Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 745/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 745/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 3942/107/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 745/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. P.
Judecător M. Ș.
Judecător M. F.
Grefier A. H.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței nr.1683/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a mandatarului ales al intimatului reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că anterior fixării primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu, dat fiind lipsa calității de parte a acesteia la instanța de fond.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată și asupra recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. .
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față :
Prin sentința administrativă nr.1683/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. I. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 2671 lei, dobânda legală calculată conform C Pr. Fisc aferentă sumei, de la data plății taxei de poluare și până la data restituirii efective și la plata în favoarea reclamantului a sumei de 303 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii formulează recurs D. B. în nume propriu și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., solicitând a se dispune casarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale apreciind că se impune plata dobânzii de la data plății și nu de la data cererii de restituire,întrucât legislația internă e conformă dreptului comunitar . Se arată că reclamantul a obținut restituirea taxei precum și dobânda legală începând cu data cererii de restituire și că în raport de dispozițiile art. 70 al. 1 Cod pr. fisc. organele fiscale au fost în imposibilitate de a restitui dobânda de la data plății. Se critică și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond ,se apreciază că instanța a aplicat greșit criteriile legale reglementate de art.451 alin.3 C.pr. civ.
Din oficiu Curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A..
Analizând această excepție Curtea observă că D.G.F.P. a județului A., al cărei succesor în drepturi este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., nu a avut calitatea de parte în proces la instanța de fond, reclamantul limitând cadrul procesual la chemarea în judecată a pârâtelor AJFP A. și A.F.M. București. În atare situație Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. nu poate avea calitate de recurentă, părțile în recurs fiind limitate la cele de la judecata în fond.
Pentru aceste motive excepția inadmisibilității recursului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. este întemeiată, astfel că urmare a admiterii acesteia, recursul ei va fi respins în consecință.
Recursul AJFP A. în nume propriu este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la fondul cauzei se constată că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
Cu privire la O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.u.G. nr. 50/2008 așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008, O.u.G. nr. 7/2009 și O.u.G. nr. 117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, O.u.G. nr. 50/2008 în forma de la data plății îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România. Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10Nisipeanu c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.u.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În concluzie, Curtea consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008, O.u.G. nr. 7/2009 și O.u.G. nr. 117/2009, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, lipsește această operațiune fiscală de temei legal și, implicit, de titlu de creanță, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. a) și d) Cod procedură fiscală și prin aplicarea interpretării date de CJUE în Cauza I. cum corect a dispus instanța de fond .
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. succesoare a Administrației Finanțelor Publice A., cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al pârâtei recurente,care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât AJFP A. cât și Administrația F. pentru Mediu.
Motivul de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată este nefondat întrucât onorariul de avocat acordat este proporțional valorii și complexității cauzei.
În concluzie, din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală, motiv pentru care recursul AJFP A. va fi respins în temeiul art.496 alin.1 C pr.civ., nefiind incidente motivele invocate potrivit art.488 pct. 8 C.pr. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu și ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței nr.1683/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, F. I. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, M. F. |
Grefier, A. H. |
Red. F.M.
Tehnored. H.A./5 ex./18.02.2015
Jud. fond C.F.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 730/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 715/2015.... → |
|---|
