Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2127/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2127/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 123/57/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2127/2015
Ședința publică din 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător O. M. P.
Judecător M. Ș.
Grefier P. A. B.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 alin.4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții M. A. Interne – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor împotriva sentinței nr. 1525/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. și Inspectoratul de Poliție Județean A. – Comisia de Soluționare a Contestațiilor împotriva aceleiași sentințe, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 10.10.2014 pronunțate de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic M. I. pentru recurenții – pârâți M. A. Interne – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Inspectoratul de Poliție Județean A. – Comisia de Soluționare a Contestațiilor și pentru intimatul – pârât I. G. al Poliției Române, avocat J. L. M. pentru intimatul – reclamant Ș. V. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat J. L. M. pentru intimatul – reclamant depune la dosar chitanță nr.41, reprezentând onorariu avocat.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean A..
Avocat J. L. M. pentru intimatul – reclamant susține că motivele invocate de către recurentul Inspectoratul de Poliție Județean A. nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute la art.488 Codul de procedură civilă. În această situație, solicită ca în temeiul art.489 alin.2 să se constate că acest recurs este supus sancțiunii anulării.
Consilier juridic M. I. pentru recurenții – pârâți și pentru intimatul – pârât solicită respingerea excepției nulității recursului, motivat de faptul că acesta a fost întemeiat pe prevederile art.488 alin.1 pct.8 Cod proc. civ.
În deliberare, instanța respinge ca nefondată excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, având în vedere că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.
Constatând că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la recursurile declarate în cauză.
Reprezentanta recurenților – pârâți și a intimatului – pârât, consilier juridic M. I. susține că recursul declarat de către pârâtul M. A. Interne a fost întemeiat pe prevederile art. 483 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și ale art.488 alin.1 pct.3 și 8 Cod pr. civ., atât împotriva încheierii de ședință din data de 10.10.2014 cât și a sentinței nr.1525/C./2014, pronunțate de Tribunalul A..
Se arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind în primul rând pronunțată de către o instanță necompetentă din punct de vedere material să judece cererea de anulare a Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr.224/10.01.2014.
În ceea ce privește modul de soluționare a fondului cauzei, solicită să se aibă în vedere dispozițiile legale, precum și starea de fapt. Așadar potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului se prevede că „Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază”.
Totodată, menționează că potrivit art.2 lit.b din H.G. nr.284/2005, este stabilită condiția potrivit căreia „polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului”. Iar potrivit art.4 din același act normativ se stabilește că raportul întocmit de polițist trebuie să conțină, în mod obligatoriu, „angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza neacordării compensației lunare pentru chirie”.
Susține că potrivit art.15 din H.G. nr.284/2005 dreptul la compensație lunară pentru chirie încetează la data dobândirii de către polițist sau de către soția/soțul acestuia/acesteia, pe orice cale, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului.
Raportat la starea de fapt, învederează că intimatul reclamant a achiziționat împreună cu o altă persoană o locuință prin contract de vânzare – cumpărare, în suprafață utilă 46,30 m.p. situat în orașul Cugir, pe care ulterior l-a transformat în cabinet medical, fără a raporta, în scris, schimbarea intervenită cu privire la modificarea condițiilor care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie, astfel că sunt încălcate prevederile din H.G. nr.284/2005, motiv pentru care apreciază că în mod legal și întemeiat o fost emisă decizia de imputare.
Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul faptului că în cuprinsul motivării acesteia se preiau argumentele din acțiunea introductivă formulată de către reclamant, în sensul că apartamentul deși are 46,30 mp nu este locuibil conform legii locuinței nr.114/1996, fără a avea în vedere prețul de achiziție de natură să justifice eventuala lipsă a unor dotări sau utilități.
De asemenea, învederează că nu este de acord cu soluția instanței de fond care a apreciat întemeiat punctul de vedere al reclamantului, care arată că nu a considerat necesar să încunoștințeze instituția IPJ A. de faptul că a achiziționat un imobil în coproprietate cu o altă persoană, câtă creme și-a asumat în scris un angajament în acest sens.
Înțelege să critice hotărârea instanței de fond și pentru faptul că aceasta a apreciat că locuința este un bun proprietate comună, iar reclamantul nu putea dispune în totalitate de locuință, însă acesta deținea o cotă parte asupra căreia avea dreptul de proprietate și, totodată, putea dispune.
Solicită admiterea recursurilor pârâților M. A. Interne și Inspectoratul de Poliție Județean A., casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului.
În ceea ce privește delegația acordată de către intimatul pârât I. G. al Poliției Române solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive a acestuia, deoarece nu a emis niciun act administrativ referitor la situația reclamantului.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului – reclamant, avocat J. L. M. solicită în temeiul art.496 alin.1 Cod procedură civilă respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate în cauză. Iar în baza art.453 Cod proc. civilă, solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Învederează că recursul fiind o cale extraordinară de atac, chiar dacă ne aflăm în procedura contenciosului administrativ care nu are și calea de atac a apelului, legiuitorul nu a înțeles să facă o distincție, prin urmare, pentru motivele de netemeinicie nu se poate fără a indica în mod concret normele de drept material care au fost încălcate de către instanța de fond atunci când a pronunțat hotărârea atacată.
Raportat la susținerea recurenților, respectiv că reclamantul nu i-a încunoștințat despre schimbarea situației prin dobândirea locuinței, apreciază că reclamantul nu se află în situația în care a dobândit o locuință, așa cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de fond, ci a dobândit o cotă parte dintr-un anumit spațiu. Ca atare, în niciun text de lege nu se circumscrie că la dobândirea unei cote de proprietate de către reclamant, acesta nu mai este îndreptățit la drepturile prevăzute de art.31 alin.1 din Legea 360/2002.
Se arată că se recunoaște chiar din fața instanței de fond de către recurenți, faptul că se putea ca intimatul reclamant să beneficieze de acest drept de chirie dacă se efectua o anchetă socială. Totodată, menționează că nu se indică de către recurenții – pârâți textul de lege care permitea o asemenea conduită din partea acestora dacă intimatul – reclamant i-ar fi anunțat despre achiziționarea unei cote părți dintr-o locuință, care nu avea nicio dotare și pe care a dorit să-l amenajeze ca și spațiu comercial. De asemenea, recurenții nu au nicio dovadă că reclamantul ar fi putut să folosească singur acea cotă parte din imobil, deoarece este un apartament cu o cameră și, chiar și în cazul unei sistări de indiviziune, nu se putea folosi exclusiv de către acesta și nu se putea face un partaj în natură potrivit art.673 ind.9 Cod proc. civilă în vigoare la acel moment, respectiv să se atribuie jumătate din acel apartament reclamantului ca să-l poată folosi.
În ceea ce privește critica adusă prin recursul Ministerului A. Interne cu privire la necompetența materială a Tribunalului A., solicită să se observe reaua credință, deoarece în momentul introducerii acțiunii la Curtea de Apel Alba Iulia au susținut că este competent Tribunalul A..
Apreciază că excepția necompetenței materiale a Curții de Apel A. I. a fost corect admisă de către instanță și, de asemenea, în mod corect s-a respins de către Tribunalul A. excepția necompetenței materiale a acestuia, deoarece raportat la natura raportului juridic dedus judecății competența revine Tribunalului A., motiv pentru care apreciază că se impune respingerea acestei excepții.
Arată că solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta recurenților – pârâți și a intimatului – pârât, menționează că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel A. I. invocată prin întâmpinare de către IGPR, există la dosarul cauzei un „punct de vedere” al Ministerului A. Interne prin care solicită respingerea acesteia.
Având în vedere actele depuse la dosar și motivele expuse oral în dezbateri, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința administrativă nr. 1525/C./2014 a Tribunalului A. – Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestuia de reclamantul Ș. V. M., ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. .
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ș. V. M. în contradictoriu cu pârâții:
- INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și
- M. A. INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, cu sediul în București și în consecință:
Au fost anulate următoarele acte administrative:
- Procesul verbal de cercetare administrativă nr._/10.09.2013 întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. .
- Decizia de imputare nr. 397.515/2.10.2013 emisă de Șeful INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. .
- Hotărârea nr. 398.041/19.11.2013 dată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - Comisia de Soluționare a contestațiilor.
- Hotărârea nr. 224/10.01.2014 dată de M. A. INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit Tribunalul a admis acțiunea reclamantului câtă vreme reclamantul nu îndeplinea condițiile legale și nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de HG 285/2005.
Astfel, se apreciază că în mod corect Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a reținut faptul că petentul a continuat să încaseze compensația lunară pentru chirie, semnând de primirea sumelor acordate o titlu de compensație pentru chirie, act de voință ce reprezintă potrivit dispozițiilor art. 9 alin. din HG nr. 284/2005, confirmarea faptului că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice acordarea acestui drept.
De asemenea, nu poate fi primită motivarea instanței de fond conform căreia imobilul achiziționat de reclamant, nefiind dotat cu centrală termică, gresie, faianță și obiecte sanitare nu putea fi considerat la data respectivă ca fiind o locuință în sensul prevăzut la art. 2, lit. a din Legea 114/1996, câtă vreme alcătuirea acesteia și prețul de achiziție sunt de natură a justifica eventuala lipsă a unor dotări sau utilități.
Contrar opiniei instanței de fond, apreciază că scopul adoptării Legii 360/2002 a fost acela de a sprijini polițiștii care nu dețin în proprietate exclusivă sau în coproprietate o locuință, fără a distinge așadar, între proprietatea exclusivă și coproprietate.
De altfel, dispozițiile art. 15 din HG 284/2005 prevăd foarte clar că dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează la data dobândirii de către polițist, pe orice cale, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit sau mutat în interesul serviciului.
Or, interpretarea dată de instanța de fond este contrară acestui scop.
În drept, se invocă dispozițiile Legii 554/2004, Legii 360/2002 și Legii 25/1999.
Împotriva sentinței 1525/C./2014 și a încheierii de ședință din data de 10.10.2014 a declarat recurs și pârâtul M. A. INTERNE, solicitând casarea acestora.
În motivarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință menționată anterior se arată că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. în condițiile în care prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative care nu privesc raporturile de serviciu, iar unul dintre acestea este emis de o autoritate publică centrală.
Or, raportat la dispozițiile art. 10, alin. 1 din Legea 554/2004 competența de soluționare a acțiunii revenea Curții de Apel.
Având în vedere cele expuse solicită casarea încheierii atacate, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului A. și trimiterea cauzei spre spre soluționare instanței competente.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței Tribunalului A., motivele invocate în susținerea acestuia sunt identice cu cele invocate în recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A. și redate anterior.
Intimatul-reclamant SAULEAN V. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării se arată că în mod corect a reținut instanța de fond că imobilul dobândit de reclamant împreună cu numita M. B. M. nu s-a aflat în folosința acestuia și nu a avut destinația de locuință, acesta fiind recompartimentat pentru a fi folosit ca spațiu comercial.
Se mai menționează că imobilul nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 2, lit. a din Legea 114/1996 pentru a fi considerat locuință și nu s-a aflat niciodată în proprietatea exclusivă a reclamantului. De asemenea, în condițiile în care acesta a fost achiziționat cu intenția de a fi folosit ca spațiu comercial în lipsa acordului celuilalt coproprietar acesta nu putea fi folosit ca locuință.
În drept, întâmpinarea nu este motivată.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 3 NCPC este întemeiat având în vedere următoarele considerente:
În cauză, reclamantul a solicitat anularea următoarelor acte administrative: procesul-verbal de cercetare administrativă nr._/10.09.2013 întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., decizia de imputare nr. 397.515/2.10.2013 emisă de Șeful INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., hotărârea nr. 398.041/19.11.2013 dată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - Comisia de Soluționare a contestațiilor și hotărârea nr. 224/10.01.2014 dată de M. A. INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.
Curtea reține că aplicabile în speță sunt dispozițiile OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și că în capitolul IV al acestui act normativ sunt reglementate căile de atac ce pot fi exercitate de persoana care consideră imputarea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii.
Astfel, potrivit art. 30, alin. 1 din OUG 121/1998 aceasta poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare
Contestația se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare, iar împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii( art. 31, alin. 1).
Comisia de jurisdicție a imputațiilor soluționează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputațiilor se consideră definitivă și se comunică unității care are în evidență debitul, precum și celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunțare.
Potrivit art. 43 din același act normativ în situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Curtea mai reține că procedura care se desfășoară în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor are la bază principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și al autonomiei activității de jurisdicție, în raport cu structurile de conducere ale ministerului, astfel că hotărârea pronunțată are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat într-o activitate de jurisdicție specială.
Astfel fiind, Curtea consideră că, în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea atacată.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J în mai multe decizii (decizia nr. 2549 din 25 iunie 2003, Decizia nr. 3386 din 05 iulie 2012 ale secției de contencios administrativ și fiscal, decizia 622/07.02.2013).
În consecință, având în vedere considerentele arătate competența de soluționare a cauzei revenea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, astfel că se excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. a fost greșit respinsă prin încheierea atacată.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea în temeiul art. 488, pct. 3, 498 alin. 2 coroborat cu art. 497 NCPC va admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. și M. A. INTERNE împotriva încheierii din data de 10.10.2014 și a sentinței nr. 1525/C./2014, pronunțate de Tribunalul A. – secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în dosar nr._, va casa încheierea și sentința atacate și va trimite cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Curții de Apel A. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. și M. A. INTERNE împotriva încheierii din data de 10.10.2014 și a sentinței nr. 1525/C./2014, pronunțate de Tribunalul A. – secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în dosar nr._ .
Casează încheierea și sentința atacate și trimite cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Curții de Apel A. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, O. M. P. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. A. B. |
Red./Tehnored. Ș.M.
6ex./01.07.2015
Jud. Fond. G.C. M.
Exp. 4 .
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2128/2015. Curtea de Apel ALBA... | Pretentii. Decizia nr. 2132/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
