Pretentii. Decizia nr. 3985/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 3985/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 2779/103/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 3985/2013

Ședința publică de la data de 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Olguța L. T.

Judecător M. G. C.

Judecător M. G. B.

Grefier A. R.

****************************************************

Pe rol se află soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței civile nr. 883/CF/12.03.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R..

Instanța constată că recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice R..

Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.

C U R T EA

-deliberând-

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3923 lei achitată de reclamant reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat un autoturism second-hand, provenit din Uniunea Europeană (unde a fost înmatriculat inițial) și pentru a putea înmatricula acest autovehicul în țară, a fost obligat să achite taxa arătată mai sus, conform dispozițiilor O.U.G. 50/2008. Reclamantul a susținut, în esență, că taxa percepută în temeiul prevederilor menționate, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Având în vedere prioritatea aplicării normelor dreptului comunitar față de dreptul național, consacrată de art. 11 și 148 din Constituție, de Legea nr. 157/2005 și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se solicită a se constata natura discriminatorie a taxei achitată de reclamant și a se dispune restituirea taxei achitate.

Prin sentința civilă nr. 883/CF/2013 pronunțată de Tribunalul N. s-a admis acțiunea reclamantului, precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta AFP R., în sensul că a fost obligată pârâta A.F.P. R. să restituie reclamantului suma de 3.923 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă calculată conform art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală de la data achitării taxei, respectiv 31.08.2011. De asemenea a fost obligată chemata în garanție să asigure fondurile necesare restituirii sumelor de bani. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.C.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice R.. Recurenta a criticat modalitatea soluționării fondului cauzei, arătând că taxa de poluare nu încalcă prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene. A arătat aceasta că textul OUG nr.50/2008 nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.(9) și 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:

Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 883/CF/12.03.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. M., cu domiciliul în R., .. 5, . și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 noiembrie 2013.

Președinte,

Olguța L. T.

Judecător,

M. G. C.

Judecător,

M. G. B.

Grefier,

A. R.

Red. sent. fond D. S.

Tehnored. decizia recurs M.G. B. – 06.12.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3985/2013. Curtea de Apel BACĂU