Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 402/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 167/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 402/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu reclamantul B. I. și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, împotriva Sentinței nr. 412/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă procedura prealabilă fixării primului termen de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului și față de solicitarea judecării cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
P. Sentința nr. 412/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a dobânzii fiscale aferentă sumei de 3400 lei, reprezentând taxa pe poluare, calculată pe perioada 03.10._12 și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor arată că hotărârea instanței de fond este criticată sub aspectul momentului de la care se calculează dobânda legală acordată, adică de la data achitării taxei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, instanța îl apreciază ca fiind nefondat având în vedere că taxa percepută de Administrația Finanțelor Publice D. este nelegală, motiv pentru care urmează a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Ca atare, dobânda legală aferentă va fi calculată, astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C.pr.civ., recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara va fi respins, sentința recurată fiind legală și temeinică cu privire la aspectele criticate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței nr. 412/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehnored. LIG
5ex./ 09.02.2015
Jud.fond C. CV
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 330/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 366/2015.... → |
|---|








