Obligaţia de a face. Sentința nr. 2196/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2196/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 5922/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 459/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D.
Judecător M. I.
Judecător M. N.
Grefier M. Kalanyoș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AJFP Sibiu împotriva sentinței nr.2196/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, s-au depus concluzii scrise din partea intimatului reclamant M. A., părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și, față de solicitarea de judecare și în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința administrativă nr. 2196/CA/2014 Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâtele DGRFP B. prin AFP Sibiu și AFM București pe care le-a obligat să restituie reclamantului suma de 6421 lei cu titlu de taxa de poluare, dobânda legală aferentă de la data încasării și până la data plății acesteia, cu 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Judecătorului național îi revine obligația de a înlătura aplicarea unor norme din dreptul intern care contravin reglementărilor comunitare. Judecătorul național este judecătorul de drept comun al dreptului comunitar, așa cum s-a stipulat de către CJCE în cauza V. GEND & LOOS.
În speța dedusă judecății, se invocă încălcarea prevederilor art. 90 paragraful 1 din TCE, preluate integral de prevederile art. 110 paragraful 1 TFUE, potrivit cu care nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe care nu sunt percepute, direct sau indirect asupra produselor naționale similare. Prin instituirea taxei pentru emisii poluante, consecință a adoptării Legii nr. 9/2012, se creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, descurajând importul de bunuri din statele comunitare.
Prevederile art. 110 din TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Prin OUG nr. 1/2012 au fost suspendate prevederile art. 2 lit. i, ale art. 4 alin. 2 și a celor privind transcrierea dreptului de proprietate ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, persistând regimul discriminatoriu reglementat de OUG nr. 50/2008 pentru taxa de poluare.
În ceea ce privește taxa de poluare, CJUE a considerat, în cauza T./ Statul Român, că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state iar art. 110 din TFUE ( fost 90 din TCE) trebuie interpretat în sensul că acesta interzice ca un stat membru al uniunii să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională.
Față de aceste considerente, dispozițiile Legii nr. 9/2012, parțial suspendată prin OG nr. 1/2012 se impun înlăturate și obligate pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei reprezentând taxă pentru emisii poluante încasată necuvenit.
Având în vedere dispozițiile art. 124 din Codul de Procedură Fiscală, pârâtele au fost obligate și la plata dobânzii legale de la data plății și până la restituirea efectivă.
De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 453 din Codul de Procedură Civilă, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
Prin motivele de recurs se susține că taxa de poluare percepută în temeiul Legii nr.9/2012 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu. În acest context se susține că decizia de calcul respectă dispozițiile legale incidente. S-a mai susținut că AFP Sibiu nu are legitimare procesuală pasivă, taxa constituind venit la bugetul F. pentru mediu.
S-a mai invocat că acțiunea era inadmisibilă prin lipsa capătului de cerere privind contestarea titlului de creanță și că au fost acordate în mod greșit dobânzile în măsura în care titlul nu a fost desființat.
Sentința a fost criticată și sub aspectul cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că nu se datorează, instituția recurentă îndeplinind o obligație de serviciu.
Prin concluziile scrise depuse în cauză, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat de pârâta AFP Sibiu prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism folosit și, pentru a înmatricula în România acest autoturism, a fost obligat să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prevalându-se de dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.C.E. (actualul art. 110 T.F.U.E.), de art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României, prealabil, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sibiu, solicitând restituirea sumei, dar răspunsul a fost negativ.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Astfel, așa cum a reținut și Tribunalul, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).
Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Curtea a constat că, raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii, este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009.
Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plată a taxei intervenea atât cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
OUG nr. 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
De asemenea, s-a stabilit că acei contribuabili care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, și acest act normativ menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În aceste condiții, Curtea constată că, neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii nr. 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4) și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de cel din urmă act normativ, este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Astfel, în mod corect a procedat Tribunalul atunci când a dat întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr. c106/77.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal, Curtea reține că relevante sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa pentru emisiile poluante, conform art. 10 din Legea nr. 9/2012, se stabilește, se verifică și se colectează de către organul fiscal competent, potrivit OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar conform art. 7 alin. 4 din același act normativ cererea de restituire se depune la organul fiscal competent, care este ținut să o soluționeze.
În speță, organul fiscal competent, ce a calculat și a colectat taxa, este Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, iar în virtutea acestor atribuții, tot această instituție publică este ținută să soluționeze cererea de restituire, ceea ce în plan procesual îi conferă legitimare procesuală pasivă.
Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce gestionează fondul de mediu, al cărui activ este format și de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule colectată conform Legii nr. 9/2012, așa cum s-a arătat.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, succesoare a Administrației Finanțelor Publice Sibiu, la restituirea taxei de poluare încasate nelegal, criticile recurentei nefiind întemeiate.
Raportat la considerentele expuse anterior, soluția de restituire a taxei pentru emisiile poluante conform art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, la cererea reclamantului, este corectă, iar pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Apoi, fiind căzută în pretenții, este legală obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat, care este proporțional cu activitatea desfășurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de AJFP Sibiu împotriva sentinței nr.2196/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.02.2015.
Președinte, N. D. | Judecător, M. I. | Judecător, M. N. |
Grefier, M. Kalanyoș |
Red.M.N.
Teh.red.M.K./23.02.2015/5 ex.
Jud. fond: D.Șomandră
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 444/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 169/2015.... → |
|---|
