Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2541/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2541/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 5485/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2541/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. D.
Judecător G. M.
Judecător A. E. Hancaș
Grefier A. Ț.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței administrative nr.222/C./2015 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă și că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsa părților.
Față de actele aflate la dosar și de cererea de judecare în lipsa părților, instanța lasă cauza în pronunțare.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința administrativă nr.222/C./2015, Tribunalul A. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . A. I. împotriva aceluiași pârât și a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, aceștia fiind obligați la restituirea sumei de 8289 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data plății și până la restituire, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, prin consilier juridic, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., în numel și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., solicitând casarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
Recurenta consideră că hotărârea este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 al. 1 pct. 8 cod de procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că taxa nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind eliminat orice efect discriminatoriu.
S-a mai arătat că hotărârea este nelegală asupra momentului de la care se calculează dobânda legală și că nu trebuiau acordate decât cheltuielile care au fost real făcute într-un cuantum rezonabil. Raportat la complexitatea cauzei, recurenta apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și a fost formulat în termenul prevăzut de art. 485 Noul cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu București nu au formulat întâmpinare la recurs.
Analizând hotărârea instanței de fond prin raportare la cadrul legal intern și la normele instituite de TFUE și instanța de contencios european, precum și prin prisma criticilor formulate în cadrul recursului, care se circumscriu prevederilor art. 488 pct. 8 Noul cod de procedură civilă, Curtea constată nefondat recursul pârâtei și îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
În esență, recurenta susține că instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept incidente în speță.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect că taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la momentul introducerii în România a autoturismului, sunt contrare dreptului comunitar și este nedatorată, urmând ca în conformitate cu prevederile art.117 alin.(1) lit. d) și alin.(9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, să fie restituită.
La data solicitării emiterii deciziei de calcul erau în vigoare dispozițiile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona).
Reglementarea națională impune obligația de plata a taxei de poluare “cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”.
Cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a.,urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Ulterior, tot Curtea de Justiției Europeană a luat în discuție, în cauza N., toate modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, respectiv prin OUG nr. 117/2009, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 114/2008 a constatat că textul legal în toate variantele sale instituie și respectiv menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule cumpărate din alte state membre și înmatriculate inițial în acel stat membru.
Astfel, Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxă de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională, anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
În consecință, prima instanța a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, și a aplicat cu prioritate reglementările comunitare față de dispozițiile contrare din legea internă.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 12 Legea 9/2012, Curtea arată că prin ordonanța din 03.02.2014, în cauzele reunite C-214/13 și C97/13 (C. și C.), CJUE a apreciat pozitivă diferența între Legea 9/2012 și OUG 50/2008 (pct. 30) dar constatând că OUG 1/2012 a privat art. 4 al. 2 de efectele sale până la 01.01.2013 rezultând un regim de impozitare asemenea celui instituit de OUG 50/2008 cu efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală (pct. 31).
Dispune ordonanța că art. „110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stata membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Art. 12 Legea 9/2012 prevede restituirea taxei de poluare achitată în baza OUG 50/2008 cu modificări, condiționat de existența unei diferențe de valoare între cele două taxe.
În opinia Curții și o astfel de dispoziție este contrară dreptului comunitar deoarece limitează restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la diferența dintre cuantumul acestei taxe și posibilul cuantum inferior al unei taxe instituite ulterior și aplicate retroactiv în mod discriminatoriu ori, de principiu, statul membru care a perceput o taxă contrară dreptului Uniunii trebuie să o restituie contribuabililor integral pentru a-și onora obligațiile ce-i revin în baza dreptului Uniunii ( Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C- 565/11 I., punctul 20, în cauza C-398/09 pct. 17 Lady&Kid, și C-591/10 Littlewoods Retail și alții, pct. 24) dar și pentru a-și onora o obligație de natură civilă față de contribuabil.
Corect a reținut Tribunalul că, la data de 18.04.2013 Curtea Europeană de Justiție în cauza C-561/11, M. I. a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Raportat la această interpretare a dreptului uniunii, în mod corect s-au înlăturat dispozițiile naționale, art. 124 și art. 70 cod de procedură fiscală, contrare dreptului unional.
În ceea ce privește cererea de apreciere a onorariului de avocat prin prisma dispozițiilor art.451 alin.(2) Cod procedură civilă, se constată că munca prestată de avocat a fost reală și efectiv desfășurată și dovedită cu chitanța nr.1088/07.01.2015, în valoare de 500 de lei, eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului.
Instanța de recurs constată că valoarea cheltuielilor de judecată este una rezonabilă raportat și la valoarea pricinii.
Toate aceste considerente dovedesc temeinicia hotărârii recurate, astfel că pentru menținerea acesteia, Curtea în temeiul art. 496 codul de procedură civilă va respinge recursul recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței administrative nr.222/C./2015 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2015.
Președinte, Ș. D. | Judecător, G. M. | Judecător, A. E. Hancaș |
Grefier, A. Ț. |
Red., tehnored. H.A.E. 2 ex/22.09.2015
J. fond M.B.B.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2540/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... → |
|---|
