Obligaţia de a face. Decizia nr. 3875/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3875/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 6482/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3875/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V. C.-președinte instanță
Judecător V. S.-președinte secție
Judecător L. M.-vicepreședinte instanță
Grefier M. A.
**************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de intimata-pârâtă Instituția P. - județul Bacău, pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinței civile nr. 756 din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-reclamant P. F.-V., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, legal timbrat.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că intimata-pârâtă Instituția P. - județul Bacău, pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 756/21.03.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantului P. F. V. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. – județul Bacău– Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în sensul că a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca FORD, cu numărul de identificare WF0GXXXPSSG2427010, fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat in octombrie 2012 din Germania, un autovehicul second-hand marca FORD cu nr. de identificare WF0GXXPSSG2427018 și neînmatriculat in România.
Reclamantul s-a adresat Instituției P. județului Bacău - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare.
Instituția P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Bacău a comunicat reclamantului refuzul de efectuare a operațiunii de primă înmatriculare în România a autoturismului în cauză, fără plata taxei de poluare.
La data de 29.10.2012, reclamantul investește instanța de contencios administrativ solicitând obligarea pârâtului la înmatricularea, fără plata taxei de poluare, a autoturismului a cărei proprietar este.
S-a apreciat că reclamantul are legitimare procesuală, în accepțiunea art.1 și art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, atitudinea vătămătoare a administrației, concretizată în atingerea adusă dreptului său de a obține înmatricularea, fără plata taxei de poluare instituită prin OUG.50/2008 fiind materializată prin refuzul nejustificat de a da curs cererii reclamantului.
Suntem în situația „ refuzului nejustificat” definit prin art.2 lit”i” din legea contenciosului administrativ ca fiind „ exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea”.
Argumentația pârâtului, potrivit cu care refuzul se justifică prin prisma incidenței dispozițiilor OUG 50/2008, și a art. 7 din OMAI nr.1501/2006, a fost înlăturată, având în vedere că reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, solicitând aplicarea directă a reglementărilor comunitare.
Tribunalul a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național.
Prin art.148 din Constituție se dispune că „ urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
În egală măsură, jurisprudența CJCE stabilește că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă normele interne contravin reglementărilor comunitare, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analiza relevă că solicitarea reclamantului de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității de a da curs cererii sale, fără plata taxei de poluare a avut loc după modificarea OUG.50/2008 prin OUG 218/2008-, OUG.7/2009, OUG nr.117/2009 și OUG nr.118/2010.
Prin urmare, analiza compatibilității OUG.50/2008 cu dispozițiile comunitare incidente a fost realizată și prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
În preambulul OUG.218/2008 se arată că adoptarea acesteia a fost necesară, având în vedere „ concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieței auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională”.
Se observă că, intervenția legislativă se îndepărtează de la scopul declarat al OUG.50/2008, respectiv acela al asigurării protecției mediului.
Ajustarea nivelului taxei, prin formele ulterioare ale actului normativ pentru înlăturarea impactului negativ în plan social nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al OUG.218/2008.
Potrivit art.III din OUG. nr.218/2008, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 mc., precum și toate vehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12._09 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG.50/2008 cu modificările și completările ulterioare se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, taxa reprezentând de fapt o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.1-3 din Codul fiscal, diferența făcând-o denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare, în taxă de poluare/de mediu, situație ce este incompatibilă cu prevederile art.90 din TCE (actualmente art.110 din TFUE).
Art.90 par. I, actual art. 110 par.1, din TFUE, prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art.90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Potrivit normelor comunitare: - art.25 TCE „ între statele membre sunt interzise taxe vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”; -art.28 din TCE „ între statele membre sunt interzise restricții cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
OUG. nr.50/2008 este contrară art.110, par.1 din TFUE întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, respectiv, vânzarea autoturismelor noi, produse în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu mai este admisibil, atâta timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând alegerea consumatorilor (CJCE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Stl c.Admministrazione delle finanze dello Stato).
Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare reglementată de OUG 50/2008, CJUE s-a pronunțat recent prin hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dacă în cauza T. Vs. statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs. statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.
Dând eficiență principiului priorității dreptului comunitar, precum și celui al aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, constatând că prin reglementarea internă se încalcă principiul nediscriminării, taxa de poluare fiind incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul CE (art.110 din TFUE), tribunalul constată că refuzul pârâtului de a proceda la înmatricularea pe numele reclamantei a autoturismului, fără plata taxei de poluare, este un refuz nejustificat, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat prin raportare exclusivă la dispozițiile normative interne, contrare normelor comunitare..
Pentru aceste considerentele, în temeiul, art. 18 coroborat cu art. 2 al.2 din Lg.554/2004, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâtul să procedeze la înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului, fără plata taxei pe poluare prevăzută de OUG.50/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția P. - județul Bacău - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a încălcat prevederile art. 86 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, în sensul că nu a comunicat pârâtei copia acțiunii și a înscrisurilor anexate, deși s-a solicitat expres acest lucru, recurenta considerând că în atare situație intervine sancțiunea prescrisă de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, impunându-se casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare.
2. Instanța de fond a reținut în mod greșit că temeiul juridic al cererii ar fi OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, în realitate, față de data sesizării instanței erau aplicabile dispozițiile Legii 9/2012, privind taxa pentru emisii poluante .
3. Pe fondul cauzei, recurenta susține că în mod greșit s-a reținut incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, întrucât dispozițiile legii se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România, cât și celor ce provin din state membre ale U.E.
Pe de altă parte, recurenta susține că nu poate să refuze aplicarea unor acte normative în vigoare, atâta timp cât acestea nu au fost declarate neconstituționale sau contrare dreptului european. Pe cale de consecință, nu se poate reține nici culpa procesuală a instituției, pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, în principal pe excepțiile invocate, iar în subsidiar, ca nefondată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prima critică din recurs este nefondată, având în vedere că așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 22 din dosarul tribunalului, instituția pârâtă a fost citată pentru primul termen de judecată cu o copie a acțiunii depuse de reclamant, mențiunile agentului procedural de pe respectivul înscris făcând dovada până la înscrierea în fals. În plus, din perspectiva art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, recurenta nu a precizat care este vătămarea ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea / casarea sentinței.
În ce privește actul normativ în vigoare la data când reclamantul a solicitat înmatricularea autovehiculului fără plata taxei, curtea reține că trebuie avută în vedere data achiziționării autovehiculului, coroborată cu data sesizării instanței de contencios administrativ - 12.10.2012 ( această din urmă dată fiind ulterioară refuzului de înmatriculare).
La această dată, actul normativ ce reglementa taxa impusă pentru înmatriculare era Legea 9 /2012.
Cu titlu prealabil se impune observația că până la data de 13 ianuarie 2012 ( dată când a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), obligația de plată a taxei pentru înmatricularea unui autovehicul era prevăzută de OUG 50/2008 .
În ce privește taxa denumită taxă de poluare, reglementată de OUG 50/2008, aceasta a fost examinată, din punct de vedere al compatibilității cu prevederile art. 110 din TFUE, practica instanțelor de judecată fiind constantă în a aprecia că taxa impusă încalcă tratatul, fiind ca urmare exclusă de la aplicare, dându-se astfel eficiență prevalenței dreptului comunitar, cu luarea în considerare a hotărârilor preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României.
În acest context, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care reglementa obligația de plată a taxei în următoarele condiții, prevăzute la art. 4: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deși reglementarea astfel adoptată înlătura discriminarea din OUG 50/2008 dintre autovehiculele ce proveneau din U.E. față de cale aflate în circulație în România, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Ori, în aceste condiții, pe perioada în care dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin, 1 ale Legii 9/2012 au fost suspendate, a fost menținută discriminarea proprietarilor de autovehicule rulate, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară nu era impusă plata taxei, care revenea doar proprietarilor de autovehicule second hand achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, deși s-a schimbat actul normativ ce reglementa taxa în discuție, condițiile și modul de reglementare a taxei impuse de Legea 9/2012 sub o altă denumire sunt, în fapt, aceleași cu cele din reglementarea anterioară, aspect ce atrage incidența în speță a argumentelor mai sus invocate, referitoare la hotărârile preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României și a Deciziei Î.C.C.J nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010 .
În ce privește competența recurentei pârâte de a face verificări cu privire la compatibilitatea normei interne cu prevederile dreptului comunitar, susținerile din recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că potrivit prevederilor art. 148 alin 2 și 5 din Constituție, „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și altor legi se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recurentei îi revine obligația constituțională de a aplica cu prioritate prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în speța de față, de a da eficiență prevederilor art. 110 din Tratat, în detrimentul normei interne .
Pe de altă parte, curtea are în vedere faptul că, prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii, stabilind că acțiunea având ca obiect obligare instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Pe fondul cauzei, criticile din recurs se dovedesc a fi, de asemenea, nefondate. Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală . Toate aceste argumente își mențin valabilitatea și în cazul reglementării ulterioare a taxei, prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, conform argumentelor mai sus prezentate.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa și s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale", curtea constată că taxa impusă de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 TFUE.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a stabilit în mod legal că refuzul de înmatriculare a autovehiculului este nejustificat, în raport de dispozițiile art. 110 ( actual 90 ) din TFUE, și de dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin.1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata-pârâtă Instituția P. - județul Bacău pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în Bacău, .. 2, județ Bacău împotriva sentinței civile nr. 756 din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-reclamant P. F.-V., cu domiciliul în Bacău, ., ., județ Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte, M. V. C. | Judecător, V. S. | Judecător, L. M. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. de fond G.A.
Red. decizia recurs L. M.
MA/21/22.11.2013/2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 155/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1808/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
