Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 615/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3835/85/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 615/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător F. I. P.

Judecător M. K.

Grefier C. G.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat A. D., B. S., B. M., C. C. Ș., C. N., D. G., G. I., I. L., I. A. I., L. E., M. D., M. A., M. M. D., M. I., N. S. I. D., N. G. S., O. A. I. P. V. F., P. C.-C., P. M. S., T. B., T. C. M., Voineci M.-N. împotriva Sentinței nr.2232/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul pârât I. G. al Poliției Române consilier juridic I. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu cerere de amânare a cauzei întrucât susține că nu a fost citat și la judecarea recursului, astfel că nu i-a fost comunicat recursul și motivele acestuia.

S-a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare din partea Inspectoratului G. al Poliției Române.

Fiind întrebată de către instanță referitor la cererea de amânare formulată, reprezentanta intimatei arată că a fost contactată de Șeful Biroului Teritorial Transporturi Sibiu comunicându-i că nu a primit cererea de recurs. Susține că din punctul ei de vedere Biroul Județean de Poliție Transporturi Sibiu este parte - pârât în cauză, fiind angajatorul și ordonator.

Instanța constată că în cauză nu există nici un act procedural dintre cele care produc efectul legal al introducerii în cauză în calitate de pârât pentru Biroul Județean de Poliție Transporturi Sibiu, motiv pentru care cererea pentru a-i fi comunicate motivele de recurs și recursul, se respinge.

Instanța pune în discuție nelegala compunere a completului, motiv de casare de ordine publică reglementat de art.304 pct.1 Cod pr.civilă, constând în aceea că hotărârea fost pronunțată de același judecător atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea, ca efect al respingerii cererii de abținere formulată de acesta.

Reprezentanta intimatului solicită a se avea în vedere această situație privitor la incompatibilitate și depune practică judiciară.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta intimatului pârât I. G. al Poliției Române consilier juridic I. M. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Arată că pentru plata drepturilor salariale, cadrul legal pentru anul 2009 era art.16 din OUG 38/2003. Dreptul de plată a fost restrâns prin . Legii nr.329/5.11.2009, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31.12.2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009 și până la 31.03.2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010. Referitor la anul 2010 au fost incidente prevederile art.20 și art.30 al.7 din Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- CURTEA DE APEL –

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu în numele și pentru membrii de sindicat A. D., B. S., B. M., C. C. Ș., C. N., D. G., G. I., I. L., I. A. I., L. E., M. D., M. A., M. M. D., M. I., N. S. I. D., N. G. S., O. A. I. P. V. F., P. C.-C., P. M. S., T. B., T. C. M., Voineci M.-N., a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. G. al Poliției Române, M. Administrației și Internelor și Secția R. de Poliție Transporturi B. prin Biroul Județean de Transporturi Sibiu ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la plata sporului de 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu s-a lucrat, pentru perioada iunie 2009 - decembrie 2010, în sume actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății efective și,

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul, în numele membrilor de sindicat a invocat prevederile art.16 lit. b) teza a II-a din O.G. nr. 38/2003, art.20 din Legea nr.330/2009, art.15 alin.(1) din Ordinul M.A.I. nr.577/2008, art.242 alin.(2) și art.274 Cod procedură civilă. În motivarea acțiunii, reclamantul, în numele membrilor de sindicat a arătat că, solicitarea adresată instituțiilor abilitate cu privire la acordarea drepturilor cuvenite pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, prevăzute de art.16 din O.G. nr.38/2003, art.20 din Legea nr.330/2009 și art.15 alin.(1) din Ordinul MAI nr.577/2008 a fost refuzată nejustificat, în condițiile în care simpla prestare a unor ore în zilele de repus sau de sărbătoare legală era suficientă pentru plata sporului.

Pârâtul, M. A. Interne, prin Direcția Generală Juridică, prin întâmpinare a apreciat că în raport de obiectul acțiunii nu are calitate procesuală pasivă iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de O.G. nr.38/2003 și Legea nr.284/2010.

Pârâtul, I. G. al Poliției Române, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât pentru perioada aprilie 2009 - decembrie 2010 nu este posibilă efectuarea plății sumelor de bani reprezentând sporul de 100% din salariul de bază corespunzător orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal.

Pârâtul, Secția R. de Poliție Transporturi B. prin Biroul Județean de Transporturi Sibiu, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr.3844 din 3 septembrie 2013 Tribunalul Sibiu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. A. Interne, prin Direcția Juridică și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M. A. Interne - Biroul Teritorial județean Sibiu, cu sediul procesual ales în Sibiu, ., . la sediul profesional al Cabinet de avocat B. V. împotriva pârâților I. G. al Poliției Române, cu sediul în București, ..4-6, sector 5 și Biroul Județean de Transporturi Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., județul Sibiu.

Curtea de Apel Alba Iulia, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamant, prin Decizia nr.1713 din 3 martie 2014 a admis recursul și a casat în parte sentința instanței de fond, cu trimitere spre rejudecare, în ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții I. G. al Poliție Române și Secția R. de Poliție Transporturi B. și a menținut soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor.

Instanța de control judiciar a apreciat că soluția de respingere a acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse imperativ prin art.16 alin.(2) din O.G. nr.38/2003, nu putea fi justificată în contextul în care informațiile prezentate de părți sunt contradictorii, decât prin administrarea probelor, conform art.129 alin.(4) și alin.(5) din codul de procedură civilă se impun, respectiv o expertiză judiciară contabilă.

Instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect a fost soluționată excepția, însă în ceea ce privește împrejurarea că reclamanții sunt angajați ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu, care nu figurează ca pârât în cauză, Tribunalul a nesocotit dispozițiile art.129 alin.(4) și alin.(5) din Codul de procedură civilă raportate la art.16 ind.1 din Legea nr.554/2004, în conformitate cu care trebuia să supună dezbaterii părților necesitatea introducerii acesteia în cauză, în condițiile în care prin sentință s-a pronunțat și în contradictoriu cu aceasta.

Prin sentința nr. 2232/CA/2014, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M. A. Interne - Biroul Teritorial județean Sibiu împotriva pârâților I. G. al Poliției Române și Secția R. de Poliție Transporturi B. prin Biroul de Poliție Transporturi Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre rejudecând cauza în limitele câmpului de judecată stabilit de instanța de casare, Tribunalul, având în vedere prevederile art.315 alin.(1) Cod procedură civilă, a constat că sub aspect procedural, din modul de redactare a acțiunii ,, S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu și de semnatarul întâmpinării depuse la filele 48 - 51, Secția R. de Poliție Transporturi B. prin Biroul de Poliție Transporturi Sibiu a avut calitatea de parte în prezentul litigiu fiind citat de la primul termen de judecată, conform citației depuse la fila 24 din dosarul cauzei, la sediul administrativ indicat în acțiune.

Prin acțiunea introductivă de instanță sindicatul, în conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.54/2003, în numele și interesul membrilor săi, reclamanți în cauză, solicită obligarea pârâților la plata sporului de 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu s-a lucrat, pentru perioada iunie 2009 - decembrie 2010, în sume actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății efective.

Persoanele în numele cărora a fost formulată acțiunea au calitatea de polițiști - funcționari publici cu statut special, în cadrul Biroul Județean de Transporturi Sibiu.

La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2013, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.12 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată și art.114 alin.(1) și alin.(2) raportat la art.112 pct.3 Cod procedură civilă a stabilit în sarcina reclamanților, prin Sindicat obligația de a depune înscrisuri în precizarea valorii sumei solicitate, pentru fiecare funcționar public cu statut special, nominalizat în acțiune, cu acest titlu, cu indicarea modalității de calcul și obligația de a-și preciza poziția cu privire la necesitatea efectuării unei expertize de specialitate pentru justa soluționare a cauzei, conform dispozițiilor deciziei de casare.

Pârâtului, Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu - Biroul Județean de Transporturi Sibiu, la același termen, în conformitate cu prevederile art.13 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată i s-a solicitat să prezinte situația sintetică a orelor prestate în perioada solicitată de funcționarii publici cu statut special menționați.

Urmare a precizării valorii sumelor solicitate, sindicatul pentru membrii săi și-a precizat acțiunea în sensul nominalizării sumelor solicitate pentru fiecare reclamant (filele 105 - 106).

Pârâtul verificând sumele indicate de reclamanți prin precizarea depusă la filele 105 - 106, sub aspectul modului de calcul a depus la fila 123 calculul propriu, însoțit baza de calcul.

Din examinarea acestor înscrisuri tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de funcționari publici cu statut special în cadrul Biroului județean de Transporturi Feroviare Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu, care în perioada iunie 2009 decembrie 2010 au efectuat numărul de ore menționate în înscrisul intitulat ,,baza de calcul,, întocmit de către de către serviciul financiar.

În ceea ce privește temeiul juridic al solicitării, Tribunalul a constatat că aceste pretenții își au izvorul în dispozițiile art.16 alin.(1) din O.G. nr.38/2003 conform cu care: orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiști încadrați în funcții de execuție se vor plăti cu un spor din salariul de bază de 50% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și de 100% din salariul de bază pentru următoarele ore, spor cu care se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.

Prin dispozițiile art.16 alin.(2) și alin.(3) se legiuitorul a prevăzut procedura de urmat, precizând la alin.(2) că această muncă poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea polițistului sau că munca poate fi prestată și sporurile plătite numai dacă efectuarea orelor a fost dispusă în scris de șeful ierarhic fără a se depăși 120 ore anual și în cazuri excepționale 360 ore anual cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

Examinarea la momentul investirii instanței a acestei dispoziții legale impune analiza limitelor investirii și a succesiunii în timp a dispozițiilor legale care reglementează salarizarea și condițiile de acordare a sporurilor prin actele normative în vigoare.

Reclamanții, solicită acordarea sporului de 100% dar nu pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru ci pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu s-a lucrat, apreciind că singura condiție impusă de textul de lege invocat (art.16 alin.(1) din O.G. nr.38/2003), pentru plata acestui spor era ca orele să fie prestate în una din aceste zile și nu pentru orele prestate peste durata normală de lucru, ipoteză prevăzută distinct de prima teză a aliniatului, care vizează o altă categorie de drepturi (fila 3 alin.2).

Este necontestat că dispozițiile alin.(1) al art. 16 reglementează și ipoteză activității desfășurate în zilele de repaus sau alte zile în care potrivit legii nu se lucrează, dar în ceea ce privește procedura de urmat, conform alin.(2) și alin.(3) din același articol, textul nu distinge între ipotezele reglementate.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 11 din Legea nr.329/2009, conform cu care, de la data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31.12.2010, munca suplimentară se compensează cu zile libere plătite acordate până la 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009 și până la 31.03.2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010, dispoziții care se coroborează cu cele ale art.30 alin.(7) din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art.6, art.8, art.9, art.10, art.13 alin.(3) și art.14 din Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr.577/2008 emis în temeiul dispozițiilor art.39, art.44 din Legea nr.360/2002, art.16 din O.G. nr.38/2003 și art.7 alin.(4) din O.U.G. nr.30/2007.

Prin aceste dispoziții normative nu se încalcă principiul neretroactivității legii și nici dreptul la măsuri de protecție socială.

Potrivit practicii constante a instanței de contencios constituțional, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor, putând dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate fără a fi necesar să se supună condițiilor art.53 din Constituție, întrucât acest text privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală nu și cele stabilite prin legi (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr.872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a, nr.433 din 28.06.2010, Decizia Curții Constituționale nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a, nr.433 din 28.06.2010, Decizia Curții Constituționale nr.1280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a, nr.786 din 24.11.2010, Decizia Curții Constituționale nr.99 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a, nr.170 din 29.03.2013 și Decizia Curții Constituționale nr.291 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a, nr.383 din 27.06.2013).

Pentru aceste considerente, Tribunalul, având în vedere dispozițiile legale invocate, în temeiul art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, modificată în lipsă de dovezi contrarii a respins acțiunea formulată de reclamanții membrii de sindicat.

Împotriva hotărârii a declarat recurs S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat A. D., B. S., B. M., C. C. Ș., C. N., D. G., G. I., I. L., I. A. I., L. E., M. D., M. A., M. M. D., M. I., N. S. I. D., N. G. S., O. A. I. P. V. F., P. C.-C., P. M. S., T. B., T. C. M., Voineci M.-N. solicitând a se dispune modificarea acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată ,invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cpr civ ,criticând soluția instanței pentru hotărârea dată cu aplicarea greșită a legii, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al textul de lege.

Instanța de judecată, în cadrul paragrafului 6.4.1, în mod greșit a constatat că temeiul juridic al cererii introductive de instanță își găsește reglementarea în mod generic în dispozițiile art. 16 alin 1 din OG nr. 38/2003 care, de altfel face referire la două categorii de drepturi bănești: lit. a și lit. b teza I – sporul pentru ore suplimentare și respectiv lit. b teza a II a, sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal.

Raționamentul prezentat susține că a condus instanța de fond, din nou, pe o pistă greșită și anume luând greșit în considerare dispozițiile art. 11 din Legea nr. 329/2009.

Art.16 alin.1 lit.a și b teza a I a reglementează sporul pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar alin.1 lit.b teza a II a reglementează sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale în cadrul schimbului stabilit potrivit graficelor de lucru, ipotezele celor două texte fiind vădit diferite. Normele legale stabilesc în mod diferit sporurile cuvenite la salariu: se cuvine oricărui salariat un spor pentru munca suplimentară necompensată cu timp liber corespunzător – în compensare pentru efectul suplimentar depus și un alt spor de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale – în compensare pentru faptul că salariatul acceptă să presteze munca în aceste zile și nu beneficiază de timp liber în zilele de sâmbătă și duminică, zile care constituie regula pentru acordarea repausului săptămânal. Dacă normele juridice reprezentând reglementări minimale ale drepturilor salariaților, stabilesc distinct aceste sporuri, nici angajatorul nu poate să evite acordarea acestor drepturi și nici instanța de judecată nu are dreptul să le ignore.

Recurentul invocă și prevederile art.304 pct. 8 C.P.C. „ când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, apreciind că instanța de fond, în mod greșit a respins acțiunea ca nedovedită, întrucât sporurile bănești solicitate își găsesc reglementarea pe perioada de aplicare a două legi succesive instanța de fond ar fi trebuit să constate că obiectul acțiunii introductive de instanța este reglementat de disp. art. 16, alin 1, lit. b, teza a II a din OG nr. 38/2003, în vigoare până la data de 31.12._ și art. 20 din legea nr. 330/2009, în vigoare până la data de 31.12.2010.

Din analiza textelor de lege incidente în cauză, rezultă că drepturile cuvenite polițiștilor, membrii SNPPC pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile când nu se lucrează, pentru perioada iunie 2009 – decembrie 2010, potrivit art.16 alin.1 teza a 2 a din O.G.nr.38/2003 și art.20 din Legea nr.330/2009, trebuie plătite de către pârâți cu un spor de 100% din salariul de bază, altă soluție nu există întrucât timpul astfel lucrat nu a fost compensat, în nici un fel, de către pârâți.

Singura condiție impusă de textul de lege pentru plata acestui spor este aceea ca orele să fie prestate în una din zilele de repaus săptămânal și să nu fie prestate peste durata normală a timpului de lucru sau, munca prestată, să fi fost dispusă în scris de către șeful ierarhic superior așa cum interpretează instanța dispozițiile legale incidente speței dedusă judecății.

Chiar dacă O.G.nr.38/2003 prevede la art.57 ca aceste drepturi să fie plătite în limita fondurilor bugetare, nu se poate accepta ca polițiștii să fie obligați să desfășoare munca în schimburi (ture) în zilele de repaus săptămânal și zilele declarate sărbători legale (zilele prevăzute de art.134 Codul muncii modificat și completat), fără a fi plătiți cu un spor de 100% conform art.16 din O.G.nr.38/2003.

În acest sens este și art.15 alin.1 din Ordinul M.A.I.nr.577/2008 „Pentru polițiștii care desfășoară activitatea în schimburi, precum și pentru cei care desfășoară activități operative se asigură în cursul unei luni cel puțin un repaus săptămânal, sâmbăta și duminica, în zile consecutive.”

Ca documente justificative, care atestă orele lucrate în schimburi, respectiv, în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica), precum și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, au fost întocmite grafice lunare pentru executarea serviciului în schimburi (ture), precum și dispoziții scrise în acest sens.

În cauză sunt îndeplinite și condițiile de exigibilitate, creanța fiind suficient de bine determinată (la dosarul cauzei se află documente neluate în considerare de instanța de fond, pe care le apreciază ca fiind dovada reclamanților, reprezentați de sindicat, pentru prestarea unei activități în zilele de repaus sau sărbătoare legală).

În drept invocă art.304 ind.1 Cod pr.civilă, Constituția României, O.G.nr.38/2003 modificată și completată prin O.G.nr.8/2004, art.20 din Legea nr.330/2009, Legea nr.360/2002 cu modificările și completările ulterioare, Ordinul M.A.I.nr.577/2008, art.109 din Legea nr.188/1999, art.304 pct.8 și 9 raportat la art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă.

Prin întâmpinare intimatul IGPR a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra recursului Curtea de Apel reține :

Instanța de recurs a invocat din oficiu ca motiv de recurs nelegala compunere a completului potrivit art.304 pct. 1 C.pr. civ. față de împrejurarea că hotărârea fost pronunțată pe fond de același judecător atât în primul ciclu procesual cât și în al doilea, ca efect al respingerii cererii de abținere formulată de acesta cu prilejul rejudecării prin încheierea Tribunalului Sibiu din 13 05 2014.

Ori, potrivit art. 24 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricinănu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

Nerespectarea acestei dispoziții atrage nulitatea hotărârii, astfel că se impune admiterea recursului conform art. 312 al. 2 Cod procedură civilă și casarea acestei hotărâri.

În cauză se constată că potrivit art.20 alin.3 din Legea 554/2004 ,forma anterioară noului cod de procedură civilă, în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, modificând sau casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță. Prin prisma acestei dispoziții ar rezulta că, întrucât cauza a mai fost o dată casată cu trimitere la instanța de fond, nu ar mai fi posibilă trimiterea din nou aceleiași instanțe. Totuși se reține că prin Decizia nr.1713 din 3 martie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul și a casat în parte sentința instanței de fond, cu trimitere spre rejudecare, în ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții I. G. al Poliție Române și Secția R. de Poliție Transporturi B. și a menținut soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, apreciind că întrucât reclamanții sunt angajați ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu, care nu figurează ca pârât în cauză se impune ca la rejudecare Tribunalul cu respectarea dispozițiile art.129 alin.(4) și alin.(5) din Codul de procedură civilă raportate la art.16 ind.1 din Legea nr.554/2004, să supună dezbaterii părților necesitatea introducerii acestuia în cauză.

Instanța a reluat judecata cu încălcarea prevederilor art.315 C.pr. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

În cauză nu există nici un act procedural dintre cele care produc efectul legal al introducerii în cauză în calitate de pârât pentru Biroul Județean de Poliție Transporturi Sibiu.

Pentru că introducerea în cauză a unei noi părți nu poate fi făcută în rejudecarea cauzei în fond în fața instanței de recurs, se impune ca efect al prevederilor art. 304 pct. 5 și 315 C.pr. civ.,să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată se constată nerespectarea deciziei de casare și sub aspectul administrării probelor necesare soluționării cauzei. Astfel instanța de control judiciar a apreciat că soluția de respingere a acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse imperativ prin art.16 alin.(2) din O.G. nr.38/2003, nu putea fi justificată în contextul în care informațiile prezentate de părți sunt contradictorii, decât prin administrarea probelor, conform art.129 alin.(4) și alin.(5) din Codul de procedură civilă,sens în care se impunea o expertiză judiciară contabilă .Textul Codului de procedură civilă este foarte clar „dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Chiar dacă părțile au învederat că actele depuse la filele 77-101, 103, 105-107 sunt suficiente și nu solicită efectuarea expertizei, aceasta este necesară și trebuia administrată din oficiu. Instanța de recurs consideră necesar a se verifica de către un expert contabil pentru fiecare dintre cei 23 de reclamanți, pe perioada iunie 2009 –1 01 2010- data intrării în vigoare a Legii 330/2009, dacă există o programare aprobată de șeful ierarhic a serviciului,dacă pontajele de la filele 77-86 coincid acestei programări, dacă într-o săptămână de lucru de 7 zile reclamanților li s-a asigurat repaus săptămânal în 2 zile consecutive ,indiferent dacă aceste zile sunt sâmbăta și duminica și pentru zilele de sărbători legale, dacă li s-a acordat timp liber în compensare și dacă nu, să se calculeze sporul de 100% .

În consecință, în temeiul art.312 alin.3 și art.304 pct.1 Cod pr.civilă, se va admite recursul declarat de S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat ,se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite recursul declarat de S. Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Județean Sibiu în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat A. D., B. S., B. M., C. C. Ș., C. N., D. G., G. I., I. L., I. A. I., L. E., M. D., M. A., M. M. D., M. I., N. S. I. D., N. G. S., O. A. I. P. V. F., P. C.-C., P. M. S., T. B., T. C. M., Voineci M.-N. împotriva Sentinței nr.2232/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu– Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._ și în consecință:

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 02 2015.

Președinte,

M. F.

Judecător,

F. I. P.

Judecător,

M. K.

Grefier,

C. G.

Red.M.F.

Tehnored.C.G.

2 ex./03.03.2015

Jud.fond – O. M.

← Alte cereri. Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA		Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 314/2015.... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA