Pretentii. Decizia nr. 2886/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 2886/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 2188/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2886/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător M. N.

Judecător C. Ș.

Grefier C. M.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 316 din 01 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

În raport de incidența O.U.G. nr. 74/2013, respectiv H.G. nr. 520/2013 privind reorganizarea instituțiilor finanțelor publice instanța constată că Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în drepturile Administrației Finanțelor Publice Bacău, Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași dobândind calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând –

Asupra recursului de față în materia contenciosului administrativ fiscal constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 316/1 februarrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bacău, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2889 lei cu dobânda fiscală înepând cu data de 24.02.212 și până la achitare și suma de 39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a cumpărat din UE un autoturism înmatriculat în țara de origine.

Pentru prima înmatriculare in România a fost obligat să achite taxa instituită de UOG 50/2008 cu modificările ulterioare.

Reclamantul critică faptul că norma internă încalcă norma comunitară, respectiv TFUE.

Curtea Europeană de justiție s-a pronunțat în cauza C- 402/2009 printr-o hotărâre preliminară în ceea de privește art. 90 CE.

În aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța constată că norma internă în baza căreia reclamantul a achitat taxa ce formează obiectul cauzei încalcă dispozițiile art. 90 (actual art. 110) din TFUE, deoarece art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, deoarece regimul fiscal descurajează cumpărarea unor autovehicule dintr-un alt stat membru prin aceea că autovehiculelor fabricate în România nu le se aplică această taxă.

Pentru cele ce preced instanța a obligat pârâta AFP Bacău să restituie reclamantului taxa pretinsă în acțiune.

În baza art. 124 Cod Procedura Fiscala a obligat pârâta să achite reclamantului și dobânda fiscală, începând cu data refuzului și până la achitare.

În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Administrația Finanțelor Publice Bacău, recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr.146/1997.

În motivarea recursului s-a susținut că abrogarea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 prin Legea nr. 9/2012 atrag caracterul nefondat al acțiunii, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementând restituirea diferenței de taxă auto și condițiile de realizare a restituirii.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 alin. 5 din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 alin. 2, 4 din Constituția României.

Potrivit art. 90 din T.C.E. (art. 110 din T.F.U.E.) nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

În cauză, prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, obligația plății acestei taxe, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din același act normativ, intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Deși prin acest act normativ se instituie criterii de taxare obiective privind stabilirea taxei de poluare, acesta lasă în afara obligației de plată a taxei de poluare autoturismele deja înmatriculate în România la . acestui act normativ și astfel, comercializarea autovehiculelor second-hand pe piața internă fiind posibilă fără plata acestei taxe care se aplică comercializării, pe aceiași piață, autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru.

Sub acest aspect taxa de poluare aplicabilă în cazul autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru, reprezintă un impozit intern indirect, în sensul prevăzut de art. 90 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, de natură a împiedica circulația mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană second-hand fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Împrejurarea că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 au fost abrogate în timpul soluționării cauzei de dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt irelevante, taxa contestată a fost percepută în temeiul actului abrogat și în raport de acesta se verifică dacă actul normativ în baza căruia s-a perceput taxa a cărei restituire se solicită, este sau nu contrar art. 90 din T.C.E..

În ceea ce privește incidența art. 12 din Legea nr. 9/2012 acesta cuprinde reglementări referitoare la restituirea diferenței dintre taxa de poluare achitată potrivit O.U.G. nr. 50/2008 și taxa de poluare stabilită pentru situații similare prin Legea nr. 9/2012. Așadar în această reglementare se analizează diferențele de sume rezultate din compararea a două taxe, legal stabilite și percepute, conform condițiilor prevăzute de art. 12 din Legea 9/2012 și normele de aplicare ale acesteia.

În cauză, însă, sumele supuse restituirii se referă la o taxă care este nelegal stabilită și încasată de Statul Român prin organele sale, restituirea acesteia realizându-se potrivit dispozițiilor art. 117 din Codul de procedură fiscală și nu potrivit legii speciale invocate de recurentă.

În consecință, față de considerentele ce preced, instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași (fostă Administrația Finanțelor Publice Bacău) împotriva sentinței civile nr. 316 din 01 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. A. M. N. C. Ș.

GREFIER,

C. M.

Red.s. – L. S.

Red.d.r.- M.N. - 24.09.2013

ex. 2

24.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2886/2013. Curtea de Apel BACĂU