Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3116/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3116/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1680/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3116/2013
Ședința publică de la data de 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C.
Judecător M. G. B.
Judecător Olguța L. T.
Grefier A. R.
***********************************************
Astăzi a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-reclamant N. A., împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul N. A., personal, identificat cu C.I. . nr._ eliberată de Poliția Piatra N. la data de 25.03.2000 și avocat B. Noluță pentru intimată, cu delegație de reprezentare la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La solicitarea instanței, recurentul învederează că i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimată.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului.
Având cuvântul, recurentul arată că prin adresele trimise Ministerului Tineretului și Sportului demonstrează că recursul a fost promovat în termen, învederând că poate depune aceste adrese la solicitarea instanței. Mai arată recurentul că în momentul destituirii sale existau două posturi vacante.
Având cuvântul, intimata prin reprezentant solicită aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 306 Cod de procedură civilă, respectiv nulitatea recursului pentru nemotivare și depune la dosarul cauzei chitanțele nr. 0258/ 08.07.2013 și 0256/11.06.2013 reprezentând dovada cheltuielilor de judecată.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra nulității recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 35/CA/31.01.2013 a Tribunalului N. pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția de tardivitate a plângerii prealabile invocată de pârâtă și respinsă ca inadmisibilă acțiunea pentru anulare act administrativ formulată de reclamantul N. A., domiciliat în Piatra N., .. 56, ., . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 16, județul N..
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamantul.
Cererea de recurs nemotivată a fost depusă la Tribunalului N. la data de 11.04.2012, iar motivele de recurs nu au mai fost depuse .
Potrivit art. 303 al. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau separat înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunere a motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 28.03.2013 (fila 57 dosar fond), cererea de recurs nemotivată a fost depusă la data de 11.04.2013, iar motivele de recurs nu au mai fost depuse la dosar.
Față de dispozițiile legale mai sus arătate, întrucât recurentul nu a formulat motivele de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței civile nr. 35/CA/31.01.2013 a Tribunalului N., curtea va constata nulitatea recursului pentru nemotivare în termenul legal.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata pârâtă, curtea, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și întrucât cauza dedusă judecății nu are o complexitate deosebită, iar munca efectivă îndeplinită de avocat în dosar a fost foarte redusă, recursul fiind depus nemotivat, onorariul se justifică în limita sumei de 300 lei, care va fi stabilită în sarcina recurentului cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant N. A., împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret N..
Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.09.2013.
Președinte, M. G. C. | Judecător, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, A. R. |
Red.sent.N. A.
Red.dec.rec.B.M.G./11.10.2013
V.M./2 ex..
14.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2721/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2861/2013.... → |
|---|








