Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1591/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1591/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 8378/97/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1591/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Judecător M. F.
Judecător F. I. P.
Grefier M. C. Daiboc
Pe rol se află soluționarea recursului declarat pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Hațeg împotriva sentinței nr.1930/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
-CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Prin sentința administrativă nr.1930/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T. O. în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Orășenesc Hațeg și Administrația F. pentru Mediu, au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamantă a dobânzii fiscale pentru perioada 22.04.2009 – 11.01.2012 aferentă sumei de 1.065 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.271 lei.
Împotriva hotărârii formulează recurs pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Hațeg solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei.
Se arată în recurs că reclamanta a obținut restituirea taxei de poluare, precum și dobânda legală începând cu data cererii de restituire și că în raport de dispozițiile art.70 al.1 Cod pr.fiscală, organele fiscale au fost în imposibilitate de a restitui dobânda de la data plății.
Recursul pârâtului este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub dosar nr._, precizată la ultimul termen de judecată, reclamanta în contradictoriu cu pârâtele a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtelor la plata taxei de poluare și a dobânzii fiscale (calculată conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală) aferente sumei de 1.065 lei, pentru perioada cuprinsă de la data cererii de restituire a taxei și până la data plății.
Prin sentința nr.577/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în acest dosar, s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei achitată cu titlu taxă, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale începând cu data formulării cererii de restituire - 11.01.2012 și până la data plății efective.
Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art.124 alin.1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art. 0, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cu toate acestea, reclamanta are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, se impune înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art.124 si 70 din Codul de procedura fiscala în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțată în afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. În ce privește scadența dobânzii, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate, să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei, cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Înlăturarea de la aplicare a actului normativ național care instituie obligativitatea plății taxei de poluare, duce în mod logic la constatarea că taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală aferentă, conform art.124 Cod procedură fiscală, calculată de la data achitării taxei, conform celor dispuse de CJUE în Cauza I. C-565/11.
În consecință, pentru aplicarea prioritară a dreptul comunitar, potrivit art.148 al.2 și art.20 al.2 din Constituție, acțiunea a fost corect admisă, nefiind incidente prevederile art.488 pct.8 C. pr. civ ..
Față de cele ce preced potrivit art.496 și 498 Cod pr.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât, nefiind incident motivul de casare invocat potrivit art.488 pct.8 C.pr. civ. .
În temeiul art.453 C.pr. civ., va fi obligat pârâtul recurent, ca parte căzută în pretenții, să plătească reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat justificat cu chitanță la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Hațeg împotriva sentinței nr.1930/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Obligă pârâtul recurent să plătească reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 04 2015.
Președinte, M. K. | Judecător, M. F. | Judecător, F. I. P. |
Grefier, M. C. Daiboc |
Red./tehnored.M.F.
5 ex./04.05.2014
Jud.fond – M. L.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2651/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2422/2015.... → |
|---|








