Obligaţia de a face. Decizia nr. 2553/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2553/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 7004/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2553/2013
Ședința publică de la data de 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător C. Ș.
Judecător L. A.
Grefier A. R.
*************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județului Bacău împotriva sentinței civile nr. 298 din data de 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 13.06.2013 s-a depus de către intimatul-reclamant prin serviciul registratură, precizări prin care arată că solicită judecata cauzei în lipsă
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Instituția P. Județului Bacău este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. C. în contradictoriu cu Instituția P. Județului Bacău - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr de dosar_ s-a solicitat instanței obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei pentru emisii poluante a autoturismului marca Audi.
Prin sentința civilă nr.298/31.01.2013 Tribunalul Bacău a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A respins excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesual pasive a pârâtei.
A admis acțiunea și a obligat pârâta la înmatricularea autovehiculului marca Audi, nr de identificare WAUZZZ8DZYA122936, fără plata taxei pentru emisiile poluante și plata sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 17.05.2010, reclamanta a achiziționat autoturismul marca Audi B5 nr de identificare WAUZZZ8DZYA122936, înmatriculat pentru prima dată la 14.03.2000 (conform mențiunilor din certificatul de înmatriculare). Reclamantul a introdus autoturismul în România, iar pentru înmatricularea acestuia i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei pentru emisii poluante.
În drept, potrivit dispozițiilor articolului 4 din Legea 9/2012
„ (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 (#M1), aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013”
Taxa pentru emisii poluante reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Instanța apreciază faptul că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile Legii 9/2012 contravin normelor comunitare, principiile derivate din hotărârile mai sus prezentate fiind aplicabile și în speța de față, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice. Instanța apreciază faptul că suspendarea perceperii taxei pentru autoturismele naționale contribuie la menținerea discriminării între autoturismele achiziționate din alte state membre și cele achiziționate de pe piața internă, aplicarea măsurilor fiscale doar autoturismelor importate având efectul de descurajare a importurilor. Chiar dacă deciziile mai sus citate vizează Ordonanța nr 50/2008, pentru aplicarea dreptului comunitar trebuie avute în vedere principiile care se desprind din jurisprudența Curții în materia taxelor pentru autovehicule, principii care sunt aplicabile și în ipoteza vizată de Legea 9/2012 datorită situației juridice diferite existente la data solicitării înmatriculării între autoturismele importate din state membre și cele achiziționate în România.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012, instanța reține faptul că taxa impusă nu are fundament juridic, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Având în vedere faptul că datoria nu există din punct de vedere juridic, fata de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar, instanța reține că punerea în circulație a autovehiculului nu poate fi condiționată de plata unei taxe nelegale.
În ceea ce privește susținerile pârâtului la cerințele impuse de Ordinul MAI 1501/2006 referitoare la documentele în baza cărora se înmatriculează un autovehicul, instanța reține că nu au legătură cu cauza, obiectul litigiul fiind doar înlăturarea cerinței privind plata taxei și nu și a celorlalte condiții impuse de lege pentru punerea în circulație a autovehiculului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția P. - județul Bacău - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei capacității procesuale și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, precum și a lipsei procedurii prealabile ,motivat de următoarele aspecte:
- acțiunea reclamantului se referă la plata unei taxe pentru emisii poluante, obligație fiscală în legătură cu care recurenta pârâtă nu are nici o competență, problemele legate de obligațiile fiscale fiind în competența autorităților fiscale;
- se face o confuzie între obligațiile instituției pârâte ,prevăzute de OUG 195/2002 și Ordinul nr. 1501/2006 și obligația de plată a unei taxe pentru emisii poluante, care este în competența organului fiscal;
- În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, se invocă dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012, care instituie o astfel de procedură, ce nu a fost îndeplinită în speță.
2. Pe fondul cauzei, recurenta susține că în mod greșit s-a reținut incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, întrucât dispozițiile legii se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România, cât și celor ce provin din state membre ale U.E.
Pe de altă parte, recurenta susține că nu poate să refuze aplicarea unor acte normative în vigoare, atâta timp cât acestea nu au fost declarate neconstituționale sau contrare dreptului european. Pe cale de consecință, nu se poate reține nici culpa procesuală a instituției, pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, în principal pe excepțiile invocate, iar în subsidiar, ca nefondată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu titlu prealabil se impune observația că până la data de 14 ianuarie 2012 ( dată când a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), obligația de plată a taxei pentru înmatricularea unui autovehicul era prevăzută de OUG 50/2008 .
În ce privește taxa denumită taxă de poluare, reglementată de OUG 50/2008, aceasta a fost examinată, din punct de vedere al compatibilității cu prevederile art. 110 din TFUE, practica instanțelor de judecată fiind constantă în a aprecia că taxa impusă încalcă tratatul, fiind ca urmare exclusă de la aplicare, dându-se astfel eficiență prevalenței dreptului comunitar, cu luarea în considerare a hotărârilor preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României.
Totodată, în ce privește calea de urmat pentru reclamanții care urmăreau înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei de poluare, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă ( modificat prin legea 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial .
În acest context, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care reglementa obligația de plată a taxei în următoarele condiții, prevăzute la art. 4: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deși reglementarea astfel adoptată înlătura discriminarea din OUG 50/2008 dintre autovehiculele ce proveneau din U.E. față de cale aflate în circulație în România, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Ori, în aceste condiții, pe perioada în care dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin, 1 ale Legii 9/2012 au fost suspendate, a fost menținută discriminarea proprietarilor de autovehicule rulate, în funcție de proveniența acestora ,în sensul că pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară nu era impusă plata taxei, care revenea doar proprietarilor de autovehicule second hand achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, deși s-a schimbat actul normativ ce reglementa taxa în discuție, condițiile și modul de reglementare a taxei impuse de Legea 9/2012 sub o altă denumire sunt, în fapt, aceleași cu cele din reglementarea anterioară, aspect ce atrage incidența în speță a argumentelor mai sus invocate, referitoare la hotărârile preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României și a Deciziei Î.C.C.J nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010 .
În acest context, se impun a fi respinse criticile din recurs vizând cadrul procesual și capacitatea ori calitatea procesuală pasivă a recurentei. Reclamantul a învestit instanța cu o cerere de obligare a instituției pârâte la înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei pentru emisii poluante, ori în acest cadru procesual trebuia examinată cererea, fără a se pune în discuție calitatea procesuală a organului fiscal la care trebuia achitată suma respectivă.
În ce privește competența recurentei pârâte de a face verificări cu privire la compatibilitatea normei interne cu prevederile dreptului comunitar, susținerile din recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că potrivit prevederilor art. 148 alin 2 și 5 din Constituție , „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și altor legi se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recurentei îi revine obligația constituțională de a aplica cu prioritate prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în speța de față, de a da eficiență prevederilor art. 110 din Tratat, în detrimentul normei interne .
Pe de altă parte, curtea are în vedere faptul că ,prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii, stabilind că acțiunea având ca obiect obligare instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
Față de evoluția normelor legislative mai sus prezentată, curtea constată că argumentele deciziei nr. 24/2011 își găsesc incidența și în speța de față, context în care motivul de recurs vizând greșita respingere a excepțiilor de lipsă capacitate și calitate procesuală pasivă a pârâtei, precum și de inadmisibilitate a acțiunii este apreciat ca nefondat.
2. Pe fondul cauzei, criticile din recurs se dovedesc a fi, de asemenea, nefondate. Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală . Toate aceste argumente își mențin valabilitatea și în cazul reglementării ulterioare a taxei, prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, conform argumentelor mai sus prezentate.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa și s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale", curtea constată că taxa impusă de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 TFUE.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a stabilit în mod legal că refuzul de înmatriculare a autovehiculului este nejustificat, în raport de dispozițiile art. 110 ( actual 90 ) din TFUE, și de dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin.1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județului Bacău împotriva sentinței civile nr. 298 din data de 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M. C. cu domiciliul în Onești, .. 6, ., județul Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iunie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, C. Ș. | pt. Judecător, L. A. - aflată în C.O. - semnează Președinte Instanță |
Grefier, A. R. |
Red. sent. civ. G.P.
Red. dec. rec. C.Ș
O.P./08.07.2013/2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 2048/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2700/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
