Obligaţia de a face. Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 2477/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 255/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul S. N. împotriva sentinței nr. 1341/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că pretențiile ce fac obiectul acțiunii deduse judecății vizează trimestrul I 2007 – trimestrul IV 2013 și ulterior până la data formulării prezentei acțiuni, respectiv 5.05.2014, astfel că, având în vedere dispozițiile vechiului cod civil, instanța invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2007-2008, apreciindu-l ca fiind un motiv de ordine publică raportat la dispozițiile menționate și lasă cauza în pronunțare atât pe excepție, cât și pe fondul cauzei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1341/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. L., prin Primar în contradictoriu cu pârâtul S. N. și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2434,25 lei reprezentând redevență datorată pentru perioada I 2007 – IV 2013 și suma de 162.190,43 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la data de 05.05.2014, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
În susținerea recursului înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă întemeiat de faptul că instanța de fond a realizat o greșită interpretare a prevederilor art. 9 din contract întrucât părțile au convenit prin contract să se calculeze penalități de întârziere doar pentru o perioadă de 30 de zile, după depășirea acesteia reclamantul fiind în drept să recurgă la retragerea concesiunii.
Se mai susține că au fost încălcate și prevederile art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 întrucât totalul penalităților nu poate depăși debitul.
De asemenea se susține că acordarea actualizării în raport de rata inflației este nelegală întrucât penalitățile de întârziere constituie prin ele însele o evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată.
Intimatul M. L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că prevederile art. 9 din contract au fost corect interpretate de instanța de fond, părțile neconvenind limitarea acestor penalități la o perioadă de 30 de zile.
În ce privește susținerea privitoare la încălcarea prevederile art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 întrucât totalul penalităților nu poate depăși debitul, intimata arată că norma respectivă a fost abrogată iar prin clauza din contractul de concesiune nu au fost limitate penalitățile la nivelul redevenței.
Referitor la nelegalitatea acordării actualizării în raport de rata inflației înțelege să invoce dispozițiile art. 1531 din Codul civil, susținând că prin această actualizare se acoperă prejudiciul cauzat prin neachitarea redevenței.
În subsidiar, în cazul în care se apreciază că penalitățile se datorează doar pentru perioada de 30 de zile se solicită obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 2.434,25 lei cu titlul de debit și 4.201,60 lei cu titlul de penalități pentru perioada 2007 – 2013.
La termenul din 21.01.2015 curtea a pus în discuție, ca motiv de ordine publică, din oficiu, prescripția dreptului material la acțiune pentru anii 2007 și 2008
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 488 alin 1 din codul de procedură civilă 2010 casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurentul a înțeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Analizând modalitatea în care instanța de fond a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului (art. 969 din C.civ. 1864) curtea reține că, între Consiliul Local al Municipiului L. și numitul N. A. s-a încheiat contractul de concesiune nr. 121/20.06.1996, având ca obiect folosința unui teren cu suprafață de 30 m.p., amplasat în zona de agrement Straja L., județul Hunedoara. Prin actele adiționale ulterior încheiate, suprafața inițială de 30 mp a fost majorată succesiv, până la suprafața de 300 mp .
Prin actul adițional nr. 6/03.06.2004, cu acordul concesionarului, pârâtul S. N. a preluat o suprafață de 50 mp din suprafața totală majorată ce a făcut obiectul contractului de concesiune inițial, asumându-și toate prevederile contractuale din contractul nr. 121/20.06.1996.
Prin contract concesionarul s-a obligat să achite o redevență anuală în cuantum de 75.900 ROL, prețul concesiunii putând fi indexat anual, cu rata inflației. De asemenea, s-a prevăzut o clauza potrivit căreia întârzierile la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, urmând ca, dacă întârzierile depășesc 30 zile, să se procedeze la retragerea concesiunii.
Reclamantul a solicitat prin cerere obligarea pârâtului la plata sumei de 2434,25 lei cu titlul de redevență datorată pentru perioada I 2007 – IV 2013 și suma de 162.190,43 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere aferente, reactualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
Potrivit art. 8 din Contractul de concesiune nr. 121/20.06.1996, plata redevenței trebuia realizată în patru rate trimestriale, în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, iar potrivit art.9 din același contract, întârzierile de la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, urmând ca dacă întârzierile depășesc suma de 30 de zile să se procedeze la retragerea cesiunii.
Din cele de mai sus, rezultă că scadența pentru plata redevenței aferente trimestrul I a fost la data de 10.04, pentru plata redevenței aferente trimestrului II a fost la data de 10.07, pentru plata redevenței aferente trimestrului III a fost la data de 10.10, iar pentru plata redevenței aferente trimestrului IV a fost la data de 10.01 a anului următor celui pentru care se datorează redevența.
Potrivit celor stipulate în contract, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de penalități de întârziere numai pentru o perioadă de 30 de zile, calculată începând cu data scadenței redevenței, întârzierea la plata redevenței peste această perioadă fiind sancționată cu retragerea concesiunii.
Cât privește prescripția dreptului material la acțiune, se constată că atât redevența, cât și penalitățile de întârziere constituie creanțe ce decurg dintr-un act de drept administrativ și care se fac venit la bugetul local, astfel că procedura de colectare este reglementată de prevederile Codului de procedură fiscală, fapt ce rezultă din prevederile art. 1 din OG nr.92/2003. Prin urmare, în materie de prescripție nu sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, ci cele ale 131 din Codul de procedură fiscală.
Regimul prescripției extinctive este guvernat de legea în vigoare la momentul la care termenul a început să curgă (potrivit art. 6 alin. 4 din C.civ. 2009), astfel că sancțiunea respectivă poate fi invocată din oficiu, nefiind incidente prevederile art. 2512-2513 din C.civ. 2009.
În acest sens termenul de prescripție pentru redevența și penalitățile aferente anului 2007 curge începând cu data de 01.01.2008 și s-a împlinit la data de 01.01.2013, în timp ce termenul de prescripție pentru redevența și penalitățile aferente anului 2008 curge începând cu data de 01.01.2009 și s-a împlinit la data de 01.01.2014.
Cum acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 05.05.2014 creanța sa reprezentând redevența și penalitățile aferente anilor 2007 și 2008 apare ca fiind prescrisă.
Pentru neachitarea redevenței s-a stabilit prin contract că pârâtul datorează reclamantului penalități de întârziere în limita a 30 de zile, potrivit art.9 din contractul de concesiune.
Având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada achitării redevenței pentru anii 2009 - 2013 (în cuantum de 2.111 lei), curtea constată că acesta datorează atât valoarea redevenței cât și penalitățile aferente, calculate pentru perioada de 30 de zile, respectiv 568,52 lei pentru anul 2009, 592,52 lei pentru anul 2010, 643,52 lei pentru anul 2011, 663 lei pentru anul 2012 și 696 lei pentru anul 2013, în total suma de 3163,56 lei.
Susținerea instanței de fond referitoare la incidența prevederilor art.1530 C.civ.2009 (Legea 287/2009) nu poate fi primită întrucât, potrivit art. 3 din Legea 71/2011actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, iar, în speță, contractul a cărui executare se solicită a fost încheiat în anul 1996, astfel că prevederile sale intră sub incidența Codului civil 1864.
În ce privește susținerea recurentului referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea 496/2002, curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul tempus regit actum deoarece actul normativ nu era în vigoarea la momentul încheierii contractului (1996) iar pe de altă parte, nu este întrunită nici situația premisă avută în vedere de legiuitor, respectiv nici una din părți nu este comerciant, contractul încheiat fiind esențialmente administrativ și nicidecum comercial.
Cererea reclamatei referitoare la actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației va fi respinsă deoarece penalitățile de întârziere constituie prin ele însele o evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată, acoperind inclusiv inflația, așa încât nu se justifică reactualizarea acestora în raport cu indicele de inflație, și acesta cu atât mai mult cu cât creditorul a stat în pasivitate o perioadă îndelungată de timp.
Susținerea intimatului referitoare la incidența prevederilor art.1531 C.civ.2009 (Legea 287/2009) nu poate fi primită față de prevederile art. 3 din Legea 71/2011 mai sus enunțate.
Reținând că dispozițiile art. 969 din C.civ. 1864 au fost greșit interpretate, curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este incident și ca atare, recursul declarat urmează a fi admis potrivit art. 496 alin. 2 din același act normativ, sentința casată și acțiunea admisă doar în parte, potrivit celor mai sus arătate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. N. împotriva Sentinței nr. 1341/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ,
Casează sentința atacată și rejudecând:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente anilor 2007 și 2008 și în consecință respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. L., prin Primar cu privire la redevența și penalitățile aferente acestor ani.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. L., prin Primar cu sediul în L., ., județul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul S. N., cu domiciliul în L., ., . și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.111 lei reprezentând redevență datorată pentru perioada I 2009 – IV 2013 și suma de 3.163,56 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red. Tehnored. L.G.
23 Ianuarie 2015
Jud. fond C. A.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 250/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
