Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1645/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1645/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 180/110/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 1645/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16 APRILIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE C. P.
JUDECĂTOR V. P.
JUDECĂTOR C. Ș.
GREFIER V. Z.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BACĂU împotriva sentinței civile nr. 1565/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. I. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că intimatul-reclamant G. I. C. a depus la dosar actele solicitate de instanță la termenul din 19.03.2013.
Prin cererea de recurs recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 1565/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. I. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bacău și în consecință a obligat pârâta A.F.P.Bacău să restituie reclamantului suma de 1534 lei cu dobânda fiscală, începând cu data de 16.11.2011 și până la achitare și 239 lei cheltuieli de judecată. S-a respins acțiunea față de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.
S-a admis cererea pârâtei AFP Bacău de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1534 lei cu dobânda fiscală și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat următoarele:
Reclamantul a cumpărat din UE un autoturism înmatriculat în tara de origine.
Pentru prima înmatriculare in România a fost obligată să achite taxa instituită de OUG 50/2008 cu modificările ulterioare.
Reclamanta critică faptul că norma internă încalcă norma comunitară, respectiv TFUE.
Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauza C- 402/2009 printr-o hotărâre preliminară în ceea de privește art. 90 CE.
Cu privire la apărarea invocată de A.F.P. Bacău se constată că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i din Legea nr.1/2012.
Pe fondul chestiunii, în aplicarea dispozițiilor art.148 din Constituția României, instanța constată că norma internă în baza căreia reclamantul a achitat taxa ce formează obiectul cauzei încalcă dispozițiile art. 90 (actual art. 110) din TFUE, deoarece art.110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, deoarece regimul fiscal descurajează cumpărarea unor autovehicule dintr-un alt stat membru prin aceea că autovehiculelor fabricate în România nu li se aplică această taxă.
Pentru cele ce preced instanța va obliga pârâta AFP să restituie reclamantului taxa pretinsă în acțiune.
În baza art.124 Cod Procedura Fiscala a obligat pârâta să achite reclamantei și dobânda fiscală, începând cu data refuzului și până la achitare.
În baza art. 244 Cod procedură civilă a obligat pârâta și la cheltuieli de judecată, onorariul de avocat urmând a fi redus deoarece acțiunea este admisă în parte.
În baza art. 60-63 Cod procedură civilă instanța va admite cererea pârâtei privind chemarea în garanție a AFM deoarece aceasta este beneficiara taxei de poluare și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare cu dobânda fiscală și cheltuielile de judecată.
Față de pârâta D.G.F.P. Bacău instanța a respins acțiunea deoarece aceasta nu a emis nici un act administrativ fiscal.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârii tribunalului, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Bacău.
În motivarea recursului, pârâta a susținut următoarele:
Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 prevede doar restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Infograma nr. 5899/26.06.2008 se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxele poluare transmis la data de 26.06.2008 sunt conforme cu criteriile europene.
Sunt de reținut dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 7/2009. Intimata-reclamantă se încadrează în prevederile art. 6 din H.G. nr. 686/2008 pentru restituirea parțială a taxei de primă înmatriculare.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Chemarea în garanție este o modalitate de atragere a terților în procesul civil reglementată de art. 60 din Codul de procedură civilă, fiind un mijloc procedural pus la îndemâna părților. Potrivit art. 61 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare făcută de pârât se depune odată cu întâmpinarea, iar când întâmpinare nu este obligatorie, până la prima zi de înfățișare. În cauză, pârâtei i s-a comunicat acțiunea odată cu citația pentru termenul din 11.06.2012, punându-i-se, totodată, în vedere să formuleze întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată din 11.06.2012. Cu toate acestea, pârâta a depus întâmpinare și cererea de chemare în garanție la data de 25.06.2012
Reclamanta a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 cauza C-402/09 T. împotriva României, statuând că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așadar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că O.U.G. nr. 50/2008 nu asigură neutralitatea taxei de poluare în privința autovehiculelor importate față de cele similare care erau înmatriculate deja la data instituirii taxei de poluare. Combătând susținerile Guvernului României, similare, în esență cu cele ale recurentelor, Curtea a reținut că din cauza Nadasdi și N. nu rezultă că caracterul nelimitat la competențelor statelor membre în stabilirea regimului unor noi taxe (par. 52), interdicția reglementată de art. 110 TFUE fiind aplicabilă de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri din statele membre și să favorizeze produsele naționale, astfel cum s-a întâmplat în cazul reglementat prin O.U.G. nr. 50/2008 (par. 52, 57 și 59).
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BACĂU împotriva sentinței civile nr. 1565/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. I. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.04.013.
PREȘEDINTE, C. P. | JUDECĂTOR, V. P. | JUDECĂTOR, C. Ș. |
GREFIER, V. Z. |
Red.s.L. S.
Red.d.r.Cl.P./9.05.2013
Tehnored.V.Z./9.05.2013
Ex.2
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2960/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1656/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








