Pretentii. Decizia nr. 2132/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2132/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 344/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2132/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător F. I. P.
Judecător M. K.
Grefier C. G.
Pe rol se află soluționarea revizuirii formulată de revizuentul P. M. I. împotriva deciziei nr._/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_ .
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru revizuentul P. M. I. avocata Jefea S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă etapa premergătoare fixării primului termen de judecată.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea AJFP Sibiu întâmpinare.
Reprezentanta revizuentului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 100 lei și împuternicire avocațială.
Instanța constată că s-a invocat prin întâmpinarea depusă de pârâtă excepția tardivității și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta revizuentului solicită respingerea excepției, arătând că revizuirea este întemeiată în baza art. 21 alin 2 din Legea 554/2004. Susține că se încadrează în termenul de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții.
Instanța respinge excepția tardivității invocată prin întâmpinare de către pârâtă, în temeiul art. 21 alin 2 din Legea 554/2004 completat cu C.P.C., termenul este de 3 luni de la publicarea hotărârii Curții de Justiție.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta revizuentului avocata Jefea S. solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a hotărârii atacate, respingerea recursului formulat. Arată că și-au întemeiat cererea pe cauza M., taxa pentru emisiile poluante percepute de stat susține că sunt incompatibile cu art. 110 TFUE. În ce privesc cheltuielile de judecată solicită să se acorde atât în cele două faze procesuale anterioare cât și în prezenta cauză. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamantul P. M. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu obligarea la restituirea taxei pe emisii poluante și plata dobânzii legale, calculata potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedura fiscala. Autoturismul de ocazie a fost achiziționat și înmatriculat pentru prima dată în spațiul UE, iar pentru înmatricularea în România a fost percepută taxa în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2009. Actul normativ contravine dreptului obiectiv comunitar, potrivit căruia niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate, taxa nefiind încasată la reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate în circulație aflate pe piata internă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și Legea nr. 554/2004.
Secția a II-a Civila,de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului A. prin sentința nr. 3581/CA/2013 a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Sibiu și A.F.M. și a dispus restituirea sumei de 6696 lei încasată cu titlu de taxă pe emisii poluante, precum și dobânda legală calculată la suma restituită, începând cu data perceperii taxei (05.02.2013) și până la data restituirii. A obligat, de asemenea, pârâtele să plătească în favoarea reclamantului suma de 742 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat comunitar, dar pentru prima înmatriculare în România, s-a solicitat plata taxei conform dispozițiilor Legii nr. 9/2009. Taxa pentru emisii poluante solicitată de autoritățile române reclamantului – pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului susmenționat contravine prevederilor art. 110 din Tratat.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii. Pârâta susține că taxa pe emisiile poluante nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind eliminat orice efect discriminatoriu.
Prin decizia nr._/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_ s-a admis recursul declarat de parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu împotriva sentintei nr. 3581/CA/2013 pronuntata de Secția a II-a Civila,de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu,s-a modificat sentinta atacata în sensul ca s-a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul P. M. I. în contradictoriu cu paratele Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu și Administratia F. pentru Mediu.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul P. M. I., înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar nr._, solicitând schimbarea deciziei atacate și rejudecând, respingerea recursului pârâtei cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de revizuire susține că instanța de recurs a încălcat principiul priorității dreptului comunitar, invocând decizia din cauza C-76/14Manea,prin care CJUE a stabilit că art.110 TFUE se opune instituirii taxei pe emisii poluante și în forma Legii 9/2012 din 2013.
În drept se invocă dispozițiile art.21 alin.2 teza a treia din Legea 554/2003.
Prin întâmpinare intimata în revizuire a invocat excepția tardivității cererii de revizuire față de termenul de 15 zile de la pronunțarea deciziei ,reglementat de art.21 alin.2 din Legea 554/2004.
Asupra excepției tardivității cererii de revizuire, instanța reține:
Potrivit art. 21 al. 2 din L.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din Constituția României. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face …. în termen de 15 zile de la pronunțare, la cererea temeinic motivată a părții… ”.Textul a fost declarat neconstituțional în ce privește termenul de declarare a revizuirii prin Decizia nr. 1609/2010 a Curții Constituționale .
Conform art.147 alin. 1 din Constituție, "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".,astfel încât urmare a lipsei de reglementare în termenul stabilit textul declarat neconstituțional nu mai produce efecte juridice.
Totuși, nu se poate face abstracție că în cauză se pune în discuție o hotărâre irevocabilă, definitivă în accepțiunea Curții E.D.O., și prin aceasta se pune în discuție principiul securității raporturilor juridice. Acest principiu se opune printre altele, chiar în condițiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului național, lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă, prin posibilitatea contestării acestuia sine die prin intermediul căilor extraordinare de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția E.D.O. și art. 21 din Constituția României.
Dreptul comun pentru cererea de revizuire reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 îl constituie art. 509 și următoarele C.p.civ., care se aplică în mod corespunzător. În lipsa intervenției legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul arătat și spre respectarea principiului securității raporturilor juridice, Curtea consideră că în cauză este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil și pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de Codul de procedură civilă, astfel că se va considera că revizuirea pe motivul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 poate fi exercitată în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. 3 C.p.civ. ce începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E..
Cum hotărârea C.J.C.E. în cauza M. contra României a fost publicată pe site-ul Curții la data de 14 04 2015, iar revizuentul a formulat cererea de revizuire la data de 19 05 2015, Curtea urmează să constate că cererea este formulată în termenul legal, iar excepția tardivității exercitării acestei căi extraordinare de atac este neîntemeiată.
Curtea, analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate constată că acesta este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente :
Întrucât revizuentul a formulat cererea de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs ,se va analiza în ce măsură este admisibilă cererea de revizuire față de dispozițiile art.509 alin.1 C.pr. civilă care impune cu titlu de drept comun condiția ca decizia instanței de recurs să evoce fondul. În doctrină și jurisprudență s-a apreciat că hotărârile instanței de recurs care evocă fondul sunt hotărârile pronunțate de tribunale și curțile de apel ca instanțe de recurs în urma rejudecării fondului după casare, nu și acelea prin care s-a respins recursul sau a fost admis dar s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării cauzei.
Însă prin Decizia Curții Constituționale nr. 1039/2012 prevederile alin. (2) teza întâi ale art. 21 din Legea 554/2004 au fost declarate neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei. Cum prin decizia atacată s-a admis recursul, temeiul de drept al revizuirii este art.21 din Legea 554/2004 ,în cauză se constată că cererea de revizuire ca admisibilă din perspectiva faptului că se invocă încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg într-un recurs prejudicial a interpretat art.110 TFUE în cauza M..
Cazul special de revizuire reglementat de art.21 din Legea 554/2004 vizează pronunțarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greșită a legii naționale, în situații în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislației comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.
Condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât la data la care s-a pronunțat decizia instanței de recurs nu era încă soluționată cererea de interpretare a Tratatului în Cauza M..
Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată și aplicată de către instanțele naționale, „deliberarea preliminară a Curții este obligatorie pentru curțile naționale în ceea ce privește interpretarea prevederilor comunitare" (Cazul nr.811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).
Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu ,dar și pe fond întrucât această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilității dreptului intern – Legea 9/2012 - în materia taxei pentru emisii poluante ,cu prevederile art.110 TFUE ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanței de recurs ,în tot.
Reluând judecata recursului pârâtei instanța reține următoarele:
Critica recurentei se subsumează cazului de casare reglementat de art. 304 pct 9 Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,motiv care însă nu este fondat.
Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispozițiilor din Legea 9/2012 prin raportare la cele ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, explicitate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății, precum și o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, întrucât a apreciat corect că dreptului național nu este compatibil cu dreptul comunitar.
Așa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii 9/2012, la data de 5 02.2013, act normativ care stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 al. 1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Demn de reținut este faptul că art. 4 al. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Având de analizat compatibilitatea taxei privind emisiile poluante cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, M. (C‑76/14), Curtea a verificat, mai întâi, neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără plata unei taxe.
Reținând că sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeași pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru decât România și care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru și pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă și pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr. 9/2012, de același tip și avea aceleași caracteristici și aceeași uzură ca și autovehiculul provenit dintr-un alt stat membru curtea a conchis că un regim de taxare, precum cel în discuție în litigiul principal, este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct.43).
Atunci când a analizat neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe curtea a reținut că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă.
În acest sens, curtea a decis că ”scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” (pct.47) și, continuând raționamentul, a reținut că o astfel de scutire ”a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare” (pct. 48).
Aplicând această concluzie la principiul conform căruia, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul, curtea a reținut că ”atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare” (pct.49)
Față de aceste premise s-a concluzionat că ”întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naționale trebuie, în speță, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situația existentă anterior perceperii sumei menționate, aceasta trebuie considerată … ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. În consecință, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent, o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.”
În acord cu cele reținute de instanța europeană, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale nu este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre pentru care se datorează taxa de înmatriculare și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România scutite de plata taxei la transcriere ca efect al achitării unei taxe în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.Prin urmare se impunea admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâtelor la plata taxei ,iar pentru lipsa de folosință corect s-au acordat și dobânzi de la data plății până la data restituirii efective a sumei așa cum CJUE a stabilit în Cauza C-565/11 I. .
În consecință se va respinge recursul pârâtei conform art. 312 alin.1 C.pr. civ. ,nefiind incidente prevederile art.304 pct. 9 C.pr. civ.. invocat de pârâtă.
Ca efect al acestei soluții se va face aplicarea art.274 C.pr. civ., urmând a fi obligată recurenta pârâtă să achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariul de avocat justificat cu chitanță la dosar.
De asemenea în revizuire se va face aplicarea art.274 C.pr. civ. și va fi obligată intimata în revizuire să plătească revizuentului suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru care trebuia achitată conform art. 3 litera h din Legea 146/1997 sub imperiul căreia a fost înregistrată cererea de chemare în judecată și onorariul de avocat justificat cu chitanță la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite revizuirea formulată de revizuentul P. M. I. împotriva deciziei nr._/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_ .
Schimbă în tot decizia atacată și rejudecând, respinge recursul declarat de pârâta AJFP Sibiu împotriva sentinței nr. 358/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu Secția a II a civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar_ .
Obligă recurenta AJFP Sibiu să plătească reclamantului intimat 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă intimata în revizuire AJFP Sibiu să plătească revizuentului 410 lei cheltuieli de judecată în revizuire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
Președinte, M. F. | Judecător, F. I. P. | Judecător, M. K. |
Grefier, C. G. |
Red.F.M
Tehn C.G/2ex/22.06.2015
Jud. rec. M. G, P. o, G. L
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2502/2015.... → |
|---|
