Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI. Sentința nr. 78/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 78/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 813/57/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 78/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Grefier C. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei în contencios administrativ privind acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect conflict de interese.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 17.03.2015, respectiv 01.04.2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar_ reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate prin care a solicitat:
- anularea Raportului de evaluare nr._/G/II/02.12.2014 emis de Agenția Naționala de Integritate - Inspecția de Integritate la lucrarea nr._/18.09.2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt reclamantul arată că a deținut următoarele funcții publice:
- Viceprimar al comunei J. în perioada 1984-1990.
- P. al comunei J. în perioada 2000-2004, 2004- 2008, 2008 - 2012 și 2012 mandatul pentru care a fost validat mergând până în anul 2016.
- Are calitatea de asociat în cadrul .. Mai mult, a avut și calitatea de administrator la care a renunțat încă din anul 2003.
- Deține 10 părți sociale dintr-un total de 2020 părți sociale în care este divizat capitalul societății.
- În perioada 1.10._09 Primăria J., angajată prin semnătura reclamantului în calitate de primar, a efectuat plăți către această societatea comercială în cuantum de 16.648 lei . Aceste plăți vizau procurarea de materiale necesare igienizării sediului primăriei precum și dulciuri pentru darurile oferite copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
- Soția reclamantului este angajata . în calitate de secretar.
- Asociația „Pădurile Jinei” are ca membrii fondatori: Consiliul Local al Comunei J., Asociația Composesoratul J., Școala Generală J. și Parohiile Ortodoxă nr.1 și 2 J..
- Această organizație non profit grupează toate persoanele juridice din comună proprietare de păduri sau cu interese directe în administrarea și exploatarea acestora.
- Așa cum au procedat toate localitățile în care pădurile au fost retrocedate ca măsuri reparatorii în baza L. 1/2000, au fost înființate ocoale silvice private care să asigure gestionarea și supravegherea exploatării acestor bunuri.
- Așa cum rezultă din Statutul de organizare și funcționare a Asociației Pădurile Jinei organul decizional de conducere este adunarea generală în timp ce organul executiv este consiliul director. Președintele exercită doar o atribuții organizatorice.
Elementul de incompatibilitate așa cum rezultă din raportul ANI atacat se reține în sarcina reclamantului întrucât nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese în perioada exercitării funcției de primar al comunei J.:
1. În perioada 1.10._09 Primăria J., a efectuat plăți către . în valoare de 16.648,6 lei, ordinele de plată fiind semnate de reclamant.
2. Primăria J. a încheiat un contract de servicii silvice nr. 272/5.04.2012 cu Ocolul Silvic SA societate al cărui unic asociat este Asociația Pădurile Jinei în cadrul căreia reclamantul deține calitatea de Președinte,
3. În baza acestui contract economic au fost făcute plăți în perioada 2011- 2013 și semnate ordinele de plată de către subsemnatul în valoare de 1.624.980,57 lei.
Elementul de incompatibilitate este definit de dispozițiile art. 76 alin (1) din Legea nr. 161/2003 și respectiv art.75 lit. a și f din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali,
III. Contextul juridic
Astfel, potrivit dispozițiilor art.70 - 71 din Legea nr. 161/2003:
„Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.
ART. 71
Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public. ”
O analiză care să aibă la bază contextul expus mai sus în raport de textul legal invocat în Raportul ANI pentru starea de incompatibilitate impune, în opinia reclamantului evocarea a trei aspecte:
1. publicitatea pretinsului „conflict de interese”: în legătură cu ambele aspecte raportat la care, în urma verificărilor ANI a apărut elemente potențiale ale unui conflict de interese face precizarea că, în conformitate cu dispozițiile art.70 din Legea 161/2003, deși potențialul interes nu putea influenta în nici un fel deciziile reclamantului luate în exercitarea calității de P. al comunei J., a menționat aceste elemente în declarațiile de interese.
2. Plățile către .: Aceste raporturi sunt reale și nu le-a negat niciodată, dar consideră că ele trebuie să fie privite prin filtrul următoarelor împrejurări:
- Încheierea raporturilor contractuale cu această societate nu au fost decise de reclamant. Toate aceste raporturi comerciale, inclusiv plățile pentru serviciile prestate de societate au fost aprobate de Consiliul local; reclamantul nu a făcut decât să se conformeze dispozițiilor imperative ale acestui organ deliberativ în activitatea primăriei, îndeplinind astfel atribuțiile stabilite prin dispozițiile de principiu ale art. 63 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală.
- Pentru a fi în prezența unui act decizional propriu care să atragă răspunderea nemijlocită a Primarului ar trebui să ne găsim în prezenta unor decizii cu caracter normativ sau individual emise în baza dispozițiilor art.68 din Legea 215/2001.
- Susține că niciodată nu a beneficiat de vreun avantaj material din raporturile comerciale pe care societatea . le-a avut cu Primăria J..
- Este cert faptul că nu a urmărit să avantajeze asociatul majoritar din această societate, deși acesta este cumnatul său, atâta timp cât acest asociat a depus reclamația la Agenție.
Dacă se face o verificare a actelor materiale pentru care este încriminat prin prisma celor patru principii stabilite de dispozițiile art.71 din L.161/2003, nu există un conflict real de interese. Mai mult reclamantul nu a avantajat prin nici un fel de decizie proprie societatea comercială unde figura doar formal ca și asociat și nici nu a fost influențat de această calitate în semnarea ordinelor de plată care în nici un fel nu pot fi calificate ca acte decizionale lipsit de obiectivitate în sensul prevederilor legale mai sus menționate.
Raporturile contractuale cu Ocolul Silvic J. SRL:
1. AsociațiaPădurile Jinei reunește într-o formă asociativă perfect legală proprietarii de suprafețe împădurite de pe teritoriul comune J. care si-au manifestat dorința de a se înscrie în această asociație.
2. Analiza calității membrilor fondatori relevă faptul că ea cuprinde quasi totalitatea membrilor comunității structurați atât la nivel individual, administrativ sau religios astfel: persoanele fizice sunt membre ale composesoratului J.; parohiile ortodoxe 1 și 2 J. sunt și ele proprietare de păduri la fel ca și Școala generală J. și Primăria J. .
3. Scopul acestei asocieri, corect retinut de intimată în raport vizează o administrare și o gospodărire eficientă a terenurilor forestiere ale membrilor asociației.
4. Ocolul Silvic J. are structură proprie și este înființat ca subunitate economică fără personalitate juridică de către Asociația Pădurile Jinei, deci de către toti locuitorii organizați ca si persoane fizice sau comunități confesionale sau sociale.
5. PrimăriaJina, ca și formă instituțională prin care unitatea administrativ
teritorială își exercită prerogativele, în calitate de proprietar de pădure nu face altceva decât să plătească Ocolului silvic serviciile prestate la fel ca oricare alt proprietar de pădure care era contract de colaborare cu acest ocol.
6. Încheierea contractului de colaborare cu ocolul silvic reprezintă decizia consiliului local J. si nu a primarului.
7. Semnarea ordinelor de plată care nu reprezintă acte decizionale ale funcției de P. și nici faptul că este președintele onorific al Asociației Pădurile Jinei care la rândul ei este fondator al Ocolului silvic J. nu i-a influențat obiectivitatea îndeplinirii sarcinilor specifice ale acestei funcții.
8. Semnând ordinele de plată către Ocolul Silvic J. și efectuând plățile care reprezentau contravaloarea serviciilor de specialitate ale acestui organism nu poate fi apreciat ca act care a creat un avantaj material soției sale care, în calitate de angajat cu contract de muncă a Ocolului primește de la acesta salariul legal negociat.
În drept invocă disp. art. 22 din L. 176/2010 raportat la L.554/2004 și art. 453 C.pr.civilă.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ce privește conflictul de interese de natură penală și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată în ce privește conflictul de interese de natură administrativă.
Asupra acțiunii instanța reține:
Prin Raportul de evaluare nr. din 02.12.2014 ca urmare a sesizării, Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în lucrarea nr._/S/II/18.09.2013 a declanșat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese față de B. I., primarul comunei J., județul Sibiu. Prin acest raport de evaluare s-a dispus:
1.Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate, B. lancu;
2.Comunicarea raportului de evaluare Instituției Prefectului Județului Sibiu, pentru informare și luarea măsurilor legale ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea 176/2010
3.Sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către B. lancu a infracțiunii prevăzute de art. 301, alin. (1) din Noul Cod Penal.
S-a apreciat în esență că urmare a activității de evaluare efectuata în lucrarea nr._/S/I1/18.09.2013, a rezultat faptul că persoana evaluată, B. lancu, în perioada exercitării funcției de primar al comunei J., județul Sibiu, nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, în sensul art. 70, 76, alin.(1) din Legea 161/2003, și art. 75, lit. a) și f) din Legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali, întrucât:
În perioada 01.10._09, a efectuat plăți către S.C. J. .. în valoare de 16.648,6 lei, societate în cadrul căreia deține calitatea de asociat, iar numitul S. G. A., cumnatul acestuia, deține funcția de administrator;
A încheiat contractul de servicii silvice nr. 272/05.04.2012 cu ., societate al cărui asociat unic este Asociația Pădurile Jinei, în cadrul căreia deține calitatea de Președinte și în perioada 2011-2013, a semnat ordinele de plată în baza cărora a efectuat plăți către societatea comercială menționată în valoare de_,57 lei.
În ce privește excepția inadmisibilității instanța a apreciat că Raportul de evaluare este un act administrativ, astfel că acțiunea este admisibilă sub aspectul analizării legalității reținerii existenței conflictului de interese de natură administrativă, însă în ce privește sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către B. lancu a infracțiunii prevăzute de art. 301, alin. (1) din Noul Cod Penal.
Pe fond acțiunea este neîntemeiată,pentru următoarele considerente:
Reglementarea legală a conflictului de interese.Conform art 70 din Legea 161/2003 „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”În concret legea definește la art. 76 alin. 1 conflictul de interese în cazul aleșilor locali,astfel „ Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”
De asemenea în art,75 din Legea 393 /2004 se prevede în mod expres:
“Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;
c) o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;
d) o altă autoritate din care fac parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) o asociație sau o fundație din care fac parte.”
În ce privește faptele reclamantului care în exercitarea mandatului de primar al Comunei J. a efectuat plăți în perioada 01.10._09, către S.C. J. .. în valoare de 16.648,6 lei, societate în cadrul căreia deține calitatea de asociat având cota de participare la capitalul social de 50%,se apreciază că în cauză sunt prezente toate elementele conflictului de interese reglementat mai sus.
Astfel ,nici reclamantul nu contestă că în exercitarea mandatului de primar al Comunei J. a efectuat plăți în perioada 01.10._09, către S.C. J. .. în valoare de 16.648,6 lei, societate în cadrul căreia deține calitatea de asociat,ci susține că lipsește participarea sa la decizia de a încheia contractul de prestări servicii,cât și folosul său material.
Această apărare nu poate fi primită întrucât prin dispoziții de platăîn calitatea sa de ordonator de credite a dispus efectuarea plăților pentru prestările de servicii,prin urmare momentul și cuantumul plăților,aprecierea modului de îndeplinire a prestațiilor de către ., țin de decizia sa.
În ce privește condiția folosului material pentru sine este evident că un asociat al unei societăți cu răspundere limitată deține părți sociale care îi dau dreptul de a încasa dividende potrivit art. 67 din Legea 31/1990,astfel încât încasarea cât mai repede a contravalorii serviciilor prestate de societatea la care reclamantul este asociat conduce la creșterea veniturilor societății, ceea ce contribuie într-un final la încasarea unor dividende mai mari de către reclamant.
Pentru celelalte fapte reținute de pârâtă în sarcina reclamantului, respectiv că a încheiat contractul de servicii silvice nr. 272/05.04.2012 cu . SRL, societate al cărui asociat unic este Asociația Pădurile Jinei, în cadrul căreia deține calitatea de Președinte,iar în calitatea de P. în perioada 2011-2013, a semnat ordinele de plată în baza cărora a efectuat plăți către Ocolul Silvic menționat în valoare de_,57 lei,instanța apreciază că există de asemenea un conflict de interese.
Astfel în toate cele trei persoane juridice reclamantul deținea o funcție de decizie, respectiv era Primarul Comunei ,era Președintele Asociației Pădurile Jinei având atribuții inclusiv în ce privește realizarea bugetului de venituri și cheltuieli ,membru în Consiliul Director din 02 2011 conform noului act constitutiv fila 215, care la rândul ei a înființat Ocolul Silvic J., conform art. 4 pct.2 din actul constitutiv ,fila 152-153, inițial ca o structură fără personalitate juridică ,apoi ca o societate comercială la care asociația era unicul asociat,fila 258 verso, conform Hotărârii nr.2/2009, unde era angajată soția reclamantului. Contractul de muncă al soției reclamantului este încheiat chiar de reclamant în calitatea sa de Președintele Asociației Pădurile Jinei, filele 483-484.
Deciziile aferente Asociației Pădurile Jinei sunt avizate de președintele acestei asociațiiși deConsiliul de administrație din care făcea parte reclamantul.
Totodată în calitate de reprezentant al Comunei J.–membră în Asociația Pădurile Jinei, reclamantul a emis dispoziții de plată în favoarea Ocolului Silvicîn perioada 2011-2013 în valoare de_,57 lei. Prin participarea sa la actele decizionale ale celor trei entități care au și scopuri economice atunci când se vizează exploatarea masei lemnoase, prestarea activităților de exploatare aducând venituri atât proprietarilor de păduri –printre care și reclamantul, dar și ocolului silvic, s-a susținut activitatea acestuia, care la rândul său a asigurat locurile de muncă. Prin urmare se pune în evidență sub dublu aspect folosul material pentru sine cât și pentru soția reclamantului ,în concret încasând dividendele reținute în Raportul de evaluare contestat. Pentru toate aceste considerente se va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. I. domiciliat în ., județul Sibiu împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate cu sediul în București, .. 15, sector 1 ca nefondată în ce privește conflictul de interese de natură administrativă reținut prin Raportul de evaluare nr._/6/II/02.12.2014 și ca inadmisibilă în ce privește anularea sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște dispusă prin același raport de evaluare.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2015
Președinte, M. F. | ||
Grefier, C. G. |
Red. F.M.
Tehn C.G/2ex/24.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2246/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1814/2015.... → |
|---|








