Pretentii. Decizia nr. 652/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 652/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 692/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 652/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S.
Judecător M. G. C.
Judecător Olguța L. T.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1218/CF din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1218/CF din 22.06.2012 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a respins excepția inadmisibilității invocată de Administrația Finanțelor R. și de chemata în garanție; a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. C. S.R.L. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R. pe care a obligat-o să restituie reclamantei suma de 12.013 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice R. este nefondată. Se are în vedere Decizia nr.24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta a cumpărat, cu contract de vânzare-cumpărare, 3 autovehicule second-hand, din spațiul comunitar, pentru înmatricularea cărora a achitat suma de 12.013 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule .
Obligația plății taxei de primă înmatriculare a fost instituită prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale. Aceste dispoziții sunt contrare dispozițiilor prevăzute în această materie de dreptul comunitar, respectiv art. 90 parag.1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene.
Cum prin instituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România se realizează un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele înmatriculate deja în România și cum măsura legislativă națională este incompatibilă cu prevederile comunitare, instanța constată că acțiunea este întemeiată.
Nu pot fi reținute susținerile făcute de pârâtă în apărare, potrivit cărora taxa specială s-a calculat în baza unor dispoziții legale în vigoare. Prin încălcarea principiilor institute de normele comunitare la care România a aderat, dispozițiile interne care privesc obligația plății taxei speciale de înmatriculare rămân fără efect juridic, instanța națională fiind obligată de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta este ținută să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, hotărârea tribunalului a fost atacată cu recurs de Administrația Finanțelor Publice R.. În motivarea recurenta a susținut următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 și de art. 2 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 554/2004. Simpla cerere care i-a fost adresată nu constituie procedură prealabilă Reclamanta trebuia să formuleze contestație administrativă potrivit art. 205 din Codul de procedură fiscală și, după soluționarea acestei contestații, se putea adresa instanței de contencios administrativ în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală. Reclamant a mai formulat o cerere de restituire a taxei, restituindu-i-se parțial suma solicitată.
Instanța a admis în mod greșit acțiunea întrucât nu a avut în vedere principiul constituțional stabilit prin art. 1 alin. (5).
Actul normativ care a reglementat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Codul fiscal, respectiv art. 2141 -2143. În cauză este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică obligată la plata acestei taxe și care nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de lege de scutire de la plată.
Art. 2141 din Codul fiscal nu a fost declarat neconstituțional și nici nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, neputându-se invoca nici nerespectarea art. 90 din Tratatul U.E. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare, astfel că nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
Dacă se va constata încălcarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană autoritățile competente au dreptul și obligația, conform art. 21 alin. 3 din Legea nr. 42/2000, să aibă inițiative legislative, respectiv de a face propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu dreptul comunitar.
Examinând recursul curtea de apel constată următoarele:
În ceea ce privește lipsa plângerii prealabile, această instanță consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 întrucât nu este vorba de anularea unui act administrativ individual, ci de restituirea unei sume pe care reclamantul a considerat că a plătit-o fără temei legal. Totodată, așa cum a reținut și tribunalul, sub aspectul analizat s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2004 dată într-un recurs în interesul legii.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, din punctul de vedere al naturii juridice, un impozit indirect, fiind reglementată în Codul fiscal în titlul VII – Accize. Problema ridicată de această taxă nu este aceea a existenței ei. În repetate hotărâri Curtea Europeană de Justiție a reținut că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția respectării dispozițiilor art. 90 (fostul art. 95) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, text care are menirea de a asigura completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele importate și produsele care se află deja pe piața națională (cauza C-387/01, Weigel).
De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un autovehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a autovehiculului atunci când stabilesc respectiva taxă (cauzele C-345/93 – Nunes Tadeu, C-47/88 – Comisia/Danemarca și C-375/95 – Comisia/Republica Elenă). Curtea a mai hotărât că taxele care se aplică autoturismelor dintr-un stat membru, atât celor noi, cât și celor de ocazie și indiferent de originea lor, nu sunt conforme cu art. 90 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene dacă și în măsura în care nivelul accizei aplicate autoturismelor de ocazie importate din alte state membre depășește proporția accizei reziduale în valoarea autoturismelor de ocazie similare cărora li s-a aplicat aceeași acciză în statul membru în cauză înainte de prima lor înmatriculare în acel stat (cauza C-313/05 – Brzeziński); în același sens a hotărât că art. 90 par. 1 trebuie interpretat ca interzicând o taxă atâta timp cât valoarea sa, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este stabilită fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate (cauzele reunite C-290/05 și c-333/05, Nàdasdi și Németh).
Așadar, incompatibilitatea dintre prevederile Codului fiscal și dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este vădită în cazul autovehiculelor second-hand. În cauză, a fost achiziționat un astfel de autoturism din Germania, iar pentru înmatricularea lui reclamantul a fost nevoită să plătească o taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 3.261 lei, taxă care a fost stabilită fără o reducere proporțională cu valoarea deprecierii reale a unor autoturisme similare înmatriculate deja în România; din anexele la care face trimitere art. 2141 din Codul fiscal rezultă o creștere a valorii pe baza vechimii autoturismului și a normei de poluare.
În aceste condiții și ținând seama de dispozițiile art. 148 din Constituția României, curtea de apel constată că, dispunând restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, tribunalul a pronunțat soluția cu respectarea principiilor priorității dreptului comunitar, a aplicării directe a dispozițiilor legislației comunitare primare și a nediscriminării.
În condițiile în care obligația instanțelor judecătorești de a garanta aplicarea principiului priorității dreptului comunitar are un fundament constituțional, iar rolul autorității judecătorești este acela de a aplica legea nu de a o completa ori modifica, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 invocate de recurenta-pârâtă nu au nicio relevanță.
Față de cele ce preced, se impune menținerea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1218/CF din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. F. C. S.R.L. Moldoveni, județul N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. S. G. M. C. OLGUȚA L. T.
GREFIER,
C. M.
Red.s. – M. I.
Red.d.r.- G.M.C. - 5.03.2013
Tehnored.- G.M.C. – 5.03.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 910/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 284/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
