Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4104/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4104/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 3721/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4104/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C.
Judecător Olguța L. T.
Judecător C. Ș.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N. împotriva sentinței civile nr. 1030/CF din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului N. - Administrația Finanțelor Publice Târgu N..
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1030/CF din 21.05.2013 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a admis acțiunea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu N. pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 5181 lei reprezentând taxa auto, precum și dobânda aferenta acestei sume, calculată conform art. 120 alin. 7 O.G. nr. 92/2003, începând cu data achitării taxei până la data restituirii efective; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant; a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice N. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Raportul fiscal dedus judecății în cauză privește exclusiv unitatea fiscală teritorială care organizează activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat, respectiv Administrația Finanțelor Publice Târgu-N..
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, nr. de identificare WVWZZZ3BZ1E184414 provenit din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 24.04.2012 taxa de poluare în sumă de 5181 lei la Trezoreia Tg. N..
Această taxă este reglementată prin Legea nr. 9/2012, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea oricărui autovehicul, în orice condiții, în România precum și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, cu excepția autovehiculelor pentru care anterior s-a achitat taxa pentru emisii poluante.
Norma juridică invocată se impune a fi analizată prin prisma legislației comunitare, respectiv art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, aplicabil în mod direct și care are prioritate față de dreptul național.
Potrivit jurisprudenței comunitare, încălcarea art. 90 al. 1 TCE este incidentă atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat. Totodată, este de reținut hotărârea dată de Curtea de Justiție, în cauza C-402/09 T. vs. statul român.
Din dispozițiile legii 9/2012 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România, aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Ca atare, în viziunea Curții, inclusiv Legea nr. 9/2012 coroborată cu OUG 1/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 110 pct. 1 din TFUE, menținându-se în continuare, discriminarea reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Așadar, nu poate fi eficient argumentul pârâtei care în întâmpinare arată că în condițiile adoptării Legii 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare deoarece taxa pentru emisii poluante se plătește în toate cazurile inclusiv pentru înmatricularea vehiculelor, radiate ca urmare a transmisiunii, înmatriculate anterior anului 2007. În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, conform art. 1 din OUG 1/2012 erau suspendate la momentul plății taxei, până la 1 ianuarie 2013. În această împrejurare subzistă situația premisă în sensul că reclamantul este discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 și care în prezent procedează la vânzarea acestora.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală cu observarea incidenței în mod direct a dispozițiilor Hotărârii C-565/11 dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată. Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.
Referitor la capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare acesta este nefondat pentru decizia de calcul a taxei de poluare nu este un titlu de creanță în sensul art. 110-111 din OUG 92/2003, ci un act prin care se concretizează modalitatea de calcul a taxei de poluare Un astfel de act nu poate deveni titlu executoriu. Chiar dacă aparent, decizia de calcul a taxei de poluare ar putea fi interpretata ca un act administrativ fiscal, cu condiția sa fie adusa la cunoștința contribuabilului conform art. 44 Cod pr. fiscala. Însa, deciziile de calcul reprezintă în același timp ”titluri de creanța si înștiințare conform legii, în acest sens fiind mențiunea din decizii. Pe de alta parte, esențial în aceasta expunere este ca art. 9 din Legea nr. 9/2012 trebuie sa fie interpretat doar prin coroborare cu art. 10. Soluționarea contestațiilor privind taxa datorata, ce revine conform art. 10 în competenta autorității fiscale conform OG nr. 92/2003, privește doar situația reglementata de art. 9 „suma reprezentând taxa poate fi contestata atunci când persoana care urmează sa înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca acesta s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicata de grila fixa prevăzută la anexa 4”.
Este evident ca legiuitorul a limitat contestația împotriva deciziei de calcul ”ope legis” la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzura al autovehiculului, orice contestație în afara art. 9 excede câmpului de aplicare a textului. Așadar taxa pentru emisie poluantă este nedatorată pentru motivele expuse în prima parte a considerentelor și anume incompatibilitatea cu prevederile Tratatului Constitutiv al comunității și nu pentru motive de nelegalitate.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice N. a formulat prezentul recurs, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N., în motivarea căruia a susținut următoarele:
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Modificările aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, 218/2008 și 7/2009 – care constau în scutire de taxe pentru anumite categorii de autovehicule, cu o anumită normă de poluare și capacitate cilindrică, înmatriculate într-o anumită perioadă de timp – pun în discuție o altă dimensiune a taxării interne prevăzută de art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene decât cea cu care s-au confruntat instanțele în condițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Este vorba de caracterul protecționist al taxei interzis de aceste dispoziții. or, acest text nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective cum sunt cele utilizate de O.U.G. nr. 50/2008. Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prevederile art. 90 au un caracter complementar raportat la dispozițiile art. 25.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și Nemth C-290/05, Comisia-Luxemburg C-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauză, în raport de art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se aplică tuturor autovehiculelor, fiind excluse, pe baza unor criterii care privesc destinația și nu proveniența, doar cele prevăzute în aline. 2. Nu se realizează însă o discriminare între autovehiculele second-hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care taxa de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate.
Referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09:
Conform principiului tempus regit actum, legislația aplicabilă litigiului aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008. Modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 ar fi impus Curții să se pronunțe asupra a trei situații diferite care ar fi putut determina trei hotărâri distincte: perioada 1 iulie 2008 – 31 noiembrie 2008, când și-a produs efectele O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008; perioada 1 decembrie 2008-14 decembrie 2008, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, modificată prin O.U.G. nr. 208/2008; perioada 15 decembrie 2008-13 februarie 2010, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 care a abrogat O.U.G. nr. 208/2008.
Hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 este obligatorie, dar numai pentru instanța care a formulat întrebarea preliminară. În fapt, hotărârea CJUE este obligatorie pentru toate instanțele statelor membre. Prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilite în alte condiții decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii pronunțate în cauza C-402/09.
În privința dobânzii, niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 117 coroborat cu art. 124 din Codul de procedură fiscală nu este incidentă în cauză.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Reclamantul a pretins restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă care a fost reglementată prin Legea nr. 9/2012. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. și N., a interpretat art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), „în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Deși Legea nr. 9/2012 a fost concepută pentru a înlătura, așa cum susține recurenta, orice discriminare la data primei înscrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, regimul fiscal diferențiat, evidențiat în cele două hotărâri menționate, este menținut ca urmare a suspendării, prin art. 1 din O.U.G. nr. 1//2012, a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012. În aceste condiții, considerentele și interpretarea art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene conținute în hotărârea din data de 7 aprilie 2011 cauza C-402/09 T. împotriva României, își găsesc în continuare aplicarea.
În ceea ce privește întinderea efectelor hotărârilor pronunțate care Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 234 CE este de reținut hotărârea dată în cauza C-66/1980 International Chemical Corporation împotriva Amministrazione delle Fianze dello Stato. Curtea a stabilit că, deși o asemenea hotărâre este adresată în principal instanție care a cerut-o, ea este obligatorie și pentru celelalte instanțe naționale care se confruntă cu problema respectivă, efectul hotărârii originare fiind unul multilateral și, prin urmare, o astfel de hotărâre va avea efect de precedent față de toate instanțele din comunitate.
Sub aspectul dobânzii legale tribunalul a reținut hotărârea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 I.. Prin hotărârea dată în această cauză, Curtea a decis că, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.” Făcând referire la jurisprudența sa anterioară (Littlewoods Retail și alții), Curtea a calificat ca drepturi subiective conferite de ordinea juridică a Uniunii deopotrivă dreptul la rambursarea unui impozit perceput cu încălcarea dreptului Uniunii și dreptul la dobânzi care să reprezinte o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a acestui impozit, acesta din urmă implicând, în mod necesar, plata de dobânzi de la data plății impozitului întrucât de la această dată, iar nu de la vreo altă dată ulterioară, contribuabilul suferă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză (paragraful 29). Totodată, Curtea a considerat că acordarea de dobânzi începând de la data plății impozitului este indispensabilă pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat prin încălcarea articolului 110 TFUE, întrucât aceasta este data începând de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză (paragraful 33).
Față de cele ce preced, curtea de apel va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului N. - Administrația Finanțelor Publice Târgu N. împotriva sentinței civile nr. 1030/CF din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. M. C. OLGUȚA L. T. C. Ș.
GREFIER,
C. M.
Red.s. – S. U.
Red./Tehnored. d.r.- G.M.C. - 27.11.2013
ex. 2
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4678/2013. Curtea de Apel BACĂU | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 226/2013.... → |
|---|
