Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3828/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3828/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 3335/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 3828/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. B.
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-reclamant P. D. împotriva sentinței civile nr. 1006 din 18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefier, după care ;
În raport de incidența O.U.G. nr. 74/2013 privind reorganizarea instituțiilor finanțelor publice instanța constată că Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Onești, Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași dobândind astfel calitate procesuală activă în prezenta cauză .
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare sub acest aspect .
CURTEA
- deliberând -
Constată că prin sentința civilă nr. 1006/18 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. D., cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. G. în contradictoriu cu AFP Onești, ca neîntemeiată.
S-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de reclamant și s-a respins în consecință cererea.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, a reținut tribunalul că în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
Acțiunea în restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi condiționată de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. (“Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanți de lipsă de diligență și de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naționale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăți-mamă nerezidente. Sunt criticați astfel reclamanții pentru faptul că s-au supus legislației naționale și că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăți sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autoritățile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. Exercițiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislația națională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităților fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar. Răspunsul la întrebarea a cincea trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă și de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităților fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăților în avans și că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza filialelor rezidente și societăților-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”.)
Cu privire la fondul acțiunii, s-a reținut că la data de 25.07.2007 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford (fila 11), neînmatriculat în România, înmatriculat pe numele acestuia în Italia la data de 25.07.2007 (conform certificatului de înmatriculare depus la fila 13). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 2399 lei, taxă achitată cu chitanța depusă la fila 9 la data 5.01.2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea taxei prin raportare la normele comunitare referitoare la asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
În cazul de față instanța reține faptul că reclamantul a achiziționat un autoturism nou, din Italia.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Practica Curții Europene de Justiție în materia taxei de poluare vizează situația autoturismelor second hand cumpărate din alte state membre, instanța comunitară analizând taxa din prisma liberei circulații a mărfurilor. Astfel, prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Instanța a menționat că nu poate reține incompatibilitatea normelor cuprinse în OUG 50/2008 cu normele comunitare atât timp cât litigiul de față nu intră în sfera de reglementare a articolului 110 din Tratat, iar achitarea taxei pentru înmatricularea unui autoturism nou, achiziționat în Italia nu pune problema unei descurajări a importurilor, neputându-se aplica raționamentul descris în hotărârile mai sus citate. Interpretarea art. 110 TFUE trebuie privită în lumina principiului suveranității fiscale a statelor membre și a jurisprudenței anterioare a Curții, care a recunoscut constant autonomia fiscala a statelor membre și faptul că art. 110 TFUE nu aduce atingere acestei autonomii fiscale. De asemenea, jurisprudența confirmă că prima înmatriculare pe teritoriul unui stat membru poate reprezenta un fapt generator al obligației de plată a unei taxe interne, deci aspectul exigibilității la prima înmatriculare nu poate fi considerat în sine interzis de legislația primară a Uniunii Europene. (Hotărârea în cauza C-387/01 Weigel, punctul 65 si Hotarârea în cauza C-383/01 De Danske Bilimportorer punctul 34).
Față de aceste aspecte instanța a reținut faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare are fundament juridic, dreptul creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată având la bază o prevedere legală.
În drept, în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
Din analiza dispozițiilor articolului 117 lit. d rezultă faptul că restituirea sumelor de bani este incidentă în situațiile în care contribuabilul a făcut o plată, iar aceasta nu este datorată, motivat de aplicarea eronată a prevederilor legale. Ca noțiune juridică plata nedatorată presupune plata efectuată din eroare de către o persoană pentru o datorie inexistentă sau de care nu era ținută să răspundă, având ca urmare obligația accipiensului de a restitui ceea ce a primit în mod necuvenit. Prestația contribuabilului are semnificația unei plăți, dar nu este îndeplinită condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, norma națională care a instituit-o producându-și efectele, nefiind abrogată.
Față de aceste aspecte instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, în raport de art. 117 lit. d Cod procedură fiscală.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de reclamant, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu pentru pârât, scopul cererii fiind ca suma achitată cu titlu de taxă pe poluare să fie suportată de chemata în garanție, având în vedere faptul că această taxă se face venit la bugetul de stat.
Instanța a reținut faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.60 Cod procedura civilă, având în vedere faptul că această formă de intervenție impune existența unei situații premise respectiv a raporturilor juridice obligaționale între autorul cererii și chematul în garanție, și nu între partea adversă și chematul în garanție, reclamantul neputând atrage un terț la judecată pentru obligațiile pârâtului.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs reclamantul P. D..
Reclamantul a criticat sentința tribunalului, arătând că prin sentința recurată, instanța de fond a creat posibilitatea reală a discriminării, fără un motiv obiectiv între cetățenii români care au cumpărat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE și au solicitat înmatricularea în acel stat pe numele lor și au solicitat după un timp înmatricularea în România și cetățenii români care cumpără un autoturism și cer înmatricularea pentru prima dată și pe numele lor în alt stat membru UE iar apoi solicită reînmatricularea în România, primii fiind scutiți de perceperea taxei, pe când cei din a doua categorie nu sunt scutiți deși ambele categorii au achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un alt stat membru UE.
A arătat recurentul că instanța de fond, raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, dovada prestației contribuabilului ca fiind semnificația unei plăți, fiind făcută cu chitanța . nr._/5.01.2012.
Este de asemenea îndeplinită și condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, față de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o, cu normele dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și aceasta este întemeiată în raport de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, având în vedere principiul restituirii în integrum a sumei achitată fără bază legală.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford, înmatriculat pe numele acestuia în Italia la data de 25.07.2007.
Ulterior, reclamantul a revenit în România, în anul 2012 și la înmatricularea autoturismului i s-a perceput de către organul fiscal o taxă de 2399 lei, taxă achitată de către reclamant la data 5.01.2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea taxei prin raportare la normele comunitare referitoare la asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Curtea reține că, libera circulație a mărfurilor, garantată printre altele și de art. 30 și 110 din Tratatul Comunității Europene, are la bază principiul aplicării aceluiași tratament fiscal asupra autoturismelor înmatriculate anterior și pentru prima dată în state membre U.E. și cele înmatriculate anterior în România, principiu care se aplică în funcție de statele membre U.E. care aplică taxele de primă înmatriculare, iar nu din perspectiva cetățeniei resortisantului care a achiziționat și înmatriculat anterior un autoturism în spațiul U.E.
Prin urmare, un autoturism înmatriculat pentru prima dată în data de 25.07.2007 în Italia nu poate fi considerat aflat la prima înmatriculare în România la data de 5.01.2012, pentru că de esența interzicerii perceperii taxei de înmatriculare stă principiul neaplicării acesteia de două ori, o dată în Italia și încă o dată în România.
Prin adoptarea acestei conduite din partea autorităților române se încalcă libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, din moment ce un cetățean român (cetățean european) va fi obligat indirect, atunci când cumpără un autoturism neînmatriculat până la acea dată, să-l cumpere din România, fiindcă la cererea de înmatriculare în România i se va percepe o nouă taxă cu același titlu și care se va adăuga costului final, descurajând în acest fel resortisantul român să achiziționeze autoturismul din țări membre U.E. unde concurența este mai acerbă ori fiscalitatea este mai scăzută.
Nu poate fi considerat, în consecință, un autoturism ca fiind nou și la prima înmatriculare în condițiile în care este achiziționat și înmatriculat în statul membru U.E., cu ani de zile înainte de solicitarea de înmatriculare în România, prin referire discriminatorie la cetățenia resortisantului care solicită înmatricularea, ci aceasta privește și trebuie să se raporteze numai la condiția obiectivă a existenței sau inexistenței unei înmatriculări definitive și anterioare într-un alt stat membru U.E.
Cetățeanul român care cumpără autoturismul dintr-o țară membră U.E. și de la cetățeanul resortisant al respectivului stat, trebuie să fie tratat la fel ca cetățeanul care achiziționează autoturismul de la producătorul sau distribuitorul ce activează într-un stat membru U.E.
Dacă cetățeanul român a solicitat înmatricularea în acel stat (și a plătit taxele aferente) anterior solicitării înmatriculării în România, perceperea unei noi taxe de înmatriculare din partea autorităților române are ca efect indirect descurajarea achiziționării unui autoturism nou dintr-un alt stat membru U.E.
Orice primă înmatriculare într-un alt stat membru decât România trebuie privită ca și cum înmatricularea ar fi fost făcută de statul român, dat fiind egalitatea în drepturi și obligații a României cu celelalte state membre.
Echivalarea și recunoașterea reciprocă și cu aceleași efecte a actelor administrative între diferitele autorități din statele membre U.E., are scopul declarat al îmbunătățirii permanente a condițiilor de viață ca și consecință urmărită a stabilirii regulii privind libera circulație a mărfurilor, precum și principiul evitării dublei impuneri și fac ca taxa solicitată de autoritățile române în speța de față să încalce aceste principii și dreptul reclamantului P. D. de a-și înmatricula autoturismul în România, fără plata unei noi taxe de primă înmatriculare.
Faptul că CJUE s-a pronunțat în cauza C-402/09 cu privire numai la una dintre situațiile expuse mai sus nu poate împiedica aplicarea aceluiași principiu și în situația în care cetățeanul român solicită reînmatricularea în România a autoturismului achiziționat și înmatriculat anterior într-unul dintre statele membre U.E.
Este adevărat, că în cauza T. și în cauza N., Curtea de Justiție a analizat interpretarea art. 90 din TCEE în raport de taxele percepute pentru autovehiculele de ocazie cumpărate de pe piața națională și dintr-un stat membru UE.
Potrivit Articolului 110 (90 TCE) ,,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Considerăm că art. 110 din TCE are rolul de a asigura funcționarea pieței comunitare exclusiv pe baza principiilor de piață și fără a limita dreptul statelor membre de a stabili măsuri cu caracter fiscal, acestea trebuind să se aplice nediscriminatoriu tuturor produselor intrate în jocul cererii și ofertei, aplicarea acestor măsuri impunându-se a fi analizată în raport de momentul în care are loc actul de comerț și nu în momentul în care se percepe efectiv măsura fiscală.
În cazul de față, actul de comerț a fost efectuat în momentul cumpărării autoturismului și în raport de acest moment se stabilește dacă autovehiculul cumpărat este de ocazie sau nou.
Autoturismul reclamantului a fost cumpărat cu mai mult timp în urmă și la înmatricularea acestuia în România, este corect să se aplice cumpărătorului inițial regulile specifice autovehiculului rulat, durata lui de poluare fiind diferită față de unul care este înmatriculat nou.
Având în vedere considerentele reținute, plata taxei de 2399 lei percepută de organul fiscal nu este datorată de către reclamant.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale și fiscale aferente sumei de 2399 lei, de la data achitării, respectiv 5.01.2012 și până la data restituirii efective a taxei.
Instanța reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului.
Prin hotărârea dată în cauza C-565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”. Curtea a făcut referire la jurisprudența sa anterioară (Littlewoods Retail și alții), calificând ca drepturi subiective conferite de ordinea juridică a Uniunii deopotrivă dreptul la rambursarea unui impozit perceput cu încălcarea dreptului Uniunii și dreptul la dobânzi care să reprezinte o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a acestui impozit, acesta din urmă implicând, în mod necesar, plata de dobânzi de la data plății impozitului întrucât de la această dată, iar nu de la vreo altă dată ulterioară, contribuabilul suferă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză (paragraful 29). Totodată, Curtea a considerat că acordarea de dobânzi începând de la data plății impozitului este indispensabilă pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat prin încălcarea articolului 110 TFUE, întrucât aceasta este data începând de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză (paragraful 33).
Având în vedere decizia CJE, urmează a se admite cererea reclamantului și în ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 2399 lei, de la data achitării, respectiv 5.01.2012 și până la data restituirii efective a taxei.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului, este de asemenea întemeiată.
Prin admiterea acțiunii, pârâta este partea care a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă datorează reclamantului cheltuielile de judecată ocazionate de proces, respectiv taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat, potrivit chitanțelor existente în dosar.
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantului.
Va fi obligată pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Iași să restituie reclamantului suma achitată, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală calculată de la data de 5.01.2012 și până la data restituirii sumei reprezentând taxă de poluare.
Va fi obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, achitate la instanța de fond.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta-reclamantă P. D. împotriva sentinței civile nr. 1006 din 18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrației Finanțelor Publice Onești și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că admite acțiunea reclamantului; obligă pârâta Direcția Generală Regională și Finanțelor Publice Iași să restituie reclamantului P. D. suma de 2.399 lei reprezentând contravaloare taxă poluare, plus contravaloarea dobânzii fiscale calculată de la data de 05.01.2012 și până la data restituirii sumei arătate mai sus, plus suma de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. O. G. P.
Red.d.r. O.L.T. /30.10.2013
V.M./3 ex.
07.11.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2049/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 679/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
