Pretentii. Decizia nr. 1242/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1242/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 768/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1242/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C.
Judecător V. S.
Judecător Olguța L. T.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești împotriva sentinței civile nr. 1358 din 03 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr._ reclamantul P. L., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOINEȘTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 2.634 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii legale aferente calculate de la data achitării ,până la data restituirii efective a sumei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat un autoturism second-hand, provenit din Uniunea Europeană ( unde a fost înmatriculat inițial )și pentru a putea înmatricula acest autovehicul în țară, a fost obligat reclamantul să achite o taxă în cuantum de 2.634 lei ,conform dispozițiilor O.U.G. 50/2008.
Reclamantul a susținut, în esență, că taxa percepută în temeiul O.U.G. 50/2008, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Având în vedere prioritatea aplicării normelor dreptului comunitar față de dreptul național, consacrată de art. 11 și 148 din Constituție, de Legea nr. 157/2005 și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se solicită a se constata natura discriminatorie a taxei achitată de reclamant și a se dispune restituirea sumei și a dobânzii fiscale aferente .
Prin sentința civilă nr. 1358/03.10.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Bacău, iar pe fondul cauzei s-a admis acțiunea reclamantului, în sensul că au fost obligate pârâtele A.F.P. Moinești și AFM să restituie reclamantului suma de 2.634 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală, prevăzută de art. 124 alin.2 și art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.F.U.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Moinești, prin DGFP Bacău, care a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal.
Concret, recurenta susține că instanța de nu a avut în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că OUG nr. 50/2008 a fost modificată succesiv, prin OUG. Nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene, considerentele sentinței fiind greșite .
În ce privește dobânda acordată de tribunal, recurenta susține că acest capăt de cerere se impunea a fi respins, având în vedere că reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei, ci direct instanței de judecată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legislației naționale și comunitare incidente în speță, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, art. 124 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
În speță, se constată că reclamantul nu a făcut dovada că anterior sesizării instanței s-ar fi adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei percepute nelegal, împrejurare care exclude aplicarea dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, care prevede expres că acordarea dobânzii se dispune la cererea contribuabilului și nu din oficiu.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința recurată numai sub aspectul dobânzii fiscale, acest capăt de cerere urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești împotriva sentinței civile nr. 1358 din 03 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. L. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1358 din 03.10.2012 a Tribunalului Bacău, în sensul că înlătură obligația pârâtelor de plată a dobânzii fiscale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. M. C. V. S. OLGUȚA L. T.
GREFIER,
C. M.
Red.s. – M. O.
Red.d.r. – V.S. – 17.04.2013
Tehnored. – V.S. – 17.04.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 4196/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 165/2013. Curtea de... → |
|---|








