Pretentii. Decizia nr. 4476/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4476/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2643/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4476/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Judecător M. G. B.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 698/CF din 04 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Piatra N..
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 698/CF/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 22.009 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că, pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de_ lei, la data de 2-05-2012, la Trezoreria Piatra N.. În cauză este incident RIL pronunțat de ICCJ la data de_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Instanța reține totodată că reclamantul s-a adresat în prealabil pârâtei pentru restituirea taxei, fiind îndeplinit art. 7 și 11 LCA –fila 17.
Pe fondul cauzei a reținut că această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie. Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturată discriminarea constatata, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. ;
(2) obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținuta discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața națională. Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare,a stabilit că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să achite reclamantului cheltuielile de judecată efectuate - taxa judiciară de timbru.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
A arătat recurenta că sentința recurată este netemeinică și nelegală atâta timp cât motivarea instanței de fond are în vedere neconcordanțele între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.50/2008 și legislația europeană,însă în speță este vorba de taxa achitată în conformitate cu dispozițiile legii nr.9/2012.
A invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004
A solicitat recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conform art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză deoarece la pronunțarea acesteia instanța a avut în vedere reglementarea prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.50/2008,ori în speță taxa a fost achitată în temeiul legii nr.9/2012.
A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
De asemenea având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM, numai aceasta ar fi trebuit obligată la plata cheltuielilor de judecată.
A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art.13 din Legea nr.9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art.117 alin.1 din Cod procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin Legea nr.9/2012 a fost instituită obligația de plată a taxei de poluare, plata taxei fiind prevăzută în mod imperativ cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, art.4 alin.2 din lege prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, însă aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin O.U.G. nr.1/2012până la 1 ianuarie 2013.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Prevederile Legii 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei pentru prima vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe. Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor Legii nr.9/2012, chiar dacă a făcut vorbire de neconcordanțele Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și legislația europeană.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art.17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Administrației Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 698/CF din 04 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. F. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Olguța L. T. G. M. C. M. G. B.
Grefier,
C. M.
Red.s. – N. A.
Red.d.r.- O.L.T. -
Tehnored.- O.L.T./C.M. - ex. 2
10 decembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1808/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1582/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
