Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 638/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 638/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1979/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIA Nr. 638/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. M. Stânga
Judecător: M. C. C.
Judecător: N. N.-P.
Grefier: C. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – S. F. Municipal Hunedoara împotriva sentinței nr. 1448/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1448/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr. _ au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, și s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – S. F. Municipal Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu. Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 1532 lei, reprezentând diferența dintre taxă pe poluare plătită de către reclamant cu chitanța . nr._/10.01.2012 și suma de 490, restituită reclamantului în baza deciziei de restituire nr. 1514/20.01.2012, precum și dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, calculată de la data de 10.01.2012 și până la data restituirii efective. Pârâtele au mai fost obligate la plata sumei de 553 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând să fie casată și, reținând cauza spre rejudecare, în principal să se respingă față de organul fiscal capătului de cerere prin care se solicită restituirea taxei pentru emisii poluante, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată.
A fost criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, recurenta arătând că taxa pe poluare nu se face venit la bugetul general consolidat și nu este administrată de organul fiscal, ci se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu, care o și administrează, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 7 din OG nr. 50/2008, că nu s-a ținut cont că a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia.
A susținut, apoi, că acțiunea este și inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie, făcând trimitere la prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, recurenta a susținut că se impunea obligarea la restituire doar a Administrației F. pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, că organul fiscal a respectat dispozițiile OG nr. 50/2008 și că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, ci este compatibilă cu art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, fiind instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE și se determină după criterii obiective.
A fost criticată și dispoziția de obligare la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantului.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 134/2010, ale OG nr. 50/2008, precum și ale OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerentele:
Critica privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP nu este fondată.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, Curtea reține că relevante sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa pentru emisiile poluante, conform art. 10 din Legea nr. 9/2012, se stabilește, se verifică și se colectează de către organul fiscal competent, potrivit OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar conform art. 7 alin. 4 din același act normativ cererea de restituire se depune la organul fiscal competent, care este ținut să o soluționeze.
În speță, organul fiscal competent, ce a calculat și a colectat taxa, este Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Hunedoara, iar în virtutea acestor atribuții, tot această instituție publică, prin succesorii săi, este ținută să soluționeze cererea de restituire, ceea ce în plan procesual îi conferă legitimare procesuală pasivă.
Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce gestionează fondul de mediu, al cărui activ este format și de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule colectată conform Legii nr. 9/2012, așa cum s-a arătat.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și D. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, la restituirea taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, criticile recurentei nefiind întemeiate.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante reprezintă un act administrativ fiscal, care determină, cu caracter de obligativitate, întinderea taxei, atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul de înmatriculare a acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă prevăzută de lege.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a dispozițiilor interne cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.
Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern, ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe, cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Din aceste motive, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nefiind necesară în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității. În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
În ceea ce privește fondul se constată că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).
Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Curtea a constatat și că raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009.
Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plată a taxei intervenea atât cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că începând cu data intrării in vigoare a ordonanței de urgență aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
De asemenea, s-a stabilit că contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării in vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Astfel, rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, și acest act normativ menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În aceste condiții Curtea constată că, neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4), și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de cel din urmă act normativ este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Raportat la considerentele expuse anterior, soluția de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, la cererea reclamantului, este corectă, iar pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
În ceea ce privește aplicarea art. 451 NCPC, se constată că au fost acordate cheltuieli de judecată raportat la culpa procesuală a pârâtelor, cuantumul acestora nefiind nepotrivit de mare în raport cu criteriile stabilite prin textul de lege menționat, așa încât și sub acest aspect criticile recurentei se constată a fi neîntemeiate.
Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va fi respins recursul pârâtei D. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din același cod.
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatului-reclamant suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu sediul în D., ., nr.30, jud. Hunedoara împotriva sentinței nr.1448/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. M. Stânga M. C. C. N. N.-P.
Grefier,
C. B.
Red./Tehnored.NNP/5 ex/27.02.2015
Jud.f.M.V.A
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 121/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 621/2015.... → |
|---|
