Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1903/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1903/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 285/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1903/2015
Ședința publică din 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător M. Ș.
Judecător D. B. D.
Grefier R. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul GAȚĂ I. împotriva deciziei nr. 8530/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ având ca obiect anulare act de control taxe și impozite – revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că revizuirea a fost motivată, este legal timbrată, iar în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, conf. art. 223 alin. 3 NCPC.
Intimata AJFP Sibiu a depus la dosarul cauzei, în data de 18.05.2015, prin poștă, întâmpinare – în 3 exemplare.
Față de actele dosarului și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față:
Constată că prin sentința administrativă nr. 2172/CA/2014 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul Sibiu a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. Pentru Mediu și în consecință:
A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 4250 lei achitată de acesta cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda legală calculată de la data plății taxei, respectiv 07.03.2013 și până la restituirea efectivă.
A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Mun. Sibiu și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Prin decizia nr. 8530/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 2172/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
S-a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantul Gață I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, pentru restituire taxă.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență că soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante la momentul formulării cererii de înmatriculare a autoturismului său, refuzul pârâtei de a proceda la satisfacerea cererii sale fără plata taxei fiind justificat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul Gață I. solicitând ca în urma admiterii acesteia să se procedeze la respingerea recursului declarat de pârâte.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul reclamant susține că având în vedere decizia din data de 14.04.2014, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza M. contra României, prin care C.J.U.E. a stabilit că prevederile art. 110 T.F.U.E, trebuie interpretate în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate, pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu Dreptul Uniunii, se impune admiterea cererii acestuia deoarece Legea nr. 9/2012 care reglementează taxa pentru emisii poluante, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E., având în vedere că scutește de la plata taxei pentru emisii poluante, autoturismele care anterior au fost înmatriculate cu plata unei taxe declarate incompatibile anterior cu prevederile art. 110 din T.F.U.E., de către C.J.U.E.
În drept, s-au invocat prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și prevederile Codului de procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata AJFP Sibiu a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Hotărârea de care se face vorbire în cererea de revizuire respectiv cea din cauza M. contra României putea fi invocată în dosar nr._ și era cunoscută judecătorilor Curții de Apel A. I. în anul 2014, susținând că această cerere este inadmisibilă.
Arată că, în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, în măsura constatării inadmisibilității cererii reclamantului, solicită respingerea capătului de cerere accesoriu referitor la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât și această cerere este neîntemeiată.
Se mai relevă și faptul că Curtea de Justiție a Comunității Europene a recunoscut compatibilitatea dreptului comunitar a stabilirii de termene rezonabile de acțiune care ar putea fi sancționate cu decăderea în interesul certitudinii juridice care protejează atât contribuabilul cât și administrația în cauză (Hotărârea din 17 noiembrie 1998, Cauza C-288/1996 Aprilie SRL lichidarea c/a Amministrazione della Finanaza deleo S., considerentele 17, 18, 19).
În drept, a invocat prevederile art. 2015, art. 509 – 511 și următoarele din Codul de proc. civilă; art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Asupra excepției inadmisibilității și tardivității cererii de revizuire, Curtea reține:
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 28.04.2015, după pronunțarea hotărârii din 14.04.2015 în Cauza M. (C‑76/14) a C.J.U.E., hotărâre nepublicată până în prezent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, Curtea Constituțională a constatat că: Legea nr. 299/2011, pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituțională;
- prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că „în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice in condițiile prevăzute de art. 147 alin, (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte", deoarece ""acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale (...), sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ."
În contextul juridic expus mai sus, Curtea constată că motivele invocate de revizuent pot fi încadrate în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data exercitării căii de atac, revizuirea fiind astfel admisibilă.
Referitor la tardivitatea formulării cererii, reține că dreptul comun pentru cererea de revizuire reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 îl constituie art. 511 și următoarele din NCPC, care se aplică în mod corespunzător.
În lipsa intervenției legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul arătat și spre respectarea principiului securității raporturilor juridice, Curtea consideră că în cauză este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil și pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de Codul de procedură civilă, astfel că se va considera că revizuirea pe motivul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 poate fi exercitată în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. 3 C.p.civ. ce începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E..
Cum hotărârea C.J.C.E. în cauza M. contra României nu a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data introducerii cererii, Curtea urmează să constate că cererea este formulată în termenul legal.
Admisibilitatea cererii de revizuire.
Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât la data la care s-a pronunțat decizia instanței de recurs nu era încă soluționată cererea de interpretare a Tratatului în Cauza M., interpretarea dată de judecătorul național T.F.U.E. prin decizia contestată în prezenta cauză fiind una eronată, din perspectiva aplicării principiului priorității dreptului comunitar, ceea ce face incident art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu, dar și pe fond întrucât această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilității dreptului intern – Legea nr.9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 - în materia taxei pentru emisii poluante cu prevederile art. 110 T.F.U.E. ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanței de recurs, cu privire la fondul litigiului analizat în raport cu pârâtele AJFP Sibiu și A.F.M..
Procedând la rejudecarea recursului declarat de AJFP Sibiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor Legea nr.9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei pentru emisii poluante instituită prin acest act normativ.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale (hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa.), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun, aș cum s-a arătat, a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la Legea nr.9/2012, în varianta în vigoare după 01.01.2013, însă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza M. c. Statului Român - Hotărârea din 14 aprilie 2015 - C‑76/14, a verificat, mai întâi, neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără plata unei taxe.
Reținând că sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeași pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru decât România și care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru și pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă și pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr. 9/2012, de același tip și avea aceleași caracteristici și aceeași uzură ca și autovehiculul provenit dintr-un alt stat membru curtea a conchis că un regim de taxare, precum cel în discuție în litigiul principal, este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct.43).
Atunci când a analizat neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe curtea a reținut că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă.
În acest sens, curtea a decis că ”scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” (pct.47) și, continuând raționamentul, a reținut că o astfel de scutire ”a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare” (pct. 48).
Aplicând această concluzie la principiul conform căruia, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul, curtea a reținut că ”atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare” (pct.49)
Față de aceste premise s-a concluzionat că ”întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naționale trebuie, în speță, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situația existentă anterior perceperii sumei menționate, aceasta trebuie considerată … ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. În consecință, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent, o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.”
În acord cu cele reținute de instanța europeană, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale nu este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre pentru care se datorează taxa de înmatriculare și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România scutite de plata taxei la transcriere ca efect al achitării unei taxe în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.
În raport de aceste împrejurări, Curtea, reconsiderându-și jurisprudența, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013, ce obligă la plata taxei pentru emisii poluante pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia .
Pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante, în compensație, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală aferentă calculată de la data plății taxei așa cum corect a dispus instanța de fond.
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată, analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care pârâtele s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel, analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurenta nu a avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. 1 nefiind incidente prevederile art. 488 pct.8 C.p.civ., recursul pârâtei va fi respins.
În baza art. 453 NCPC, va obliga recurenta să plătească reclamantului suma de 60,01 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare transport la instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, invocate de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul Gața I. împotriva Deciziei nr. 8530/14.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Schimbă decizia atacată în sensul că:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței administrative nr. 2172/CA/2014 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească reclamantului suma de 60,01 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2015.
Președinte, M. I. I. | Judecător, M. Ș. | Judecător, D. B. D. |
Grefier, R. P. |
Red./Tehnored.D.D.B.
Ex.5/R.P./03.06.2015
Jud.Recurs:N. A.; C. C.M.; M. M.A.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2241/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1273/2015.... → |
|---|
