Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 1531/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1531/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5747/306/2012/a1.1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1531/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta S.C. Piețe S. S.A., în contradictoriu cu reclamanta S.C. E. T. S.R.L., împotriva Sentinței nr. 1363/CA/25.04.2014 pronunțată de către Tribunalul S. în dosar nr._ /a1, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul termen a fost acordat ca urmare a formulării cererii de repunere pe rol a cauzei de către recurenta – pârâtă ..A..
Instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei și având în vedere cererea expresă de judecare a cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria S., reclamanta S.C. E. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. PIEȚE S. S.A.:
- anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . P.S. Nr._/13.01.2012 emis de această autoritate publică,
În motivare se arată că actul atacat a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, în sensul că lipsesc datele de identificare a persoanei care reprezintă societatea iar autovehiculul a fost ridicat în cursul nopții și nu la ora 7.30. De asemenea, petentul solicită restituirea sumei de 500 lei tarif de ridicare, transport și depozitare.
Judecătoria S., prin sentința nr. 8914/14.12.2012 a respins plângerea petentului, considerând că fapta contravențională a fost săvârșită iar contravenientul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Împotriva sentinței nr. 8914/14.12.2012 a Judecătoriei S. a formulat recurs petentul și a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal, susținând că starea de fapt nu a fost dovedită de agentul constatator iar instanța de fond nu s-a pronunțat pe aceste capete de cerere, omițând să constate prescrierea dreptului de executare a amenzii iar judecătorul nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei.
La data de 14.12.2013 recurentul-petent a invocat excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 2 din anexa nr. 3 la HCL S. nr. 103/2011, motivând că măsura ridicării autoturismului nu poate fi dispusă decât de un polițist funcționar public cu statut special și nu de alți împuterniciți. În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul S. în dosarul nr._, soluție menținută de Curtea de Apel Alba Iulia.
Completul de recurs făcând aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, în forma de la data înregistrării plângerii, a înaintat excepția spre soluționare Secției a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal ca instanță de fond.
Tribunalul a dispus citarea Consiliului L. al Municipiului S..
Intimata . și C. L. al Municipiului S. au formulat întâmpinări, au invocat excepția inadmisibilității atacării unui act administrativ unilateral cu caracter normativ prin procedura de nelegalitate, iar pe fond au solicitat respingerea excepției.
Prin sentința nr. 1363/CA/2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ a fost respinsă excepția inadmisibilității atacării unui act administrativ unilateral cu caracter normativ prin procedura excepției de nelegalitate, invocată de C. L. S. și a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.1 pct.2 din anexa nr. 3 la HCL S. nr. 103/2011, constatându-se nelegalitatea dispozițiilor art.1 pct.2 din anexa nr. 3 la HCL S. nr. 103/2011.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență că este nefondată excepția inadmisibilității atacării unui act administrativ cu caracter normativ prin procedura excepției de nelegalitate, întrucât dispozițiile art. 54 din Legea nr.76/2012, invocată de reclamant, nu produceau efecte la data emiterii HCL S. nr. 103/2011, față de principiul condițional al neretroactivității legii.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr.554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, sunt contradictorii în ceea ce privește sfera actelor administrative supuse controlului pe calea excepției de nelegalitate. Alineatul 1 al art. 4 din Legea nr. 554/2004 face vorbire despre „act administrativ unilateral cu caracter individual”, iar alineatul 2 al aceluiași articol se referă la „act administrativ unilateral”.
Această necorelare de redactare, constatată prin decizia nr. 342/2009 a Curții Constituționale nu poate exclude actele administrative cu caracter normativ, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.
Art. 241 din TCE (actualul 277 din TFUE) prevede posibilitatea controlului pe cale de excepție a actelor cu caracter general (normativ). Așa fiind, față de dispozițiile art. 198 alin.2 din Constituție, se impune aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și acceptarea soluției de control a actelor administrative normative pe calea excepției de nelegalitate.
Plenul judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal a ICCJ la data de 28.09.2008, a adoptat soluția de principiu de unificare a practicii judiciare la actele administrative unilaterale cu caracter normativ, în temeiul art. 4 din Legea nr.554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007.
Față de aceste considerente, inadmisibilitatea controlului pe cale de excepție a HCL nr. 103/2011a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 2 din anexa nr. 3 la HCL S. nr. 103/2011, instanța a constatat că aceasta este întemeiată pentru argumentele ce succed.
Această hotărâre reglementează competența inspectorilor Primarului de a aplica sancțiunile contravenționale pentru situațiile prevăzute la alin.2 din hotărâre, conținutul său fiind contrar dispozițiilor OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
Reglementând competența autorităților locale în materie contravențională, dispozițiile art. 2 alin.2 din OG nr. 2/2001, modificată, prevăd că prin hotărâri ale autorităților locale sau județene se stabilesc și sancționează contravenții în toate domeniile de activitate publică pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale guvernului.
Domeniile în care se pot stabili contravenții ale autorităților locale se vor aprecia raportat la două criterii: autoritățile locale să aibă atribuții în domeniu, în domeniu respectiv să nu fie reglementate contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale guvernului. Niciunul dintre aceste criterii nu este îndeplinit în speță.
În primul rând, nici din dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală și nici din cele ale art. 2 alin.3 al OG. nr. 20/2001, nu rezultă posibilitatea autorităților locale de a stabili contravenții în domeniul circulației, pe drumurile publice. Reglementările HCL S. nr. 103/2011, inclusiv cele ale art. 1 pct. 2 alineat ultim se referă la oprirea și staționarea autovehiculelor, iar aceste domenii nu intră în competența autorităților locale.
În al doilea rând, domeniile amintite sunt deja reglementate prin OUG nr. 195/2002, republicată și HG nr. 1391/2006. Așa fiind, C. L. S. nu poate emite o hotărâre de stabilire a contravențiilor în materie rutieră.
Subsecvent, Primarul nu poate împuternici agenții constatatori în acest domeniu.
Delegarea de atribuții încalcă flagrant dispozițiile art. 97 din OUG nr. 195/2002, care prevăd că ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se dispune de polițistul rutier.
*
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. L. al mun. S. și . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că există contradictorialitate între dispozitiv și considerente întrucât, deși judecătorul fondului motivează nelegalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 2 alin. ultim din Anexa 3 a HCL 103/2011 în cuprinsul dispozitivului constată nelegalitatea în integralitate a dispozițiilor art.1 pct.2 din anexa nr. 3 la HCL S. nr. 103/2011.
Totodată motivează nelegalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 2 alin. ultim din Anexa 3 la HCL 103/2011 deși acest text a fost eliminat prin HCL 75/29.03.2012.
În ce privește fondul excepției de nelegalitate ambele recurente susțin că în mod greșit prima instanță a apreciat că art. 1 pct. 2 din anexa 3 a HCL 103/2011 încalcă prevederile OUG 195/2002, întrucât art.15 alin.2 din OG 2/2001 stabilește că pot fi agenți constatatori și primarii și persoanele împuternicite în acest scop de către primari.
Se mai susține și că potrivit art.64 din OUG 195/2002 autoritățile publice locale au competența de a emite regulamente de aplicare privind procedura de ridicare a vehiculelor parcate neregulamentar.
Pe de altă parte Legea 215/2001 consacră competența autorităților publice locale de a adopta hotărâri cu privire la administrarea domeniului public și privat al municipiului iar hotărârea atacată a fost emisă în aceste limite fără a se suprapune cu legislația rutieră.
În fine, se arată că dispozițiile art. 25 și 44 din Constituție nu sunt încălcate întrucât limitările aduse atributelor posesiei și folosinței sunt rezonabile.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din codul de procedură civilă curtea constată următoarele:
În ce privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 2 din anexa 3 a HCL 103/2011, curtea reține că reclamantul a invocat neconformitatea cu prevederile OUG 195/2002 pe motiv că domeniul asigurării respectării normelor de circulație pe drumurile publice aparține în mod exclusiv poliției rutiere, aceasta fiind singura care poate dispune ridicare vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă.
Competența recunoscută autorităților publice în acest domeniu vizează doar situația autovehiculelor devenite improprii din punct de vedere tehnic, abandonate sau părăsite pe domeniul public, ipoteză care nu se regăsește în speță.
Se mai critică totodată delegarea competenței de a dispune ridicarea autovehiculelor în favoarea unor angajați ai unei persoane juridice de drept privat.
Hotărârea Consiliului L. al mun. S. nr. 103/2011 are ca obiect preluarea de către ., începând cu 1.04.2011, a activități de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel oprite sau staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al mun. S..
Totodată, prin această hotărâre (art.3) s-a aprobat Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel oprite sau staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al mun. S., conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Cu privire la competența de aprobare a unui astfel de act administrativ curtea reține că
art. 36 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 recunoaște Consiliului L. competența în emiterea hotărârilor privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului și privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, iar art. 36 alin. 5 pe cea de dare în administrare, concesionare sau închiriere a bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii.
Coroborând prevederile art. 64 cu cele ale art. 97 și art. 128 din OUG 195/2002, s-a conchis că legiuitorul a dat în competența administrațiilor locale executarea măsurii tehnico-administrative a ridicării, transportului și depozitării mașinilor staționate neregulamentar, poliția rutieră neavând capacitatea tehnică pentru realizarea acestei măsuri tehnico-administrative, astfel că pârâtul C. L. S. are competență și capacitate legală de a adopta regulamentul pentru punerea în aplicare a executării acestei măsuri tehnico-administrative.
Măsura ridicării vehiculului nu are caracter sancționator ci reprezintă o simplă măsură tehnică – administrativă, calificarea dată de art. 64, art. 97 din OUG nr. 195/2002, care nu se raportează la natura și gravitatea faptei (art.5 alin.6 din OG nr. 2/2001), ci la existența condițiilor obiective pentru a fi necesară îndepărtarea vehiculului din locul pe care îl ocupă neregulamentar.
Din modul de redactare a art. 64 și art. 97 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rezultă că reglementarea în detaliu a procedurii poate fi realizată prin „regulament”, însă aceste texte de lege nu fac trimitere la „Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002”, pentru a fi incident art. 134 alin. 2 din aceeași ordonanță, potrivit căruia aprobarea acestui act normativ ar trebui realizată prin hotărâre a Guvernului.
Rezultă așadar că autoritățile publice locale sunt îndreptățite să emită regulamente, iar legalitatea acestora este subsumată unor condiții generale de emitere a actelor administrative cu caracter normativ, cum ar fi respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative)sau necesitatea respectării unor proceduri pentru emitere (procedura de vor etc.).
HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modul în care se execută măsura ridicării vehiculelor, însă art. 180 prevede că în cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, numărul punctelor – amendă aplicate și valoarea acestora, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnică – administrativă dispusă.
Ca atare susținerea judecătorului fondului referitoare la nelegalitatea art. 1 pct. 2 din anexa 3 a HCL 103/2011, pe motiv că domeniul de reglementare ar fi incompatibil cu competențele recunoscute autorității publice locale nu poate fi primită, soluția instanței de fond fiind nelegală cu referire la acest aspect, criticile recurentelor dovedindu-se fondate.
Cu privire la constatarea nelegalitățiiart. 1 alin. ultim din Anexa 3 a HCL 103/2011, (al cărui text este următorul: „Pentru categoriile de autovehicule și vehicule de orice fel prevăzute la aliniatul 2 competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale aparține agenților constatatori împuterniciți ai Primarului municipiului S.”) curtea apreciază că în mod corect a decis prima instanță că este nelegală o atare prevedere prin prisma încălcării art. 97 lit. d din OUG 195/2002.
În același sens trebuie reținut că autoritatea publică locală deliberativă (consiliul local) a exclus calitatea de organ constatator pentru polițistul local, deși acesta are atribuții în a dispune măsura complementară a ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar (potrivit dispozițiilor art.7 lit. „h” din Legea nr. 155/2010), iar competența lui teritorială se limitează la unitatea administrativă, conferind-o în schimb unor persoane pentru care dispozițiile legale speciale mai sus enunțate, cu forță juridică superioară, nu le recunosc o atare competență.
Ca atare subzistând nelegalitatea prin raportare la aceste dispoziții analiza celorlalte devine inutilă.
Relativ la constatarea nelegalității acestui text (identificat eronat de prima instanță ca fiind art. 1 pct. 2 alin. ultim în loc de art. 1 alin. ultim) curtea reține că susținerea recurentelor privitoare la eliminarea textului prin HCL 75/29.03.2012 nu poate fi primită întrucât acest act administrativ a adus modificări doar art. 1 alin. 2 nu și alin. ultim, identificarea instanței de fond fiind eronată doar sub aspectul numerotării, datorită caracterului defectuos al redactării actului administrativ, nu și în ceea ce privește conținutul.
În schimb este întemeiată critica referitoare la excepția de nelegalitate a celorlalte dispoziții din art. 1 pct. 2 din Anexa 3 la HCL 103/2011. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței atacate, există contradictorialitate între dispozitiv și considerente întrucât, deși judecătorul fondului motivează nelegalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 2 alin. ultim din Anexa 3 a HCL 103/2011 în cuprinsul dispozitivului constată nelegalitatea în integralitate a dispozițiilor art. 1 pct. 2 din Anexa 3 la aceasta.
Cum reclamantul a vizat, prin motivele de nelegalitate, în mod special necompetența agentului constatator de a dispune măsura ridicării autoturismului, o cercetare a legalității celorlalte texte (care exced dealtfel cadrului factual din litigiul de fond) nu ar fi putut fi realizată prin raportare la niște norme cu forță juridică superioară care nu se suprapun însă peste domeniul lor de reglementare. Ca atare, soluția instanței de fond de constatare a nelegalității art. 1 pct. 2 din anexa 3 în integralitatea sa nu are corespondent în analiza realizată și nici în sfera interesului procesual al reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, recursurile declarate de pârâții C. L. al mun. S. și . vor fi admise iar sentința atacată va fi modificată în parte, potrivit distincțiilor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții C. L. al mun. S. și . împotriva sentinței nr. 1363/CA/2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Anexa 3 a HCL 103/2011.
Menține soluția pronunțată cu privire la nelegalitatea dispozițiilor art. 1 alin. ultim (indicat eronat ca art. 1 pct. 2 alin. ultim) din Anexa 3 a HCL 103/2011 privind Regulamentul de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor.
Menține soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității atacării unui act administrativ unilateral cu caracter normativ prin procedura excepției de nelegalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehored. LIG
2 ex/24.04.2015
Jud. fond T. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1736/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2146/2015.... → |
|---|
