Pretentii. Decizia nr. 4196/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4196/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2479/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 4196/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P. - judecător
Judecător C. Ș.
Judecător C. Ș.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 524/CF din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurentă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 524/CF/14.03.2013 a respins excepția de inadmisibilitate și de tardivitate, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta VAȘNICĂ E. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice R. să restituie reclamantei suma totală de 7.654 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de Administrația Finanțelor Publice R. și a obligat Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamantă.
Pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta a achitat suma de 7654 lei, la data de 18.04.2012, la Trezoreria R.. În cauză este incident RIL pronunțat de ICCJ la data de_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Pe fondul cauzei, taxa a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, în cauză, a aplicat în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatata, prevăzându-se în art. 4 alin. 2 al Legii nr. 9/2012 că obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, iar taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constat-o întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că greșit instanța a respins excepția lipsei procedurii prealabile conform art. 7 din Legea 554/2004 și invocă dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.j și art. 8 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei recurenta arată că greșit s-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile OUG 50/2008 deoarece erau incidente dispozițiile Legii 9/2012, respectiv art. 4 alin. 1 și 2 din acest act normativ, că acesta nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu, că acesta nu încalcă Tratatul de aderare a României.
Mai susține recurenta că obligația de armonizare a legislației naționale cu acea comunitară revine, potrivit art. 148 din Constituție Parlamentului și nu instanțelor judecătorești.
Solicită să se respingă cererea privind obligarea la plata taxei de poluare, dobânda fiscală și cheltuielile de judecată.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 5185 de lei achitate la bugetul de stat în condițiile Legii 9/2012 ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), iar potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii, a reținut că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei, instanța de recurs constată că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Chiar dacă această dispoziție a fost de natură a elimina discriminarea dintre autovehiculele de ocazie comercializate pe piața națională și cele similare cumpărate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, toate autovehiculele de ocazie fiind în mod egal supuse taxei de poluare, prin art. 1 din OUG 1/2013, începând cu data 31.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.
Așa fiind, prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 din legea 9/2012 se revine în fapt la aceeași soluție legislativă adoptată prin OUG 50/2008, analiza instanței de fond privind efectul discriminatoriu al Legii 9/2012 în raport de art. 110 din TFUE realizat prin . OUG 1/2013 fiind corect realizată, discriminarea indirectă dintre autovehiculele de ocazie deja înmatriculate în România și comercializate pe piața internă și cele cumpărate din țările membre ale Uniunii Europene care urmează a fi înmatriculate în România fiind pe deplin dovedită, critica recurentei fiind nefondată.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la faptul că dispozițiile Legii 9/2012 nu au fost declarate neconstituționale, precum și cele referitoare la armonizarea legii naționale cu dreptul comunitar, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o creanță fiscală stabilită de OUG 50/2008, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății, hotărâre care face parte din dreptul comunitar și care este direct aplicabilă în dreptul național în condițiile art. 148 din Constituție.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată critica recurentei este de asemenea nefondată, statul, prin perceperea taxei de poluare, a încălcat dispozițiile art. 90 din TFUE ceea ce a impus restituirea acesteia și fiind parte căzută în pretențiile sale datorează și cheltuielile de judecată așa cum dispune art. 274 din Codul de procedură civilă, cheltuieli care urmează să fie suportate în condițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 524/CF din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă VAȘNICĂ E. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 noiembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, C. Ș. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. N. A.
Red.d.r. V.P. /22.11.2013
Tehnored. E.S. 2 ex.
26.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4491/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1242/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
