Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2502/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2502/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 631/107/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2502/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător L. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Cîmpeni împotriva Sentinței nr.299/C./2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă procedura prealabilă fixării primului termen de judecată, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.223 din NCPC.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței din partea intimatului reclamant C. L. întâmpinare prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Față de actele dosarului și de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința nr. 299/C./2015 pronunțată de Tribunalul A. Secția de C., Administrativ, Fiscal și Insolvență a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a organului fiscal territorial invocata. A fost admisă actiunea in contencios administrativ, exercitata de partea reclamanta C. L. in contradictoriu cu paratele: Serviciul Fiscal Campeni și Administratia F. Pentru Mediu si, in consecinta a obligat paratele in solidar sa restituie partii reclamante suma de 2117 lei, achitata de aceasta cu titlul de taxa pentru emisii poluante, la data de 26.11.2012, precum si dobanda legala aferenta acestei sume, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data platii taxei si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia, precum și să plateasca partii reclamante suma de 861,7 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Cîmpeni criticând-o pentru nelegalitate.
În expunerea motivelor pârâta a susținut că prin noua reglementare oferită de Legea nr. 9/2012 taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se calculează după criterii obiective, respectiv tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare, cu luarea în considerare și a deprecierii autoturismului. De asemenea, acest act normativ oferă o aplicare unitară a taxei pentru care se solicită operațiunea de înmatriculare sau prima transcriere a dreptului de proprietate a autovehiculelor în discuție, înlăturându-se favorizarea indirectă a celor autohtone.
Acest act normativ instituie o taxare echitabilă, iar pentru taxa de poluare încasată pe O.u.G. nr. 50/2008, în măsura existenței unei diferențe, este instituită o procedură specială de restituire.
Se critică și modul de acordare a dobânzii legale aferente taxei începând cu data plății acesteia.
Se critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, onorariul avocațial acordat fiind nejustificat de mare raportat la obiectul cauzei, solicitând reducerea onorariului avocațial la un cuantum rezonabil, care să reflecte contraprestația efectuată de către apărător în acest dosar.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Analizând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispozițiilor din Legea 9/2012 prin raportare la cele ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, explicitate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii 9/2012, la data de 26.11.2012, act normativ care stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 alin.1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Demn de reținut este faptul că art. 4 alin. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Instituind o taxă și pentru tranzacțiile cu „produsele similare”legiuitorul nu a făcut altceva decât să se conformeze celor reținute de instanța europeană.
Prin Ordonanța din 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexate C‑97/13 G. C. și C‑214/13 G. C., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Însă în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012 a fost publicata Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 1/2012 prin care s-a prevăzut că „Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.”
Relativ la acest act, prin aceeași Ordonanță, instanța europeană a reținut că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012,(…). Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acord cu cele reținute de instanța comunitară, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.
*
Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, instanța îl apreciază ca fiind nefondat având în vedere că taxa percepută de Administrația Finanțelor Publice Câmpeni este nelegală, motiv pentru care urmează a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Ca atare, dobânda legală aferentă va fi calculată, astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei.
*
În fine, nici motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecată nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 453 din Noul cod de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 861,7 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa judiciară de timbru aferentă cererii.
Invocarea pretinsei bune credințe a recurentei nu poate fi primită, întrucât demersul reclamantului nu este unul singular ci se înscrie într-un context național arhicunoscut, dar ignorat de plano de către organul fiscal. Buna sa credință putea fi dovedită, eventual, prin încercarea de soluționare pe cale amiabilă a conflictului chiar și în timpul procesului, aliniindu-se astfel practicii unanime a instanțelor.
Ca atare culpa procesuală este pe deplin dovedită iar aplicarea dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă corect realizată de instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică sub toate aspectele criticate
În temeiul art.453 din Noul Cod de procedură civilă, va fi obligată recurentul –pârât Serviciul Fiscal Orășenesc Cîmpeni să plătească intimatului reclamant suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc CÂMPENI împotriva Sentinței nr. 299/C./2015 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență .
Obligă pârâtul recurent la plata sumei de 200 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Septembrie 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, L. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red./Tehnored.L.G.
Jud.fond: A. B.A.
5 ex. SM 21.09.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2132/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1263/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
