Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 4963/85/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 141/2015

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. D.

Judecător G. M.

Judecător A. E. Hancaș

Grefier A. Ț.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de parata Serviciul Fiscal Municipal Mediaș împotriva sentinței nr. 893/2014 pronuntata de Secția a II-a Civila,de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă și că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsa părților.

Față de actele aflate la dosar și de cererea de judecare în lipsa părților, instanța lasă cauza în pronunțare.

Curtea de Apel

Reclamantul I. I. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu obligarea la restituirea taxei pe poluare și plata dobânzii legale, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală. Autoturismul de ocazie a fost achiziționat și înmatriculat pentru prima dată în spațiul UE, iar pentru înmatricularea în România a fost percepută taxa în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008. Actul normativ contravine dreptului obiectiv comunitar, potrivit căruia niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate, taxa nefiind încasată la reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate în circulație aflate pe piața internă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și Legea nr. 554/2004.

Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr.893/CA/2014 a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal și A.F.M. și a dispus restituirea sumei de 3286 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății, 26 02 2009, și până la data restituirii efective a sumei datorată. Instanța a reținut că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat comunitar, dar pentru prima înmatriculare în România, s-a solicitat plata taxei conform dispozițiilor OUG nr. 50/2008. Ordonanța Guvernului contravine normelor dreptului obiectiv comunitar, art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, devenit art. 110 din TFUE, taxa instituită prin acest act normativ fiind percepută la prima înmatriculare în România a autoturismelor de ocazie de proveniență comunitară, iar cele de pe piața internă nu sunt supuse taxării.

Pârâta Serviciul Fiscal a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii. Pârâta susține că taxa pe poluare nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind eliminat orice efect discriminatoriu.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând sentința atacată sub toate aspectele cauzei conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond în mod temeinic și legal a aplicat prioritar dreptul comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național incompatibil cu dreptul comunitar, potrivit art. 148 din Constituție.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În opinia CJCE autovehiculele de pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” în sensul articolului 110 din TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat, trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule fiind într-un raport de concurență. Actul normativ de reglementare a taxei,cu modificările ulterioare, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei pe poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca ordonanța să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismele înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.

În același sens s-a pronunțat CJCE în cauza I. N. vs. DGFP Gorj, AFP Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, ca urmare unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, privind conformitatea taxei pe poluare cu dreptul european, în discuție fiind variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.

Taxa pe poluare este incompatibilă cu art. 110 TFUE, fiind consacrata discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România. Față de dispozițiile art. 148 din Constituție, urmează a înlătura de la aplicare dispozițiile OUG nr. 50/2008 și a da eficiență dreptul comunitar, art. 110 din TFUE, si jurisprudenței comunitare în materie .

Potrivit dispozițiilor art. 1 si 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare se încasează de autoritatea fiscală competentă și se face venit la Fondul de mediu . In condițiile în care taxa a fost încasata, potrivit actului depus in probațiune de către Administrație, nu se poate retine ca aceasta parte nu are calitate procesuala pasiva in cauza.

Taxa percepută de autoritatatea fiscala este nelegală, urmând a fi supusa repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Dobânda legală aferentă va fi calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei, avand în vedere Hotararea CJUE pronuntata in cauza C565/11 I. M. din 18 04 2013 .

În privința cheltuielilor de judecata se constata ca acestea au fost acordate de instanta de fond avand în vedere criteriile stabilite de lege, și anume valoarea obiectului pricinii, complexitatea cauzei și munca depusa de avocat .

Toate aceste considerente dovedesc temeinicia hotărârii recurate, astfel că pentru menținerea acesteia, Curtea în temeiul art. 312 codul de procedură civilă va respinge recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de parata Serviciul Fiscal Municipal Mediaș împotriva sentinței nr. 893/2014 pronuntata de Secția a II-a Civila,de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2015.

Președinte,

Ș. D.

Judecător,

G. M.

Judecător,

A. E. Hancaș

Grefier,

A. Ț.

G.M. 21 Ianuarie 2015 2 ex

J. fond D. Șomandră

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA