Pretentii. Decizia nr. 4398/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4398/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 3170/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4398/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârătă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1213 din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Onești, dobândind calitate procesuală în cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față în materia contenciosului administartiv fiscal constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1213/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. E. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Onești și Administrația F. de Mediu, a fost anulată Decizia de calcul nr._/28.10.2008 emisă de A.F.P.Onești și Decizia de calcul nr._/2/05.06.2009 emisă de A.F.P.Onești și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2194 lei, cu titlu de pretenții și dobândă fiscală calculată la această sumă din data de 09.06.2009 și până la data restituirii efective și suma de 2440 lei, cu titlu de pretenții și dobândă fiscală calculată la acesta sumă din data de 29.10.2008 și până la data restituirii efective. Totodată au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 617,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul a cumpărat autoturismele marca OPEL ASTRA . nr. WOLOAHL_ și marca FORD . WFONXXGCDN1U84427, neînmatriculate în România, înmatriculate în Uniunea Europeană la data de28.11.2005, respectiv 02.04.2001. Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 2194 lei, respectiv 2440 lei, taxe achitate cu chitanțele depuse la filele 9 și 12.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului 110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul că toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în OUG 50/2008 instanța a reținut faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea de anulare a deciziei de calcul a taxei, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Din analiza actelor depuse la dosar si prin raportare la jurisprudența Curții în sensul caracterului ilegal al Ordonanței 50/2008, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretenții. Astfel prestația contribuabilului are semnificația unei plăți, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanțele depuse la filele 9 și 12. De asemenea este îndeplinită și condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, față de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
În conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului., motiv pentru care a admis acțiunea și față de această pârâtă.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța a reținut că este întemeiată și sub acest aspect, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod.pr fiscală, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, față de Cauza I. Cauza C-565/11, care stabilește că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr.146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte a fost invocat faptul că în mod contradictoriu s-a reținut de instanță că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din T.C.E., că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală. A mai fost criticată și acordarea dobânzilor, având în vedere că reclamantul a plătit de bunăvoie taxa.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu este fondat având în vedere situația de fapt a cauzei și decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe că ˝Procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art.205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod˝. În aceste condiții instanța apreciază că reclamantul are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cauză, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În atare situație, reclamantul a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, având în vedere că prin acțiunea formulată s-a solicitat actualizarea sumei solicitate a fi restituite cu dobânda fiscală calculată de la data plății, instanța apreciază recursul ca nefiind întemeiat în considerarea deciziei pronunțate la data de 18.04.2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11(M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, a Administrației F. de Mediu) având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 T.F.U.E..
Astfel, prin decizia menționată s-a reținut că ˝dintr-o jurisprudența constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24)˝.˝ În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință … privind principiul efectivității, care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29)˝. ˝Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia˝.
În consecință, având în vedere caracteriu obligatoriu al deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1213 din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. E. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.civ. M.O.
Red.dec. rec. M.N./17.12.2013
Tehnored.dec. rec. A.V. 19.12.2013
2 ex.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3262/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1758/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
