Pretentii. Decizia nr. 3650/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3650/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1284/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3650/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurent-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului N. în Numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 342/CF din data de 22.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului N. în Numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 342/CF/22.02.2013 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a respins acțiunea formulată de reclamantul L. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis, în parte, acțiunea principală, formulată de reclamantul L. LIVIUîn contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B. să restituie reclamantului suma de 1.370 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală și să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul L. L. a achiziționat din Germania, în cursul anului 2007, un autovehicul second-hand, marca Volkswagen, pentru care a achitat suma de 1.370 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța nr._ din 20.09.2007.
Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a solicitat restituirea sumei plătite de la buget. Pârâta Administrația Finanțelor Publice B. a răspuns reclamantei că nu există un act normativ care să reglementeze restituirea solicitată.
Obligația plății taxei de primă înmatriculare a fost instituită prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 214 2 din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art.214 1 Cod fiscal. Că dispozițiile din Codul fiscal care au reglementat până la 1.07.2008 (dată la care a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50 pentru instituirea taxei de poluare) sunt contrare dispozițiilor prevăzute în această materie de dreptul comunitar. Astfel, potrivit art.90 parag.1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Cum prin instituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România (art.2141 alin. 1 din Codul fiscal) se realizează așa cum a arătat și reclamanta - un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele înmatriculate deja în România și cum măsura legislativă națională este incompatibilă cu prevederile comunitare, instanța a constatat acțiunea întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată următoarele:
1. Potrivit art. 1(5) din Constituția României, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, că restituirea taxei ar fi încălcat acest principiu constituțional, taxa fiind consacrată prin art. 2141 din Codul fiscal, text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
2. Susține că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput taxa de primă înmatriculare nu încalcă dreptul comunitar, că și într-un astfel de caz modificarea actului normatiov se realizează în condițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 permit restituirea unei diferențe de taxă dacă cea percepută anterior este superioară celei consacrată prin O.U.G. nr. 50/2008.
3. Consideră, de asemenea, faptul că instanța de judecată în mod netemeinic și nelegal a acordat dobânda fiscală de 0,1%/zi conform art. 124 Cod procedură fiscală, având în vedere următoarele considerente:
Singura prevedere din Codul de procedură fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art. 124, conform căruia: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Concluzionează recurenta că situația dedusă judecății nu se încadrează în nici una din prevederile legale menționate mai sus, motiv pentru care solicită respingerea solicitării de acordare a dobânzilor ca neîntemeiată.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
Astfel în ceea ce privește principiul constituțional consacrat prin art. 1 al. 5 din Constituție, potrivit căruia este obligatorie respectarea legilor și a Constituției, acesta nu este încălcat de judecătorul fondului deoarece Constituția consacră prin art. 148 alin. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară, fiind obligatorii și pentru recurentă.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În ceea ce privește diferența de taxă supusă restituirii la care face referire O.U.G. 50/2000 este contrară, așa cum s-a reținut de prima instanță, art. 90 din T.C.E. Așadar nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzii fiscale, nici aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 124, (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor; (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori, iar potrivit art. 70 alin. 1, Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o sarcină fiscală stabilită de art. 2141 alin. 1 din Codul fiscal, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății.
În consecință, față de considerentele ce preced instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurent-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului N. în Numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 342/CF din data de 22.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. L. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.civ. M.I.
Red.dec.rec.V.P 23.10.2013
Tehnored.dec.rec. A.V.
2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 694/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 800/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
