Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2422/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2422/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 2084/85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR.2422/2015
Ședința publică din data de 02 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. I. G.
Judecător: C. C. F.
Judecător: Ș. D.
Grefier: A. M. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu și intimatul-reclamant M. O. L., împotriva Sentinței nr.356/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentantului recurentei-pârâte A.J.F.P. Sibiu, lipsa reprezentantului intimatei-pârâte Administrația F. pentru Mediu, precum și lipsa intimatului-reclamant M. O. L..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că: recursul a fost motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; recurenta-pârâtă A.J.F.P. Sibiu a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului acesteia.
Față de actele dosarului și solicitarea recurentei-pârâte A.J.F.P. Sibiu de judecare a cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin Sentințanr.356/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Musan O. L., cu domiciliul Sibiu, ., . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice, cu sediul în Sibiu, .. 17, jud. Sibiu, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei, nr. 294,Corp A; au fost obligate pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2620 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată conform chitanței de plata . nr._/12.12.2012, precum și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume, calculată conform art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință:
- în principal: respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nelegală;
- în subsidiar: respingerea acțiunii față de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și obligarea doar a Administrația F. pentru Mediu-beneficiara taxei de poluare, la restituire.
În expunerea motivelor, recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu susține că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012 și H.G. nr.9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legi nr.9/2012.
De asemenea, recurenta-pârâtă susține că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09-T. nu sunt incidente în cauză, iar dispozițiile Legii nr.9/2012 nu contravin prevederilor din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, art.110 din Tratatul U.E. reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Așa cum rezultă din conținutul art.110 alin.1 din Tratatul C.E. potrivit căruia „nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare”, norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, legiuitorul român a înlăturat discriminarea indirectă pe care o invocă reclamantul, în sensul că sunt obligați să plătească taxa de poluare atât autovehiculele second-hand achiziționate din Comunitatea Europeană la prima lor înmatriculare în România, cât și autovehiculele second-hand achiziționate de pe piața internă și reînmatriculate în România.
Recurenta-pârâtă susține de asemenea că în mod corect prin Decizia emisă de AFP s-a calculat taxa pentru stabilirea emisiilor poluante provenite de la autovehicule, decizia fiind temeinică și legală, motivată în baza textelor de lege care nu au fost declarate neconstituționale, ci reprezintă voința legiuitorului român exprimată într-o normă de drept.
Se impune a se constata că taxa de emisii poluante nu face parte și nu se regăsește în bugetul consolidat al statului, care este administrat de Ministerul Finanțelor Publice și organele teritoriale și urmează a fi restituită de către beneficiarul taxei, respectiv de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în mod greșit a fost obligată la plata taxei de poluare în condițiile în care, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, „taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, recurenta-pârâtă solicită respingerea acestora întrucât complexitatea muncii apărătorului a fost foarte redusă deoarece datorită volumului mare de cauze având același obiect, motivarea juridică nu a mai necesitat elaborarea și invocarea unor motive noi pe baza unei activități laborioase de cercetare juridică pe acest subiect.
În drept, au fost invocate dispozițiile: art.483, art.488 pct.8 și următoarele din Codul de procedură civilă, art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr.9/2012 și H.G. nr.9/2012.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru
Analizând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispozițiilor din Legea 9/2012 prin raportare la cele ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, explicitate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii 9/2012, varianta 2012, act normativ care stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 alin.1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Demn de reținut este faptul că art. 4 alin. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Instituind o taxă și pentru tranzacțiile cu „produsele similare”legiuitorul nu a făcut altceva decât să se conformeze celor reținute de instanța europeană.
Prin Ordonanța din 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexate C‑97/13 G. C. și C‑214/13 G. C., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Însă în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012 a fost publicata Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 1/2012 prin care s-a prevăzut că „Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.”
Relativ la acest act, prin aceeași Ordonanță, instanța europeană a reținut că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012,(…). Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acord cu cele reținute de instanța comunitară, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.
În fine, nici motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecată nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 453 din Noul cod de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii.
Invocarea pretinsei bune credințe a recurentei nu poate fi primită, întrucât demersul reclamantului nu este unul singular ci se înscrie într-un context național arhicunoscut, dar ignorat de plano de către organul fiscal. Buna sa credință putea fi dovedită, eventual, prin încercarea de soluționare pe cale amiabilă a conflictului chiar și în timpul procesului, aliniindu-se astfel practicii unanime a instanțelor.
Ca atare culpa procesuală este pe deplin dovedită iar aplicarea dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă corect realizată de instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică sub toate aspectele criticate
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr. 356/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. I. G. C. C. F. Ș. D.
Grefier,
A. M. M.
Red./ Tehnored.L.I.G/11.09.2015
A.M.M./ 5 ex/ 11.09.2015
Jud.fond.P. L.A.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1591/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2193/2015.... → |
|---|
