Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 226/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 226/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 806/32/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Sentința nr. 226/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A. - judecător
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul H. I. T. - persoană fizică autorizată în contradictoriu cu pârâtul M. T., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care ;
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă de către reclamantă prin răspunsul la întâmpinare. Cu privire la excepția conexității prezentei cauze cu dosarul nr._ al Curții de Apel Bacău, invocată de pârâtul M. T., apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 Cod procedură civilă, urmând a respinge această excepție.
Apreciind că dosarul se află în stare de judecată, instanța îl reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cererii de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr._, reclamantul H. I. T.., în calitate de persoană fizică autorizată, a chemat în judecată pârâtul M. T. în contradictoriu cu care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de ministrul transporturilor, până la soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act administrativ.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut, în esență, că este instructor auto autorizat și atestat ca persoană fizică autorizată în condițiile O.U.G. nr. 44/2008 și a Ordinului nr. 1019/2009, ordin abrogat prin Ordinul nr. 733/2004, că acest din urmă ordin contravine art. 23 alin. 5 și 10 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a fost emis doar de ministrul transporturilor cu depășirea competenței sale materiale, având în vedere că procedura de obținere a permisului de conducere auto se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor. Sub un alt aspect, susține reclamantul, Ordinul nr. 733/2013 este nelegal în privința condițiilor referitoare la organizarea școlilor de conducători auto instructorilor auto, întrucât contravine unor dispoziții legale preexistente cu o forță juridică superioară.
Prin condițiile impuse prin art. 6 și 8 din Ordinul nr. 733/2013, profesia de instructor auto este practic desființată în beneficiul școlilor de șoferi, ignorându-se faptul că instructorul auto este o persoană atestată și autorizată numai pentru pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducători auto.
Dispozițiile art. 6 și 8 din Ordinul nr. 733/2012 sunt nelegale prin raportare la art. 23 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 29 alin. 3 din H.G. nr. 1391/2006, precum și la dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, în baza cărora a fost atestat și autorizat reclamantul ca instructor auto și care reglementează dreptul persoanei fizice autorizate de a angaja alte persoane și nu obligația de a proceda astfel.
Nelegale sunt, în opinia reclamantului și prevederile art. 3 și art. 4 lit. b) din Ordinul nr. 733/2013, întrucât contravin atât dispozițiilor deja menționate, cât și celor din O.G. nr. 27/2011.
Maniera de reglementare din Ordinul nr. 733/2013 încalcă și dispozițiile art. 44 din Constituția României, precum și ale art. 15 și 16 din C. Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Mai arată reclamantul că prin obligația impusă de ordinul în discuție, de transformare a activității independente într-una de societate comercială, se ajunge la favorizarea școlilor de șoferi în detrimentul instructorilor auto.
În ce privește condiția pagubei iminente cerute pentru suspendarea actului administrativ normativ, reclamantul arată că este îndeplinită, întrucât aplicarea imediată a Ordinului nr. 733/2013 îi creează un prejudiciu material viitor și previzibil, prin art. 19 și 20 din anexa 1, dispoziții în temeiul căruia îi revine obligația ca, până la data de 13.11.2013, să dobândească, printr-o investiție majoră, baza materială prevăzută de art. 6 și 8, să încheie contract de muncă pe durată nedeterminată cu un profesor de legislație rutieră și un contract de colaborare cu un cadru medical cu studii superioare și să-și doteze autoturismul școală cu sistemul tehnic prevăzut de art. 6, iar îndeplinirea acestor condiții este imposibilă, punându-i în pericol întreținerea sa și a familiei sale.
Pârâtul M. T. a depus la dosar întâmpinare, în care a susținut, în esență, următoarele:
Prezumția de legalitate a actului administrativ face ca suspendarea acestuia să fie o situație de excepție de la regula executării din oficiu, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impunând pentru aceasta două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și paguba iminentă produsă reclamantului.
În ce privește prima condiție, reclamantul nu a identificat stările de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, întrucât actul administrativ a fost emis de autoritatea competentă material și teritorial, conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia a fost emis, actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare și a fost adoptat în forma specifică.
În privința pagubei iminente, se arată în întâmpinare, reclamantul nu a administrat probe.
Motivarea Curții.
Examinând cererea de suspendare a actului administrativ normativ, în raport de dispozițiile art. 14 din legea 554/2004, curtea de apel constată următoarele:
Reclamantul este persoană fizică autorizată pentru activitatea de pregătire practică a candidaților pentru obținerea permisului de conducere auto, fiind înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, ca persoană fizică autorizată, activitatea principală fiind cea de „școli de conducere (pilotaj) – 8553. A fost autorizat ca instructor auto pentru activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor pentru categoria B, autorizația eliberată de M. T. fiind valabilă până în anul 2016.
A formulat plângere prealabilă prin care a solicitat Ministerului T. revocarea normelor aprobate prin Ordinul nr. 733/2013, după care s-a adresat instanței cu prezenta cerere de suspendare a executării ordinului, până la soluționarea acțiunii în anulare.
Reclamantul îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Pe lângă această autorizare, reclamantul îndeplinește și condițiile prevăzute în legi speciale, fiind atestat de Autoritatea Rutieră Română ca instructor auto în condițiile Ordinului nr. 1019/2009 (pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică și a profesorilor de legislație rutieră, a Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto, a Metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a Programei de școlarizare și a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere) emis de M. T. și Infrastructurii.
Ordinul nr. 1019/2009 a fost abrogat expres prin art. 7 din Ordinul nr. 733/2013 (pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere) emis de M. T. în temeiul art. 62, 63 și 64 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere; ordinul a cărui suspendare se solicită a fost publicat în Monitorul Oficial al României 267 bis din 13.05.2013.
Conform articolul 14 aliniat 1 din Legea554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile articolului 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”
Cazul justificat implică existența unei îndoieli puternicie asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Cu privire la competența emitentului actului, este adevărat că potrivit art. 23 alin. 5 din O.u.G. nr. 195/2002 „ Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al Ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, al ministrului educației și cercetării și al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, partea I”.
Însă, potrivit art. 62 alin. 2 și 3 din O.u.G. nr. 27/2011 „ (2) Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
(3) Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme „ în condițiile în care art. 6 alin. 1 din același act normativ definește M. T. și Infrastructurii ca autoritate competentă în sensul acestui act normativ, prevăzând că „ M. T. și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei, autoritatea competentă „.
Cum ambele acte au forță juridică egală, conflictul dintre cele două dispoziții se poate soluționa, la o primă vedere, în favoarea actului normativ mai nou, respectiv în favoarea O.G. nr. 27/2011.
De altfel, ordinul atacat înlocuiește un ordin anterior emis de aceeași autoritate, activitatea de autorizare a școlilor de șoferi și a instructorilor auto făcându-se, înainte de emiterea ordinului atacat, în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministrului T. și Infrastructurii nr. 1019/2009.
Așa cum rezultă din preambulul Ordinului nr. 733/2013, acesta a fost emis în temeiul art. 62 alin. 2 și 3, art. 63 și art. 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 5 alin. 4 din H.G. nr. 24/2013, prin funcționarea Ministerului T..
Potrivit art. 5 alin. 4 din H.G. nr. 24/2013, „ în exercitarea atribuțiilor sale, ministrul transporturilor emite ordine și instrucțiuni „
Ordinul 733/2013 a fost emis și în temeiul art. 62 alin.2 și 3 din OUG 27/2011, privind transporturile rutiere, așa cum se menționează în preambulul ordinului și nu în temeiul OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cum greșit susține reclamantul, context în care rămân fără relevanță și criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor Ordinului nr. 268/2010.
Așadar, ordinul a cărui suspendare se solicită, act administrativ cu caracter normativ, a fost dat pentru punerea în aplicare a legii, respectiv a OG 27/2011, iar la o analiză aparentă a aspectelor de nelegalitate invocate prin acțiune, se constată că acestea nu demonstrează încălcarea ordonanței menționate, având în vedere faptul că noile norme de atestare, cuprinse în anexa 2, prevăd, în art. 31, că atestatele de instructor auto „valabile la data intrării în vigoare a prezentelor norme, își mențin valabilitatea până la expirare”, condițiile prevăzute de noile norme fiind impuse doar pentru reînnoirea acestora.
În ceea ce privește atestarea ca instructor auto situația reclamantului nu este afectată de Ordinul nr. 733/2013 având în vedere faptul că noile norme de atestare, cuprinse în anexa 2, prevăd, în art. 31, că atestatele de instructor auto „valabile la data intrării în vigoare a prezentelor norme, își mențin valabilitatea până la expirare”, condițiile prevăzute de noile norme fiind impuse doar pentru reînnoirea acestora.
Însă, în ceea ce privește autorizarea, Ordinul nr. 733/2013 cuprinde, în anexa nr. 1, noi dispoziții referitoare la organizarea pregătirii teoretice și practice necesare pentru obținerea permisului de conducere, precum și noi condiții de autorizare pentru școlile de conducere și pentru instructorii auto.
Nici argumentele referitoare la desființarea profesiei de instructor auto nu pot fi reținute.
În primul rând, profesia în sine nu este desființată, instruirea practică făcându-se întotdeauna, indiferent de forma de organizare a activității de profesori auto atestați.
Ceea ce se modifică este forma de organizare a activității de instruire teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere, ordinul atacat prevăzând, în mod explicit că instruirea teoretică și practică se realizează în cadrul școlilor de conducători auto, care se pot organiza în două categorii de forme ( art. 3 și 4 din ordin).
Art. 4 lit. b) din ordin prevede posibilitatea organizării școlilor de conducători auto ca persoane fizice autorizate înființate de instructori auto, însă, din întreaga reglementare rezultă că modul în care instructorul auto poate să își furnizeze serviciile diferă în mod fundamental de vechea reglementare, în sensul că și persoana fizică autorizată trebuie să funcționeze ca o școală, furnizând serviciile de pregătire atât teoretică, cât și practică. În acest scop este necesar ca persoana fizică autorizată să dețină un spațiu pentru pregătirea teoretică a unui număr de cel puțin 8 cursanți, să încheie contract de muncă cu un profesor de legislație rutieră, să încheie contract de prestări servicii sau contract de muncă pentru asigurarea pregătirea la disciplina „ prim ajutor „.
În concluzie, conform noii reglementări, instructorii auto nu-și mai pot desfășura activitatea în formele reglementate de actele normative anterioare, ci sunt obligați să se organizeze în școli de șoferi apte să asigure pregătirea integrală a candidatului.
Acest fapt poate ridica probleme de oportunitate care, însă, exced cadrului procesual de față, singura instanță în măsură să stabilească dacă autoritatea publică a acționat în limitele marjei sale de apreciere sau a depășit aceste limite fiind instanța care judecă acțiunea în fond.
Nu se identifică, însă, un conflict vădit între aceste dispoziții și acte normative cu putere juridică superioară.
Art. 23 alin. 5 din O.u.G. nr. 195/2002 privind persoanele care pot asigura pregătirea teoretică și pregătirea practică, în forma de organizare a acestor activități. Reglementarea distinctă a celor două componente nu constituie o dovadă vădită a faptului că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea prestării lor în forme de organizare distincte.
Art. 29 alin. 3 din H.G. nr. 1391/2006 a fost abrogat înainte ca dispozițiile ordinului atacat să devină efective, ordinul prevăzând un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare pentru reautorizarea instructorilor auto, fiind discutabilă incidența sa în cauză.
Dispozițiile O.u.G. nr. 44/2208 conține reglementări generale privitoare la persoana fizică autorizată, fără a interzice, în mod explicit, ca în anumite domenii de activitate să se impună o anumită formă de organizare a activității, prin norme specifice. Cu alte cuvinte, O.u.G. nr. 44/2008 nu prevede că pregătirea practică pentru examenul de conducător auto trebuie să se poată face în mod distinct de pregătirea teoretică și nu interzice ca autoritatea competentă în domeniu să impună ca pregătirea să se poată face în cadrul unei forme unice de organizare, fie că este vorba de școală de șoferi organizată de un instructor auto, ca persoană fizică autorizată.
De asemenea, dispozițiile art. 62 din O.u.G. nr. 11/2009 nu impune, în mod explicit, ca instructorii auto să se organizeze într-o formă care să asigure prestarea exclusivă a pregătirii practice.
Ca urmare, limitându-se la posibilitățile de analiză a cazului bine justificat prin prisma argumentelor ce ar contura o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, curtea constată nu poate reține ca nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 14 raportat la art.2 lit. t din Legea 554/2004.
În ce privește condiția pagubei iminente, astfel cum este ea definită de art. 2 lit. ș din aceeași lege, curtea constată că reclamantul a susținut că ordinul în discuție impune îndeplinirea unor condiții ce presupun cheltuieli considerabile, pe care nu le poate suporta.
Aceste susțineri nu au fost detaliate și nu au fost probate simpla susținere a iminenței producerii unei pagube ce nu ar putea fi înlăturată, nefiind suficientă pentru reținerea ca îndeplinită a condiției menționate.
Chiar dacă este de presupus că, raportat la condițiile impuse de ordin reclamantul va fi obligat să suporte niște cheltuieli, era necesar să se facă dovezi privind situația materială a reclamantului, veniturile sale și ale familiei, în lipsa unor astfel de dovezi, susținerile din cerere rămânând simple afirmații neprobate în instanță.
Față de aceste considerente, curtea concluzionează în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din legea 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării Ordinului 733/2013, motiv pentru care cererea de față va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantul H. I. T. - persoană fizică autorizată cu sediul în Comănești, ..E10, ., ., înregistrată la registrul comerțului sub nr. F04/220/_ și CUI_ în contradictoriu cu pârâtul M. T. cu sediul în București, sector 1, .. 38.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Curtea de Apel Bacău.
Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | ||
Grefier, E. S. |
Red.sent. L.Al./27.01.2014
E.S. 4 ex./30.01.2014
Comunicat 30.01.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4104/2013.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 681/2013.... → |
|---|
