Obligaţia de a face. Decizia nr. 4555/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4555/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 4637/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 4555/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. – județul N., pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., împotriva sentinței civile nr. 251/CA din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a fost promovat recurs de către pârâta Instituția P. – județul N., pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Instituția P. – județul N., pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 251/CA/21.06.2013 Tribunalul N. a admis acțiunea reclamantului P. G. și a obligat pârâta Instituția P. – județul N. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să înmatriculeze autoturismul reclamantului marca Ford Mondeo, cu număr de identificare WF0WXXGBBW2L60833, fără plata taxei de poluare, după îndeplinirea tuturor celorlalte condiții impuse de Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul P. G. a cumpărat un autoturism second-hand, marca Ford Mondeo, cu număr de identificare WF0WXXGBBW2L60833, din Italia, iar pentru înmatricularea acestuia i se impune achitarea unei taxe de poluare.
Din analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O astfel de reglementare a taxei pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, fiind evident că din punct de vedere fiscal, cumpărătorii sunt favorizați dacă achiziționează autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 90 din Tratatul CE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa de poluare nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniență din alte state, este evident caracterul său de echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, instanța a apreciat că taxa de poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Trebuie avut în vedere, de asemenea, că Tratatul CE a creat ”o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeană de Justiție în cazul V. Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
Apărarea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr. 50/2008, este nefondată.
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția P. - județul N. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
În prezentul litigiu ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. în conformitate cu art. 2 și următoarele din Legea nr. 9/2012.
Recurenta susține că în mod greșit s-a reținut incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, întrucât dispozițiile legii se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România, cât și celor ce provin din state membre ale U.E.
Pe de altă parte, recurenta susține că nu poate să refuze aplicarea unor acte normative în vigoare, atâta timp cât acestea nu au fost declarate neconstituționale sau contrare dreptului european. Pe cale de consecință, nu se poate reține nici culpa procesuală a instituției, pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Calitatea procesuală a Administrației Finanțelor Publice a municipiului R. ar fi putut fi analizată în situația în care părțile în acțiunea cu care a fost învestit tribunalul ar fi lărgit cadrul procesual în vreuna dintre modalitățile reglementate de 49 – 63 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul a soluționat cauza în limitele cererii de chemare în judecată, în respectarea principiului disponibilității.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care reglementa obligația de plată a taxei în următoarele condiții, prevăzute la art. 4: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deși reglementarea astfel adoptată înlătura discriminarea din O.U.G. nr. 50/2008 dintre autovehiculele ce proveneau din U.E. față de cele aflate în circulație în România, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Ori, în aceste condiții, pe perioada în care dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 ale Legii nr. 9/2012 au fost suspendate, a fost menținută discriminarea proprietarilor de autovehicule rulate, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară nu era impusă plata taxei, care revenea doar proprietarilor de autovehicule second-hand achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, deși s-a schimbat actul normativ ce reglementa taxa în discuție, condițiile și modul de reglementare a taxei impuse de Legea nr. 9/2012 sub o altă denumire sunt, în fapt, aceleași cu cele din reglementarea anterioară, aspect ce atrage incidența în speță a argumentelor mai sus invocate, referitoare la hotărârile preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală. Toate aceste argumente își mențin valabilitatea și în cazul reglementării ulterioare a taxei, prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 1/2012, conform argumentelor mai sus prezentate.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa și s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale", curtea constată că taxa impusă de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 1/2012, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art. 110 TFUE.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a stabilit în mod legal că refuzul de înmatriculare a autovehiculului este nejustificat, în raport de dispozițiile art. 110 (actual 90) din TFUE, și de dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. – județul N., pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 251/CA din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G., cu domiciliul în Comuna Valea Ursului, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. M. I.
Red./Tehnored. d.r. C. Ș.
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 08 ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 1075/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3985/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
