. 9/2012, așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 1/2012.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Această hotărâre nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.u.G. nr. 50/2008, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Sub acest aspect este de observat că prin Legea nr. 9/2012, act normativ prin care s-a dorit a se înlătura inechitățile constatate de instanțele judecătorești, rezultate din aplicarea O.u.G. nr. 50/2008, act normativ declarat în mod constant neconform cu art. 110 T.F.U.E., s-a reglementat prin art. 4 că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7, precum și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, asupra unui autovehicul rulat al cărui proprietar n-a fost anterior impus la prima înmatriculare a autoturismului în România.
Acest din urmă caz reglementat asigura neutralitatea taxei, astfel că Legea nr. 9/2012 respecta exigențele art. 110 T.F.U.E. așa cum a fost explicitat prin jurisprudența unională arătată.
Însă, prin O.u.G. nr. 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013 de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxarea autovehiculelor cu ocazia primei transcrieri, astfel că ansamblul legislativ format de cele două acte normative a conservat viciile de neconformitate a O.u.G. nr. 50/2008, fiind menținută discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței unionale arătate, ceea ce justifică declararea ca neconformă a Legii nr. 9/2012 cu modificările aduse de O.u.G. nr. 1/2012 pe perioada de incidență a acestui din urmă act normativ, în raport de art. 110 T.F.U.E., și înlăturarea de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus de instanța de fond.
Înlăturarea de la aplicare a actului normativ național care instituie obligativitatea plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, duce în mod logic la constatarea că taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, de la data plății taxei conform hotărârii C.J.C.E. în cauza I. contra României care a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 08.06.2013.
2. Recurenta pârâtă are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu, astfel că admiterea acțiunii îndreptată și împotriva acestei pârâte, este dovada necesară și suficientă a culpei sale procesuale, ce a justificat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condițiile în care acestea s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând reclamantul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 453 din Codul de procedură civilă.
Concluzionând, criticile pârâtei se dovedesc a fi nefondate, astfel că în temeiul art. 496 și 498 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul acesteia.
Întrucât recurenta sunt în culpă procesuală în temeiul art. 453 C.proc.civ. vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului Sibiu împotriva sentinței administrative nr. 845/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. A. B. |
Red./Tehnored. D.D.B.
5ex./28.09.2015
Jud. Fond. V. A.
Exp.3 .
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2521/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1419/2015.... → |
|---|
