Anulare act administrativ. Decizia nr. 694/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 4120/103/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 694/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 FEBRUARIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE L. A.
JUDECĂTOR C. Ș.
JUDECĂTOR L. M.
GREFIER V. Z.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. împotriva sentinței civile nr. 1051/CF/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar au fost depuse note de concluzii de către intimatul-reclamant B. D..
Recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Părțile au solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1051/CF/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și s-a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 1141 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din OG nr. 92/2003. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție și s-a dispus obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a cumpărat un autoturism din spațiul comunitar, pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 28.06.2011 taxă de poluare în sumă de 1141 lei.
Reclamantul a invocat faptul că taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 contravine art. 90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Referitor la excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut că în raport de obiectul acțiunii nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile.
Instanța de fond a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Instanța de fond a reținut jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 90 și în special hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, în cauza C-402/09 T. vs. statul român, în care a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. A reținut și hotărârea pronunțată în cauza N., în care Curtea a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a dispus restituirea taxei.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare și a dobânzii fiscale datorată de pârâtă reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Motivând recursul, A.F.P. Piatra N. arată că instanța în mod greșit a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile în care reclamantul nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere faptul că după . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu mai poate fi vorba de discriminare, în condițiile în care conform art. 4 din acest act normativ, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pentru emisiile poluante. De asemenea, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui vehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Recurenta susține că art. 110 TFUE nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de O.U.G. nr. 50/2008 sau Legea nr. 9/2012, respectiv clasă de poluare, capacitate cilindrică etc.
Recurenta face trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, din care rezultă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern (cauza Brzezinski, C-313/05).
Apreciază recurenta că este lipsită de relevanță analizarea încălcărilor invocate ale art. 30 TCE, iar statele membre au libertatea de a stabili un sistem de taxare diferențiat pentru anumite produse.
Se arată că un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90, dacă este suficient de precis, fiind imputabil doar când impozitul aplicat produsului importat este calculat diferit de cel aplicat produsului național.
Se relevă faptul că nu se realizează o discriminare a autoturismelor second-hand importate din statele comunitare în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale.
Referitor la Decizia Curții Europene în cauza T. – C 402/09, se arată că instanța europeană s-a pronunțat asupra compatibilității taxei așa cum era reglementată de OUG 50/2008, neanalizând și modificările aduse de OUG 208/2008 și OUG 218/2008. Se arată că hotărârea preliminară este obligatorie doar pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
Apreciază recurenta că nu este incidentă cauzei hotărârea C.E.J. pronunțată în cauza 402/09.
Recurenta mai susține că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale, situația creată nefiindu-i imputabilă. Solicită să fie avute în vedere disp. art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea îl găsește ca fiind nefondat.
Critica ce vizează lipsa procedurii prealabile nu este întemeiată.
Reclamantul, prin demersul său a urmărit restituirea unei taxe achitate în temeiul unei reglementări interne contrară dreptului comunitar, organul fiscal refuzând restituirea taxei.
Curtea reține că nu se impunea parcurgerea altei proceduri deoarece nu se contestă un act administrativ fiscal, ci se reclamă refuzul restituirii unei sume. Simplul refuz de restituire a unei taxe (restituire reglementată de art. 117 Cod procedură fiscală) pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndreptățește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată.
În sensul celor reținute mai sus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin dec. nr. 24/14 noiembrie 2011, prin care a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, raportat la disp. art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fondul cauzei, nu se pot reține apărările referitoare la faptul că răspunzând întrebării preliminare în cauza T., Curtea de Justiție nu a avut în vedere modificările aduse Ordonanței 50/2008, deoarece pe de o parte C.E.J. a reținut că, de principiu, art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar pe de altă parte, ulterior în cauza N. – C-263/2010 Curtea de Justiție a interpretat tratatul în sensul că nu este permisă instituirea taxei de poluare așa cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 (pct.27 cauza N.).
Curtea de Justiție având în vedere reglementările interne expuse la pct.6-14 din hotărâre, la pct. 26 reține: ,,astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”, iar la pct.27 a reținut că ,,aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr.7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel gravate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevanță în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia”.
În raport de cele reținute în cauza N., faptul că raportul juridic în cauza T. s-a născut la 27.10.2008, nu are relevanță, concluziile Curții de Justiție fiind clare în sensul că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, în ce privește autoturismele second-hand, mențin un regim fiscal care se opune tratatului.
Cu referire la jurisprudența anterioară a Curții de Justiție, se observă într-adevăr, o oarecare schimbare de opinie, însă instanța națională este ținută a da eficiență hotărârilor preliminare pronunțate în cauzele ce privesc România.
Hotărârile preliminare ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar sunt general obligatorii, așa încât nu se pot reține apărările recurentei A.F.P. Piatra N. în sensul că instanța națională nu ar fi ținută de hotărârea preliminară.
Susținerile recurentei referitoare la modul de determinare a taxei pentru emisiile poluante reglementat de Legea nr. 9/2012 și la compatibilitatea acestei legi cu dispozițiile art. 110 TFUE, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât raportul juridic care a generat litigiul de față s-a născut anterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 și, prin urmare, legea internă aplicabilă raportului juridic dedus judecății este O.U.G. nr. 50/2008.
Criticile referitoare la obligarea la plata dobânzii nu pot fi reținute, contribuabilul având dreptul la dobânda fiscală potrivit art. 124 al.1 Cod procedură fiscală, text conform căruia ,,pentru sumele de restituit contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 al.2 sau art. 70”.
Pentru cele ce preced, reținând că nu se relevă motive care să atragă reformarea sentinței în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. împotriva sentinței civile nr. 1051/CF/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. D. și intimat-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.02.2013.
PREȘEDINTE, L. A. | JUDECĂTOR, C. Ș. | JUDECĂTOR, L. M. |
GREFIER, V. Z. |
Red.s.D. S.
Red.d.r./tehnored.L.M./27.02.2013
VZ
Ex.2
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4413/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3650/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
