Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1291/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1291/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 7950/85/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 1291/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. P.
Judecător M. K.
Judecător M. F.
Grefier A. H.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște împotriva sentinței nr. 2676/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților și a mandatarului ales al intimatului reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că anterior stabilirii primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimatul reclamant a depus la dosar, prin serviciul Registratură, concluzii scrise la care au fost anexate împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Se mai învederează instanței faptul că a fost comunicat dosarul înregistrat la Tribunalul Sibiu sub nr._ .
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față :
Prin sentința administrativă nr. 2676/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. S. N. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște și AFM și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 2671 lei, calculată pentru perioada 7.09._11, precum și suma de 449 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii formulează recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște.
Se arată în recurs că reclamantul a obținut restituirea taxei de poluare precum și dobânda legală începând cu data cererii de restituire și că în raport de dispozițiile art. 70 al 1 cod pr. fiscală organele fiscale au fost în imposibilitate de a restitui dobânda de la data plății.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea în contencios administrativ în dosar nr._ reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Săliște și Administrația F. Pentru Mediu a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtelor la plata taxei de poluare și a dobânzii fiscale (calculată conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală), pentru perioada cuprinsă de la data cererii de restituire a taxei de poluare și până la plata efectivă.
Prin sentința nr.2489/CA/2012 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sibiu, s-a dispus restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu taxă de poluare, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale începând cu data de 13.12.2011 și până la data plații efective.
Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, se impune înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 124 si 70 din Codul de procedură fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțată în afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. În ce privește scadența dobânzii Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Înlăturarea de la aplicare a actului normativ național care instituie obligativitatea plății taxei de poluare, duce în mod logic la constatarea că taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală aferentă, conform art. 124 Cod procedură fiscală, calculată de la data achitării taxei, conform celor dispuse de CJUE în Cauza I. C-565/11.
În consecință, pentru aplicarea prioritară a dreptul comunitar, potrivit art. 148 al. 2 si art. 20 al. 2 din Constituție, acțiunea a fost corect admisă, nefiind incidente prevederile art. .488 pct. 8 C. pr civ .
Față de cele ce preced potrivit art. 496 si 498 cod pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște .
Ca parte căzută în pretenții recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea reclamantului intimat conform art.451 Cpr. civ., în sumă de 350 lei reprezentând onorariul avocatului justificat cu chitanță la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște împotriva sentinței nr. 2676/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II –a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 350 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.
Președinte, F. I. P. | Judecător, M. K. | Judecător, M. F. |
Grefier, A. H. |
Red. FIP
Tehnored.H.A./5 ex./03.04.2015
Jud. fond D.Șomandră
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 22-09-2015, Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1066/2015.... → |
|---|








