Obligaţia de a face. Decizia nr. 3121/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3121/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 3276/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3121/2013
Ședința publică de la data de 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C.
Judecător M. G. B.
Judecător Olguța L. T.
Grefier A. R.
*************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-reclamantă M. B. N. împotriva sentinței civile nr. 173/CA din data de 14.05.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă dl. O. S. pentru ambele intimate, identificat cu C.I. . nr._, eliberată de Poliția Piatra N. la data de 02.03.2011, care depune împuterniciri de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 11.09.2013, prin serviciul registratură intimatul Consiliul L. a depus întâmpinare, iar la data de 18.09.2013, recurenta a depus chitanța nr._/23.05.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care;
Instanța constată că recursul promovat de recurenta-reclamantă M. B. N. a fost declarat și motivat în termen legal, legal timbrat, după care, nemaifiind alte aspecte prealabile de discutat sau cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, intimatele prin reprezentant apreciază că recursul formulat în prezenta cauză este nedrept și arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul N. sub nr._ din 2.07.2012 reclamanta M. B. N. a solicitat, în contradictoriu cu Organizația Județeană a Partidului Democrat Liberal N. și Consiliul L. al comunei Ș. cel M., să se dispună anularea hotărârii nr. 1/27.06.2012 a Consiliului de coordonare locală PDL, de excludere a reclamantei, obligarea pârâtelor de a întreprinde formalitățile legale în vederea recunoașterii calității de consilier local și plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 02.04.2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anularea hotărârii de excludere din partid.
Prin sentința civilă nr. 173/CA din 14.05.2013 Tribunalul N. a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În primul rând, în cauză este incident art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003 conform căruia, legea nerecunoscând persoanei nemulțumite posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru cenzurarea hotărârii de excludere.
În al doilea rând, partidul politic nu este o autoritate publică asimilată, iar acțiunea în contencios împotriva unei hotărâri emisă de o structură centrală sau locală nu este admisibilă, astfel încât contestația în discuție nu se circumscrie obiectului unei acțiuni judiciare în contenciosul administrativ, cum acesta a fost stabilit de legiuitor.
Prin urmare, reclamantul nu se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea hotărârii nr. 1 din 27 06. 2012 a Consiliului de coordonare locală PDL.
Dată fiind inadmisibilitatea primului capăt de cerere este zădărnicită dezbaterea în fond a celui de-al doilea capăt de cerere care are caracter accesoriu și este condiționat de primul capăt de cerere. În plus, Legea nr. 393/2004 are ca obiect stabilirea condițiilor de exercitare a mandatului de către aleșii locali, în art. 9 alin. 2 fiind stabilite expres situațiile în care are loc încetarea de drept a mandatului de ales local înainte de expirarea duratei normale de exercitare. Printre aceste situații se regăsește și aceea de la art. 9 alin. 2 lit. h, respectiv pierderea calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Dacă pierderea calității de membru are loc înainte de constituirea consiliului local evident că mandatul nu poate fi nici măcar validat.
În cauză, potrivit deciziei nr. 1/27.06.2012 emisă de pârât, reclamantul a pierdut prin excludere calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales, respectiv PDL, iar urmare acestei împrejurări, consiliul local se constituie cu membrii care dețin în continuare calitatea de membru de partid, a luat act de încetarea de drept a calității de consilier local a acestuia.
Mai mult, impedimentul de validare a calității de consilier local, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic, caz instituit prin dispozițiile art. 9 alin. 2 lit. h din Legea 393/2004, este o consecință a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Constituție potrivit cărora partidele politice contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor. Astfel, electoratul acordă votul său unei persoane, pentru a îndeplini o funcție politică la nivelul administrației locale în considerarea programului politic al partidului, din rândurile căruia face parte la momentul alegerii și pe care această persoană urmează să îl promoveze pe perioada mandatului. Or, în condițiile în care alesul local nu mai este membru al partidului, pe listele căruia a fost ales, înseamnă că nu mai întrunește condițiile de reprezentativitate și legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat.
În termen legal, reclamanta M. B. N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
În urma alegerilor locale din 10 iunie 2012 a primit certificatul doveditor al alegerii sale, în calitate de consilier local al Consiliului local Ș. cel M.. Excluderea sa din partidul P.D.L. a avut drept scop nevalidarea mandatului său de consilier local și nu încălcarea dispozițiilor statutare ale acestui partid politic.
În cauza de față, în care constituirea unei autorități publice locale depinde de buna sau reaua-credință a unui partid politic, instanța putea cenzura măsura abuzivă de excludere a sa din partid. Ca tare, soluția instanței ar fi putu subzista doar în care în care excluderea n-ar fi încălcat unul din drepturile fundamentale, dreptul de a fi ales și dacă nu ar fi existat o legătură de cauzalitate între pierderea calității de membru P.D.L. și pierderea calității de consilier local; în cauză, această legătură de cauzalitate există.
Hotărârea de excludere produce consecințe administrative. Chiar dacă instanța a reținut că această hotărâre nu este un act administrativ, argumentul instanței este netemeinic în condițiile în care hotărârea de excludere produce efecte administrative.
Din documentația de la dosar rezultă o întreagă . nereguli referitoare la numărul membrilor P.D.L. care au votat pentru excluderea sa, nereguli care conduc la ideea că aceste înscrisuri au fost întocmite în momentul în care organizația a fost citată ca pârâtă în cauză.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 16 alin. 3 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, „Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.” Aceste dispoziții au fost confirmate în urma exercitării controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, prin Deciziile nr. 197 din 4 martie 2010 ( publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 2 aprilie 2010), nr. 1.461 din 8 noiembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 1 februarie 2012), nr. 283 din 27 martie 2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 366 din 30 mai 2012) sau nr. 280 din 23 mai 2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 16.07.2013); Curtea Constituțională a reținut că „instanțele judecătorești nu au competența de a cenzura hotărârile organelor de așa-numită "jurisdicție internă" a partidelor, hotărâri care au caracter de acte politice, emise în baza unor norme proprii statutelor acestora.”
Ceea ce a supus reclamanta cenzurii instanței a fost hotărârea de excludere a sa din P.D.L. (hotărâre pentru care, așa cum s-a arătat, este exclusă de la controlul judiciar), iar nu modalitatea de exercitare a dreptului de vot și protecția constituțională ori legală (Legea nr. 67/2004). Prin urmare, cererea cu care reclamanta a învestit instanța nu a fost formulată într-un cadru legal care să permită cenzurarea modului în care reclamanta și-a exercitat un drept electoral.
Inadmisibilitatea împiedică instanța să examineze cauza în fond, astfel încât documentele depuse de intimați la care face referire recurenta nu pot fi avute în vedere și examinate.
Constatând că excepția inadmisibilității a fost corect reținută de tribunal, hotărârea recurată se impune a fi menținută.
Cererea intimatei Organizația Județeană N. a Partidului Democrat Liberal privind cheltuielile de judecată nu poate fi admisă având în vedere că această intimată nu a făcut nicio o dovadă cu privire la realitatea unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă M. B. N., cu domiciliul ales la C.. Av. B. A. – Piatra N., ,ărăței, nr. 5, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 173/CA din data de 14.05.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Organizația Județeană a Partidului Democrat Liberal cu sediul în Piatra N., ., județul N. și Consiliul L. al Comunei Ș. cel M. cu sediul în ., județul N., ca nefondat.
Respinge cererea intimatei Organizația județeană N. a Partidului Democrat Liberal privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013.
Președinte, M. G. C. | Judecător, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, A. R. |
Red.sent.S. U./Tehno.red.dec.rec.G.M.C./1.10.2013/2ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 3424/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3136/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








