Anulare act administrativ. Decizia nr. 1808/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1808/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 125/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1808/2015
Ședința publică din 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul D. C. N. împotriva sentinței administrative nr.2588/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat R. M. pentru recurentul – reclamant D. C. N., lipsind intimatele – pârâte DGRFP B. și AJFP Sibiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă premergătoare fixării primului termen de judecată a fost parcursă.
Avocat R. M. depune la dosar înscrisuri în susținerea cererii de recurs și chitanță nr.47/11.05.2015, în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Totodată, precizează că reclamantul a depus demisia la sediul ITM Sibiu în data de 03.03.2008, dar apreciind că această dată nu rezultă cu certitudine din actele dosarului solicită efectuarea unei adrese către ITM Sibiu în acest sens, respectiv de a ne comunica la dosar data depunerii demisie de către recurent la sediul acestuia.
Având în vedere că există la dosarul de fond, fila 19, o decizie din data de 03.03.2008, înregistrată la ITM Sibiu în data de 17.03.2008 prin care s-a luat act de încetarea contractului de muncă al reclamantului, instanța respinge cererea în probațiune formulată de către apărătoarea recurentului.
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosar, la prezentul termen de către reprezentanta recurentului, instanța apreciază că nu se impune comunicarea acestora cu intimata.
Constatând că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta recurentului – reclamant, avocat R. M. solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii formulate, respectiv anularea deciziei nr._/22.10.2013 și a deciziei nr._ din 09.12.2013 privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligațiile restante ale debitorului S.C. Eurotib Company SRL ca fiind netemeinice și nelegale.
Învederează că recurentul a avut calitatea de administrator al societății S.C. Eurotib Company SRL până la data de 03.03.2008, dată când recurentul și-a prezentat demisia din această funcție și a fost acceptată de către unicul asociat S. M. I.. Urmare a demisie acestuia, s-a întocmit actul constitutiv actualizat al societății la data de 12.03.2008, prin care numitul S. M. I. a fost desemnat administrator și a fost depus la Registrul Comerțului la data de 12.03.2008. Din cererea de completare mențiuni reiese că asociatul unic S. M. deși a întocmit actul constitutiv prin care acesta a fost numit administrator, la cererea de mențiunii acesta nu a solicitat și revocare/numire nou administrator astfel că revocarea reclamantului din funcția de administrator nu s-a operat.
Precizează că recurentul nu a făcut demersuri pentru a solicita înregistrarea mențiunii cu privire la demisia acestuia din această funcție fiind în tot a acest timp asigurat de către asociat că s-a întocmit actul constitutiv la Registrul Comerțului, s-au depus actele necesare iar recurentul nu mai figurează ca și administrator. Susține că recurentul a aflat de faptul că asociatul nu a efectuat operațiunile necesare, întrucât la data de 22.10.2013 a fost emisă pe numele acestuia prezenta decizie de impunere fiscală atacată pentru obligațiile restante ale societății Eurotib Company SRL.
Apreciază că o dată cu demisia din funcția de administrator a recurentului acesta nu ar mai fi putut fi de rea credință în exercitarea atribuțiilor deoarece nu mai avea nicio legătură cu societatea încă din martie 2008, astfel că nu putea fi de rea credință nici la data declarării stării de insolvabilitate, respectiv 10.10.2013 și nici la data scadenței debitului, motiv pentru care nu poate fi atrasă răspunderea acestuia.
Subliniază faptul că demisia sau retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului.
Arată că ÎCCJ prin Decizia nr.3295/28.06.2012 a concluzionat că înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu poate fi percepută ca o condiție necesară producerii efectelor demisiei în planul răspunderii personale a titularului ei, sau în planul raporturilor comerciale ale societății comerciale, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act unilateral de voință față de terți, astfel că demisia reclamantului din funcția de administrator a devenit efectivă la data de 03.03.2008, așa cum în mod corect trebuia apreciat și de către instanța de fond.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond referitor la datoriile acumulate ale societății care sunt pe anul 2008 atunci când recurentul recunoaște că avea calitatea de administrator, apreciază că în mod greșit instanța nu are în vedere că textul de lege sancționează administratorul care la data la care era obligat să ceară deschiderea insolvenței nu o face, ori în martie 2008 deși existau datoriile, acestea nu erau scadente astfel că pe perioada mandatului acestuia nu a existat obligația de a cere insolvența.
Solicită cheltuieli de judecată pentru ambele stadii procesuale.
Având în vedere actele depuse la dosar și motivele expuse oral în dezbateri, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Împotriva sentinței administrative nr. 2588/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ a declarat recurs reclamantul D. C. N. solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauză să fie admisă acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată, în sensul anulării deciziei nr._/22.10.2013 și a deciziei nr._/09.12.2013 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligațiile restante ale debitorului S.C. Eurotib Company S.R.L..
Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată în ambele stadii procesuale.
În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul a susținut următoarele:
Decizia de antrenare a răspunderii reclamantului recurent este nelegală, întrucât art. 27 alin. 2 lit. c și d din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru antrenarea acestei răspunderi prevede două condiții: calitatea de administrator al societății și să acționeze în această calitate cu rea credință.
Ori, susține reclamantul recurent, acesta a avut calitatea de administrator al S.C. Eurotib Company S.R.L. de la data de 24.01.2007 și până la data de 03.03.2008, când și-a dat demisia din această funcție, demisie acceptată de unicul asociat S. M. I..
Împrejurarea că noul administrator al acestei societății, cu ocazia înregistrării actului constitutiv, nu a solicitat și înscrierea de mențiuni privind revocarea vechiului administrator nu îi este imputabil reclamantului, așa încât o dată cu această demisie despre reclamant nu se mai poate susține că ar fi putut acționa cu rea credință în exercitarea atribuțiilor sale și nu ar fi solicitat . la data scadenței debitului.
Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul reclamant, apreciază că demisia sau retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului, invocând în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție concretizată în Decizia nr. 3295/28.06.2012.
Pe de altă parte, starea de insolvabilitate a apărut după ce datoriile au devenit scadente, moment la care reclamantul recurent nu mai era administrator. Pe de altă parte, susține recurentul, reaua credință de care este acuzat nu este dovedită în cauză, ci numai afirmată de organele fiscale.
În drept, se invocă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare pârâta intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat respingerea recursului reclamantului apreciind hotărârea instanței de fond drept temeinică și legală.
În motivarea opțiunii sale procesuale, pârâta intimată a susținut că, din certificatul constatator nr._/2.09.2013, rezultă că reclamantul D. C. N. deține calitatea de administrator al societății debitoare. Debitele provin din perioada în care acesta avea calitatea de administrator a societății. În condițiile în care în această calitate reclamantul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 de a cerere instanței competente pentru a fi supus dispozițiilor acestui act normativ se consideră că în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. 1, 22 și 27 alin. 2 din Codul de procedură fiscală pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a fostului administrator.
În drept se invocă dispozițiile art. 205 C.proc.civ. și O.G. nr. 92/2003.
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr._/22.10.2013 emisă de Serviciul Colectare, executare Silită Persoane Juridice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului D. C. N. în solidar cu administratorului D. C. N. în solidar cu debitorul S.C. Eurotib Company S.R.L. pentru suma de 5.770 lei reprezentând obligația restantă față de bugetul general consolidat la data de 10.10.2013, dată la care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului persoană juridică S.C. Eurotib Company S.R.L..
Contestația administrativă a reclamantului împotriva acestei decizii, a fost respinsă prin Decizia nr._/09.12.2013 emisă de aceeași instituții.
Reclamantul și-a dat demisia din funcția de administrator la data de 03.03.2008, înscris ce a dobândit dată certă prin înregistrarea deciziei nr. 1 din 03.03.2008 de încetare a contractului individual de muncă cu reclamantul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu.
Aceleași aspecte rezultă și din Actul constitutiv al S.C. Eurotib Company S.R.L. din 12.03.2008 actualizat ca urmare a modificărilor la actele de constituire ale societății, din care rezultă la pct. 8.2. că administrarea și reprezentarea acestei societăți va fi realizată de asociatul unic al acesteia, în persoana numitului S. M. I..
Acest act constitutiv a fost înregistrat la O.R.C. Sibiu, așa cum rezultă din certificatul constatator nr._/02.09.2013 de care se prevalează pârâta în apărare, fără a se înregistra mențiunile referitoare la demisia reclamantului din calitatea de administrator.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, răspund solidar cu debitorul administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
Pe de altă parte, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege”, iar conform art. 2030 C.civ. mandatul încetează și prin renunțarea mandatarului, mandatarul fiind îndreptățit potrivit art. 2034 C.civ. a renunța oricând la mandat, notificând mandantului renunțarea sa.
În cauză, așa cum s-a arătat reclamantul a renunțat la mandat, prin demisie, demisie ce a fost acceptată de noul reprezentant al societății S.C. Eurotib Company S.R.L. la data de 03.03.2008.
De la acest moment, și cu atât mai puțin la data de 10.10.2013, dată la care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului persoană juridică S.C. Eurotib Company S.R.L. de către organele fiscale, nu se mai poate afirma despre reclamant că era în exercitarea mandatului, ipoteză în care s-ar fi putut analiza calitățile conduitei sale din perspectiva art. 27 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a se antrena răspunderea sa solidară cu debitorul respectiv.
Demisia sau retragerea din funcția de administrator, produce efecte pe toate planurile, de la data manifestării de voință și nu de la data înscrierii mențiunilor corespunzătoare la Registrul comerțului. Efectul acestor mențiuni în registru este de opozabilitate față de terți, și vizează numai efectele comerciale în raport cu terții, înscrierile în registru neavând, așadar, prin contradicția termenilor, caracter constitutiv de drepturi, pentru a se lua în considerare că demisia nu a operat întrucât nu a au fost înregistrată această mențiune la registru.
A lua în considerare alt moment al producerii efectelor demisiei, așa cum susține intimata, ar presupune ca răspunderea administrativă a contestatorului să poată fi antrenată pentru fapta altuia, răspundere inadmisibilă în această materie, știut fiind că demisia unui administrator implică modificarea actului constitutiv al societății de reprezentantul legal al acesteia, formalitate ce presupune elemente importante de timp, asupra cărora reclamantul n-avea controlul și nici responsabilitatea îndeplinirii lor.
Că este așa rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție concretizată în decizia nr. 3295/2012 prin care s-a statuat „demisia sau retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului la o dată ulterioară, dat fiind faptul că mențiunile din registrul comerțului au, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rolul de a asigura opozabilitatea față de terți…”.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care s-ar aprecia că reclamantul era în exercitarea funcției de administrator la momentul declarării stării de insolvabilitate, Curtea nu vede care au fost elementele probatorii pe care organul fiscal și-a întemeiat opinia exercitării cu rea-credință a atribuțiilor de către administrator. În sistemul de drept românesc operează prezumția de bună-credință în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de către persoanele titulare, ori răsturnarea acestei prezumții trebuie să aibă la bază probe irefutabile, ceea ce în cauză se constată că nu există.
Având în vedere cele expuse în precedent, Curtea poate concluziona că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că în temeiul art. 496 și 498 C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul reclamantului, se va casa hotărârea atacată și rejudecând cauza va fi admisă acțiunea formulată de reclamant și anulate actele administrativ fiscale contestate.
Întrucât prin soluția preconizată recurenta este în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C.proc.civ. va fi obligată să plătească reclamantului suma de suma de 1.050 lei, cheltuieli de judecată la fond, precum și 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D. C. N. împotriva sentinței administrative nr. 2588/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Casează în tot sentința atacată și rejudecând cauza:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. C. N. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
Anulează decizia nr._/22.10.2013 privind angajarea răspunderii solidare, precum și decizia nr._/09.12.2013 privind soluționarea contestației, emise de D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. Sibiu.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.050 lei, cheltuieli de judecată la fond, precum și 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.05.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. S. |
Red./Tehnored. I.M.I.
5ex./23.06.2015
Jud. Fond. D. S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1799/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Hotărâre din 22-09-2015, Curtea de Apel... → |
|---|
