Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 533/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 4502/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 533/2015
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. N.-P.
Judecător O. M. Stânga
Judecător M. C. C.
Grefier F. T. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr.1555/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că pe rolul Tribunalului Hunedoara s-a înregistrat sub dosar nr._ acțiunea formulată de reclamantul I. Ș. T. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HUNEDOARA și Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2016 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii legale fiscală de la data de 18.08.2011 și până la data restituirii efective.
Prin sentința nr.1555/CA/2014 Tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal și a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele pe care le-a obligat să-i restituie suma de 2016 lei și dobânda legală aferentă calculată conform art.124 C.pr .fiscală de la data de 18.08.2011, precum și 400 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGRFP Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și pe fond, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a obligat organul fiscal la restituirea taxei de poluare întrucât această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu, Trezoreriile statului prestând doar serviciul de încasare al taxei.
De asemenea, se menționează că acțiunea este neîntemeiată deoarece legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se învederează că taxa reglementată de OUG nr.50/2008 a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE.
Se invocă interpretarea dată art. 90 par. 1 din Tratatul CE, de către CJCE în cauzele reunite C – 290 /2005 Nadasdi si C-333/2005 N., în sensul ca acesta interzice o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări, atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrica ) și clasificarea din punct de vedere al poluării este făcută fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru.
Se susține că taxa nu are caracter discriminatoriu întrucât este achitată si de către proprietarii de autoturisme produse în România la momentul primei înmatriculări.
Totodată pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii justificată de împrejurarea că reclamantul nu a procedat conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.
Se critică soluția primei instanțe și sub aspectul că nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabilul reclamant, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și la dobânzi.
Recursul pârâtei este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
În drept se invocă art. 488 pct. 8 NCPC.
Analizând recursul formulat de pârâta recurentă, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
În completarea acestor argumente este de menționat că raportat la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar, că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
În concluzie, O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
Astfel, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acesteia.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.U.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice care a emis decizia de calcul a taxei și care s-a pronunțat și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al administrației finanțelor publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice, cât și Administrația F. pentru Mediu.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul a taxei de poluare așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din O.u.G. nr. 50/2008, reprezintă un act administrativ fiscal, care determină cu caracter de obligativitate întinderea taxei atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul înmatriculării acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din O.u.G. nr. 50/2008.Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a O.u.G. nr. 50/2008 cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală. Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz. Din aceste motive este corect respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile ,aceasta nefiind necesară în accepțiunea art.7 din Legea 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității.În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
Pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, în compensație, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, așa cum a reținut și instanța de fond.
Motivul de recurs în ce privește aplicarea art. 451 NCPC este nefondat întrucât cheltuielile de judecată au fost acordate reclamantului raportat la culpa procesuală a pârâtelor, iar onorariul nu este prea mare în raport de valoarea pricinii și de complexitatea acesteia.
Față de aceste considerente, Curtea constată că criticile formulate de recurentă nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 NCPC, astfel că în temeiul art. 498 NCPC va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza art. 453 NCPC, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu sediul în D., ., nr.30, județul Hunedoara împotriva sentinței nr.1555/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentă să plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4.02.2015.
Președinte, Judecător,Judecător,
N.-P. N. O. M. Stânga M. C. C.
Grefier,
F. T. Ș.
Red/Th.red:CMC/5 ex./5.02.2015
Jud.sindic:C.M.A.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 256/2015.... → |
|---|
