Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1336/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1336/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1194/85/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1336/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. Hancaș

Judecător Ș. D.

Judecător M. F.

Grefier N. B.

Completul de judecata a fost legal constituit, conform art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței administrative nr.1/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._, având ca obiect anulare control taxe si impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică constata lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod proc. civilă, iar din partea intimatului reclamant Ș. C. s-a depus la dosar întâmpinare, prin fax.

Față de actele aflate la dosar și solicitarea de judecare a cauzei in lipsa, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința administrativă nr. 1/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ș. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, acestea fiind obligate să restituie reclamantei suma de 2759 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată conform codului de procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective și integrale a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, prin intermediul căruia a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de către reclamant, ca netemeinică și nelegală, iar în subsidiar respingerea acțiunii față de aceasta și obligarea la restituirea taxei doar a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, în calitate de beneficiar al acesteia.

În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut, în esență, că taxa de poluare percepută în temeiul O.u.G. 50/2008 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu.

S-a mai arătat că organul fiscal teritorial nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu, în raportul juridic de drept substanțial prestând un serviciu de casierie, încasând și virând sumele încasate cu titlu de taxă de poluare în contul fondului pentru mediu, administrat de A.F.M., operațiune pentru care nu încasează nici un comision.

S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.

În drept au fost invocate prevederile art.483 și art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ..

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare (f.14 și urm.), prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul prin raportare la motivele de casare invocate de către recurentă, care sunt încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 alin.1 pct.9 C.pr.civ.1865 aplicabil în cauză prin raportare la data înregistrării acțiunii la instanța de fond, referitoare la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și prin prisma prevederilor art.3041 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.

Așa cum a reținut instanța de fond, taxa de poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008, în toate variantele sale, se percepe numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing, măsură legislativă ce contravine art. 110 T.F.U.E. (fostul art.90 din T.C.E. până la data de 01.12.2009) așa cum a fost interpretat și explicitat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. și în cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a..

Consacrarea și menținerea legislativă a unei discriminări a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței comunitare arătate, justifică declararea ca incompatibilă a O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, cu art. 110 T.F.U.E., cu consecința înlăturării de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus.

Această hotărâre a instanței unionale nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.U.G. nr. 50/2008, în legătură cu forma inițială a acesteia, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În consecință, taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmarea neaplicării prevederilor prioritare ale dreptului Uniunii Europene față de normele contrare de drept național, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia, la care se adaugă, în compensație, dobânda legală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, de la data plății taxei, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani plătită fără temei și în virtutea principiului efectivității care impune ca, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, normele naționale care privesc calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, conform hotărârii C.J.U.E. pronunțată în cauza C-565/11 - M. I. împotriva A.F.P. Sibiu și A.F.M.

Relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.

Sub acest aspect este de relevat că taxa de poluare se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.

În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are A.J.F.P. Sibiu, succesorul fostei Administrații a Finanțelor Publice Sibiu, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire, dobândind astfel legitimare procesuală pasivă, și care împreună cu A.F.M., beneficiarul taxei de poluare, formează un litisconsorțiu procesual, astfel că, în mod întemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă de către instanța de fond.

În ceea ce privește criticile recurentei referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că acestea sunt lipsite de obiect, în contextul în care, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a acordat asemenea cheltuieli reclamantului

Ca atare, sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art.312 din Codul de Procedură Civilă, recursul formulat urmează a fi respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței administrative nr.1/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2015.

Președinte,

A. E. Hancaș

Judecător,

Ș. D.

Judecător,

M. F.

Grefier,

N. B.

Red./tehnored. AEH 2ex.05.05.2015

Jud. fond P. L.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1336/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA