Contestaţie la executare. Decizia nr. 2246/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2246/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 14499/306/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2246/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. P.
Judecător M. K.
Judecător M. F.
Grefier A. H.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul C. L. împotriva sentinței nr. 3070/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței recurentul reclamant asistat de mandatar ales, avocat L. L., lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că anterior stabilirii primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă.
Mandatara recurentului reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța justificativă de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 lei, precum și chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Instanța pune în discuție cererea formulată de recurentul reclamant prin cererea de recurs, privind suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. 7345/P/2014.
Mandatara recurentului reclamant arată că dosarul penal este în curs de cercetare și nu are cunoștință să fi început urmărirea penală.
Instanța constată că la fila 13 din dosar este depusă adresa comunicată recurentului reclamant de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, sub nr._/2015 în care se reține că prin Ordonanța din data de 15.12.2014 s-a dispus de către organul de cercetare al poliției judiciare din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, începerea urmăririi penale „in rem” în dosarul nr. 7345/P/2014 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, constând în aceea că funcționari din cadrul Direcției Fiscale Locale Sibiu ar fi întocmit abuziv decizia de impunere nr._/11.03.2013, antedatând acest înscris, cu consecința prejudicierii persoanelor vătămate C. L. și M..
Mandatara recurentului reclamant arată că există dubii serioase cu privire la legalitatea, temeinicia și veridicitatea deciziei de regularizare care a stat la baza întregii apărări a intimatei pârâte, considerând că o soluție în dosarul penal profită părții reclamante. Susține că această decizie de regularizare a „apărut din neant”, nu este înregistrată în sistem, iar reclamantul nu a avut cunoștință de ea, nu corespunde niciunui calcul, niciunei date din sistem, acesta fiind motivul pentru care, reclamantul a formulat plângerea penală împotriva persoanelor pe care le apreciază vinovate. Pentru aceste considerente învederează instanței că înțelege să susțină cererea de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea dosarului penal .
În deliberare asupra cererii de suspendare a soluționării cauzei, instanța constată că nu sunt îndeplinite prevederile art. 413 al. 1 pct. 2 NCPC raportat la începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual și ca atare o respinge .
Mandatara recurentului reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună anularea deciziei nr. 69/2013 și implicit a deciziei de impunere nr._/11.03.2013 cu privire la impozitul calculat pe imobilul reclamantului. De asemenea solicită admiterea petitului prin care s-a solicitat ca pe parcursul soluționării recursului, instanța să oblige intimata la stoparea penalităților de întârziere.
Apreciază că s-au încălcat normele de procedură, a căror nerespectare atrage nulitatea, iar sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Arată că la instanța de fond, la termenul de judecată din data de 28.11.2014, termen la care s-au încheiat dezbaterile și s-a susținut fondul cauzei nu a luat în considerare cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului. Astfel, reprezentantul convențional al reclamantului a depus în dimineața respectivă o cerere de amânare, motivat de faptul că are de susținut o altă cauză la Curtea de Apel Alba Iulia – instanță ierarhic superioară. Deși această cerere este întemeiată instanța de fond nu a încuviințat-o. Or, având în vedere complexitatea dosarului, faptul că în toamna anului 2014 a fost schimbat completul de judecată, numeroasele expertize contabile întocmite în cauză, algoritmii greoi de calcul, apreciază că la acel termen de judecată, reclamantul a fost lipsit de apărare . A fost într-adevăr întrebat de către instanță, dacă mai sunt și alte decizii de contestat, însă dânsul, cu pregătirea sa, care nu este de specialitate, a răspuns că nu .
Or, la fila 2 din dosarul de fond, în contestația inițială introdusă la Judecătoria Sibiu este clar menționat că se contestă decizia de impunere nr._/11.03.2013, precum și decizia 69/04.04.2013 prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei de impunere și care constituie procedură prealabilă. Mai mult decât atât, chiar pârâta prin întâmpinare, recunoaște că a fost contestată și decizia 69/2013, iar instanța de fond, din eroare, reține că nu a fost contestată și această decizie.
Astfel apreciază că instanța de fond, efectiv din eroare, și-a bazat întreaga motivare pe lipsa contestării deciziei nr. 69/2013.
De asemenea, mandatara recurentului reclamant susține că nu s-a făcut o coroborare a probelor din dosar. Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert Belascu D. este confuz, răspunsurile la obiective și obiecțiuni fiind evazive și lacunare, motiv pentru care trebuia coroborat cu celelalte probe administrate. Din expertizele efectuate în cauză și suma comunicată de către P. Sibiu au rezultat niște diferențe de impozit care au fost achitate de către contestator în plus și de care nu se face vorbire în nici un fel în hotărârea instanței de fond.
Pe de altă parte, susține că suprafața de 110,52 mp a fost dublu impozitată în fiecare an, până în anul 2013, atât cu cota de impozit teren, cât și cu cota de impozit clădire. Consideră că au fost nesocotite dispozițiile Codului fiscal, respectiv ale art. 251 al. 7 pct. a) privind stabilirea coeficientului de adaos progresiv. Majorarea de 20% a impozitului a fost aplicată pe toată suprafață clădirii, ceea ce este total eronat, având în vedere că o parte din clădire este veche .
Concluzionând, mandatara recurentului reclamant arată că s-a reținut din eroare că nu a fost contestată și decizia nr. 69/2013, iar expertizele au fost clare, însă instanța nu a coroborat judicios probele, considerente pentru care apreciază că se impune admiterea acțiunii și anularea deciziilor atacate.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 3070 din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu in dosar nr._ a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. L. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FISCALĂ LOCALĂ SIBIU, SERVICIUL executare SILITĂ PERSOANE FIZICE SIBIU apreciind ca acțiunea nu este admisibilă tocmai din perspectiva neatacării deciziei nr. 69 din 04.04.2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,în termen legal, reclamantul C. L. ,solicitând solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună anularea deciziei nr. 69/2013 și implicit a deciziei de impunere nr._/11.03.2013 cu privire la impozitul calculat pe imobilul reclamantului. De asemenea solicită admiterea petitului prin care s-a solicitat ca pe parcursul soluționării recursului, instanța să oblige intimata la stoparea penalităților de întârziere.
În motivarea recursului arată că s-au încălcat normele de procedură, a căror nerespectare atrage nulitatea, iar sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Mai arată că la instanța de fond, la termenul de judecată din data de 28.11.2014, termen la care s-au încheiat dezbaterile și s-a susținut fondul cauzei, instanța de fond nu a luat în considerare cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului. Or, având în vedere complexitatea dosarului, faptul că în toamna anului 2014 a fost schimbat completul de judecată, numeroasele expertize contabile întocmite în cauză, algoritmii greoi de calcul, apreciază că la acel termen de judecată, reclamantul a fost lipsit de apărare . Într-adevăr întrebat de către instanță, dacă mai sunt și alte decizii de contestat, însă cu pregătirea sa, care nu este de specialitate, a răspuns că nu . Or, la fila 2 din dosarul de fond, în contestația inițială introdusă la Judecătoria Sibiu este clar menționat că se contestă decizia de impunere nr._/11.03.2013, precum și decizia 69/04.04.2013 prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei de impunere și care constituie procedură prealabilă. Mai mult decât atât, chiar pârâta prin întâmpinare, recunoaște că a fost contestată și decizia 69/2013, iar instanța de fond, din eroare, reține că nu a fost contestată și această decizie, iar instanța de fond, și-a bazat întreaga motivare pe lipsa contestării deciziei nr. 69/2013.
De asemenea, mai arată că nu s-a făcut o coroborare a probelor din dosar. Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert Belascu D. este confuz, răspunsurile la obiective și obiecțiuni fiind evazive și lacunare, motiv pentru care trebuia coroborat cu celelalte probe administrate. Din expertizele efectuate în cauză și suma comunicată de către P. Sibiu au rezultat niște diferențe de impozit care au fost achitate de către contestator în plus și de care nu se face vorbire în nici un fel în hotărârea instanței de fond.
Pe de altă parte, susține că suprafața de 110,52 mp a fost dublu impozitată în fiecare an, până în anul 2013, atât cu cota de impozit teren, cât și cu cota de impozit clădire.
Mai arată că au fost nesocotite dispozițiile Codului fiscal, respectiv ale art. 251 al. 7 pct. a) privind stabilirea coeficientului de adaos progresiv. Majorarea de 20% a impozitului a fost aplicată pe toată suprafață clădirii, ceea ce este total eronat, având în vedere că o parte din clădire este veche .
Prin întâmpinare Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Curtea constată că recursul reclamantului este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, și s-a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare al recurentului reclamant.
Pe de o parte, Curtea observă că deși partea era asistată de avocat, clarificarea limitelor cadrului procesual au fost tranșate exclusiv în prezența recurentului reclamant care nu a avut reprezentarea corectă a efectelor juridice pe care instanța le urmărește.
Pe de altă parte, chestiunile tehnice ce țin de procedura impusă de art. 205 și următoarele Cod pr. fiscală trebuiau tranșate în prezenta apărătorului părții și cel târziu prin încheierea din 07.03.2014 când instanța a trecut la etapa cercetării judecătorești administrând probe, astfel că partea în mod rezonabil era îndreptățită să creadă că urmează a se soluționa pe fond litigiul, instanța clarificând aspectele prealabile de admisibilitate.
Ori dacă exigențele formale impuse de codul de procedură civilă limitează momentul până la care părțile litigante pot invoca excepții, aceleași rigori procedurale trebuie respectate și de către instanță. Punerea în discuție la termenul din 28.11.2014 (la momentul reținerii cauzei în pronunțare) după administrarea probațiunii trebuia să fie una explicită cu privire la consecințele stabilirii cadrului procesual, mai ales că partea nu era la acel moment asistată de apărătorul său ales. Având în vedere că acțiunea a fost formulată prin avocat eventualele clarificări ale cadrului procesual trebuiau cerute acestuia, și numai dacă partea nu mai era reprezentată (prin încetarea contractului de asistență judiciară) puteau fi cerute direct părții.
Or, instanța era investită la termenul din 28.11.2014 cu o cerere de amânare a judecății, cerere formulată de către apărătorul părții, care a justificat lipsa sa de la acel termen de judecată, iar instanța fondului a respins cererea de amânare și a tranșat aspecte esențiale în cauză în lipsa avocatului.
In consecință, din maniera de derulare a litigiului, partea era îndreptățită să aprecieze în mod rezonabil că instanța va clarifica fondul pretențiilor sale și că aspectele legate de limitele cadrului procesual au fost deja clarificate. Ori prin maniera de soluționare a cauzei prima instanță a încălcat dreptul la apărare al părții litigante. Părții îi trebuiau explicate consecințele clarificării limitelor cadrului procesual și exclusiv cu privire la acest aspect trebuia să rețină cauza în pronunțare și să amâne pronunțare pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise cu privire la inadmisibilitate.
Curtea însă observă că examinând acțiunea inițială depusă de recurent la Judecătoria Sibiu acesta arată expres că a înțeles să atace și decizia nr. 69 din 04.04.2013 ori o modificarea a cadrului procesual în maniera reținută de prima instanță se putea face numai printr-o precizare în scris din partea părții care trebuia să învedereze instanței că nu mai înțelege să atace decizia nr. 69 din 04.04.2013.
Față de aceste considerente,hotărârea instanței de fond este nelegală ,fiind pronunțată cu nesocotirea cadrului procesual indicat în scris de către parte în cuprinsul acțiunii depuse la Judecătoria Sibiu, iar acțiunea este admisibilă și se impune soluționarea acesteia pe fond, motiv pentru care potrivit art. 18 din Legea nr 554/2004 raportat la art 496 și art 498 Cod pr civ va admite recursul declarat de reclamantul C. L. împotriva sentinței nr. 3070/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ și în consecință va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C. L. împotriva sentinței nr. 3070/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ și în consecință:
Casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015.
Președinte, F. I. P. CO semnează Presedintele Curtii de Apel I. A. P. | Judecător, M. K. | Judecător, M. F. |
Grefier, A. H. CO semnează grefier E. G. |
Red. K.M.
Tehnored. HA/4 ex./22.07.2015
Jud. fond L.A.P.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2046/2015.... | Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI.... → |
|---|
