Anulare act administrativ. Decizia nr. 1210/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1210/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 3717/110/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ Decizia nr. 1210/2013

Ședința publică de la 19 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P. - judecător

Judecător V. P.

Judecător C. Ș.

Grefier E. S.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 1174 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus dovada înmatriculării autoturismului, după care ;

Având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1174/2011 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea formulată de O. C. G. și s-a dispus obligarea la restituirea sumei de 1151 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânzile aferente.

Solicită casarea sentinței civile recurate în temeiul art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, caz în care hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, recursul declarat

împotriva unei hotărâri care. potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Sentința civilă nr. 1174/2012 a Tribunalului Bacău, data în dosarul nr._, este nelegală.

Pe fond, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1151 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul achiziționat din Uniunea Europeană și dobânda legală aferentă.

Nu exista reglementare legală privind restituirea taxei pe poluare.

Art. 6 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare prevede că, atunci când taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule plătită in perioada 1 ian. 2007 - 30 iunie 2008 (...) este mai mare decât taxa de poluare rezultata prin aplicarea prevederilor O.U.G. 50/2008, calculată in lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa plătită.

Arată că în IFOGRAMA nr. 5899 / 26.06.2008, transmisă de REPREZENTANTA PERMANENTĂ A ROMÂNILOR PE LÂNGĂ UNIUNEA EUROPEANĂ- BRUXELLES se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare, transmis în data de 25.06.2008, formă aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.

Dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene se prevede că ,, nici un membru nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare ,, sau să protejeze direct sau indirect alte sectoare de producție.,, în art. 25 se stipulează că ,, între statele membre sunt interzise taxe vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent.,,

Conform art. 28 ,, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.,,

Din analiza celor trei texte din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, rezultă că, în esență, sunt interzise statului membru orice măsuri de natură a proteja industria internă prin aplicarea unor taxe superioare produselor de import din statele membre decât taxele aplicate sectorului de producție de referință, în speță, industria de automobile.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 9 / 2012 privind emisiile poluante provenite de la autovehicule - 13.01.2012, s - a abrogat Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

ART.12 din Legea nr.9/2012 reglementează următoarele:

„ (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu "modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."

Solicită admiterea recursului, desființarea sentinței civile nr. 1174/2012 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._ și, pe fond, respingerea cererii ca nefondată.

În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 9 / 2012, Codul de procedură civilă.

Solicită judecata lipsă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie, în care se arată că procedura de restituire este cea prevăzută în art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală, însă procedura de contestare nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că plata taxei nu are suport legal, în cazul plății nedatorate nefiind obligatorie, nici în dreptul intern, efectuarea procedurii prealabile.

Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii.

Invocarea de către recurentă a principiului tempus regit actum nu poate fi primită, din moment ce modificările aduse în timp OUG nr. 50/2008, chiar și prin Legea nr. 9/2012, nu au fost unele de substanță, menținând discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E. ori amânând aplicarea în timp a criteriilor care diminuau sau făceau să dispară diferența de tratament între autoturismele deja înmatriculate în România și cele importate din state membre U.E.

Nu au relevanță în acest sens aprecierile experților europeni, hotărârile CJUE fiind obligatorii pentru instanțele naționale.

Taxa introdusă de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și menținută de Legea nr. 9/2012 nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E..

Întrucât criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 1174 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. C. G. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

V. P.

Judecător,

C. Ș.

Grefier,

E. S.

Red.sent. L. S./Red.d.r. C.Șt./12.04.2013/Tehnored. E.S. 2 ex./15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 1210/2013. Curtea de Apel BACĂU