Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4703/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4703/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 3310/110/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4703/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C. - judecător
Judecător M. G. B.
Judecător Olguța L. T.
Grefier M. A.
************************************************
Astăzi a venit spre pronunțare hotărârea în cauza privind recursul promovat de recurentul-pârât P. Municipiului Onești împotriva sentinței civile nr. 498 din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . Onești, având ca obiect contestație act administrativ fiscal – suspendarea deciziei de impunere.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr._ din 29.06.2011, reclamanta S.C. T. R. S.A. Onești a contestat, în contradictoriu cu P. mun. Onești, Dispoziția nr. 1300/3.06.2011 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. 6593/11.04.2011, a raportului de inspecție fiscală încheiat în data de 11.04.2011.
La data de 28.09.2011 s-a solicitat suspendarea deciziei de impunere contestată. Prin sentința civilă nr. 901/28.10.2011 s-a respins cererea de suspendare.
Prin încheierea din data de 07.03.2012 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr. 498 din 20.02.2013 Tribunalul Bacăua admis contestația și a anulat punctul 4 din raportul de inspecție fiscală încheiat în data de 11.04.2011, decizia de impunere nr. 6593/11.04.2011 cu privire la suma de 73.446 lei reprezentând impozit pe clădiri și dispoziția nr. 1300/03.06.2011 emisă de P. Municipiului Onești; totodată, a plata către expert D. F. a onorariului expert în sumă de 5.000 lei achitat cu chitanța . nr._/07.11.2012 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de_,3 lei reprezentând taxă timbru, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În perioada 04-12 aprilie 2011, organul fiscal a efectuat o inspecție fiscală la sediul societății reclamante, perioada supusă inspecției fiscale generale fiind ianuarie 2006 - aprilie 2011. Rezultatul acestei inspecții a fost consemnat în raportul de inspecție fiscală nr. 6593/11.04.2011, raport care a stat la baza emiterii deciziei de impunere cu același număr, prin care sunt stabilite obligații fiscale de plată în cuantum de 100.482 lei.
Reclamanta deține în proprietate o clădire amplasată în municipiul Onești, a cărei valoare de inventar, la data controlului și conform ultimului raport de reevaluare din data de 05.01.2009, este de 610.000 lei, valoare înscrisă și în declarațiile de impunere depuse la direcția Economico-financiară Onești.
Pentru a calcula aceste impozite organul fiscal a avut în vedere dispozițiile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta avea înregistrată în contabilitate reevaluarea clădirii în anul fiscal 2005, respectiv la 31.12.2005 și în anul fiscal 2008, respectiv la 31.12.2008, care este și anul fiscal de referință.
Având în vedere că în cei trei ani anteriori anului fiscal de referință a fost înregistrată în contabilitatea societății reevaluarea clădirii, societatea aplică cota normală de impozitare și anume 1,5%.
Evaluarea înregistrată în contabilitate la data de 31.12.2008 se ia în considerare pentru plata impozitului în anii 2009, 2010, 2011. Impozitul plătit pentru anul 2005 se raporta la o evaluare făcută anterior anului 2005.
De altfel, așa cum rezultă și din adresa nr._/12.09.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Legislație Impozite Directe, având în vedere exemplul de la art. 54 al. 2 din HG 44/2004 privind Codul fiscal, întrucât penultima reevaluare a fost înregistrată la sfârșitul exercițiului financiar la 31 decembrie 2008, rezultă că pentru anul fiscal de referință 2011 clădirea a fost reevaluată.
Prin încheierea din 5.06.2013 Tribunalul Bacău a admis cererea formulată de P. municipiului Onești și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 498/20.02.2013, în sensul că se va trece corect „Dispune plata către expert D. F. a onorariului de expert în sumă de 5.178,49 lei achitat cu chitanța nr._/1.07.2012 (chitanța . nr._/7.11.2012). Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6.717,79 lei reprezentând taxă timbru, onorariu expert și onorariu avocat”.
Împotriva hotărârii tribunalului, în termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pârâtul P. Municipiului Onești a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Deși în raportul de inspecție fiscală au fost reținute impozite recalculate cu aplicarea coeficientului de 10% pentru perioada martie-decembrie 2008, cuantumul acestuia fiind contestat, tribunalul a reținut, în mod eronat, că pentru anul fiscal de referință 2011 clădirea a fost reevaluată.
Greșit a reținut instanța, de asemenea, că reevaluarea din anul 2005 a fost înregistrată la data de 31.12.2005 în condițiile în care în actele contabile a fost înregistrată la data de 1.04.2005, raportul de reevaluare fiind înregistrat la data de 11.03.2005.
S-a reținut că la data de 31.12.2008 a fost efectuată o altă reevaluare. Or, având în vedere că ultimul raport a fost întocmit la data de 5.01.2009, acesta nu putea fi înregistrat în contabilitate decât cu data de 1.02.2009. Mai mult, instanța a reținut că ultimul raport a fost întocmit la data de 5.01.2009, pentru ca apoi să rețină că a fost întocmit la data de 31.12.2008,
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 253 alin. 6 și alin. 61 din Codul fiscal, reevaluarea efectuată la data de 5.01.2009 se instructor auto în considerare pentru anii fiscali 2009, 2010 și 2011, nu și pentru anul 2008. În acest sens este și poziția Ministerului Finanțelor Publice exprimată prin scrisoarea adresată expertului. De asemenea, este de reținut expertiza extrajudiciară efectuată de expertul Boitan.
Deși reclamanta nu a făcut dovada că raportul de evaluare din 5.01.2009 și cel din 11.05.2005 ar fi fost supuse aprobării adunării generale a acționarilor, instanța a admis acțiunea fără a verifica aceste aspecte, de reținut fiind și dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1553/2003.
Instanța de fond a încuviința un onorariu de expert de 5000 lei fără a se pronunța supra cererii sale de reducere a onorariului.
De asemenea, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 51.539,3 lei, o sumă nejustificat de mare și nedovedită.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs și de dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, curtea de apel constată următoarele:
Analiza actelor administrativ fiscale contestate implică examinarea legalității impunerii de către organul fiscal, în temeiul art. 235 alin. 6 din Codul fiscal, a unei cote majorate a impozitului pe clădiri, cotă majorată aplicabilă doar în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face în conformitate cu Normele privind reevaluarea imobilizărilor corporale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din H.G. nr. 1553/2003. La data publicării sale în Monitorul Oficial al României, art. 1 impunea societăților comerciale obligația de a proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, astfel încât rezultatul reevaluării să fie cuprins în situațiile financiare ale anului 2003. Potrivit art. 2, la terminarea acțiunii de reevaluare, rezultatele acesteia se aprobă de adunarea generală a acționarilor sau asociaților.
Pct. 55 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conține norme executarea prevederilor art. 235 alin. 6 din Codul fiscal. La data primei reevaluări a clădirii pentru care s-a stabilit impozitul contestat în cauză, 11 martie 2005, la lit. b) a pct. 55 se prevedea că impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care în evidența contabilă s-a înregistrat valoarea rezultată în urma reevaluării, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii.
Următoarea reevaluare s-a făcut prin raportul de expertiză contabilă (efectuate de S.C. Expert Kam Contabilitate S.R.L. Onești) întocmit la data de 5 ianuarie 2009. La această dată, potrivit lit. b) de la pct. 55 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, doar în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului; în continuare textul prevede că „După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul-verbal încheiat în urma ședinței Consiliului de Administrație s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării și aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii.”
În cauză, nu numai că în contabilitatea reclamantei, așa cum a pretins aceasta și a reținut expertul contabil D. F., valoarea rezultată în urma reevaluării – efectuate printr-un raport de expertiză contabilă întocmit la data de 5.01.2008 – a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei în anul 2008, dar reevaluarea nu s-a făcut conform procedurii reglementate de H.G. nr. 1553/2003 și pct. 55 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Se constată, așadar, că următoarea reevaluare după cea din 11 martie 2005 este cea realizată la data de 5.01.2009, înregistrarea în contabilitate a acestei din urmă reevaluări făcându-se fără un document justificativ și fără ca noua valoare rezultând din raportul de expertiză din 2009 să fi fost aprobată printr-un proces-verbal încheiat în urma ședinței Consiliului de Administrație al reclamantei.
Prin urmare, anul fiscal de referință este anul 2009, iar cei trei ani anteriori acestuia sunt 2008, 2007 și 2006. Aceasta înseamnă că pentru perioada cuprinsă între 11 martie 2008 (până la care s-au scurs cei trei ani de au urmat reevaluării din 11 martie 2005) și decembrie 2008, reclamanta datorează impozitul pe clădiri majorat conform art. 253 alin. 6 din Codul fiscal.
Față de cele ce preced, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, se impune modificarea hotărârii în ceea ce privește soluționarea acțiunii. ca urmare a respingerii acțiunii, recurentul-pârât nu mai datorează nici cheltuielile de judecată, menținute urmând a fi doar dispozițiile referitoare la obligația plății onorariului expertului de către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul-pârât P. Municipiului Onești, cu sediul în Onești, ., județ Bacău împotriva sentinței civile nr. 498 din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . Onești, cu sediul în Onești, ., județ Bacău.
Modifică în parte sentința civilă nr. 498 din 20.02._ a Tribunalului Bacău, în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
Menține dispozițiile hotărârii referitoare la plata onorariului către expertul D. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Decembrie 2013.
Președinte, M. G. C. | Judecător, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, M. A. |
Tehnored. dec. / G.M.C. 24 Decembrie 2013
AM/06.01.2013/3 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4377/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 97/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
