Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1966/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1966/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 3707/85/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1966/2015

Ședința publică de la 29 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. D.

Judecător G. M.

Judecător A. E. Hancaș

Grefier A. Ț.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței administrative nr.341/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă și că a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților.

Instanța, procedând la verificarea din oficiu a competenței de a soluționa prezenta cauză, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, pe care o reține spre soluționare și, având în vedere actele aflate la dosar și cererea de judecare în lipsa părților, o lasă în pronunțare.

Curtea de Apel

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința administrativă nr. 341/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. I. M. și au fost obligați pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu la plata dobânzii legale aferente sumei de 2659 lei, pentru perioada cuprinsă între data plății acesteia, cu titlu de taxă de poluare - 16.10.2008 și data formulării procedurii prealabile - 23.05.2011.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, solicitând, în baza art.483 și 488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca netemeinică și nelegală a acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului s-a arătat că dobânda care se cuvine reclamantului este cea prevăzută de dispozițiile art.124 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2 și 21 sau la art.70, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor, de la data depunerii cererii de restituire și până la data plății efective.

În plus, reclamantul a achiesat la sentința prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare achitată nedatorat de către acesta, precum și a dispozițiilor referitoare la plata dobânzii începând cu data formulării cererii de restituire a taxei.

În drept a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., precum și dispozițiile art.223 alin.2 C.pr.civ. și art.124 din OG nr.92/2003.

Prin întâmpinarea formulată (f.13-14), reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate în această fază procesuală, reprezentând onorariu avocațial.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei, precum și a criticilor formulate de către recurentă prin raportare la motivul de nelegalitate invocat în susținerea acestuia, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principiului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul, potrivit cerințelor art.148 alin.2 din Constituție.

Astfel, corect a reținut Tribunalul că, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare achitată de către reclamant și a dobânzii legale aferentă sumei achitată cu acest titlu, de la data formulării cererii de restituire și până la restituirea efectivă, respectiv sentința administrativă nr. 192/CA/2012, irevocabilă la data de 14.06.2012 prin decizia nr.4153/2012 a Curții de Apel A. I., la data de 18.04.2013 Curtea Europeană de Justiție, în cauza C-561/11 M. I., a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Ca atare, sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, recursul formulat urmează a fi respins.

Aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art.452-453 C.pr.civ., Curtea urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în această fază procesuală, respectiv onorariul avocațial în cuantum de 100 de lei, dovedit prin chitanța depusă la fila 15 din dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței administrative nr.341/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului S. I. M. suma de 100 de lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2015.

Președinte,

Ș. D.

Judecător,

G. M.

Judecător,

A. E. Hancaș

Grefier,

A. Ț.

Red., tehnored. H.A.E. 2 ex/26.06.2015

J. fond V. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1966/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA