Pretentii. Decizia nr. 2206/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2206/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 776/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr.2206 /2013
Ședința publică de la data de 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești împotriva sentinței civile nr.1824 din data de 22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Prin cererea formulată de reclamantul C. O., înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 13.02.2012, sub nr. de dosar_ s-a solicitat, în contradictoriu cu DGFP Bacău, AFP Moinești și chemata în garanție a Administrației F. Pentru Mediu obligarea pârâtelor la plata sumei de 5188 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Prin sentința civilă nr.1824/22.11.2012 Tribunalul Bacău a admis acțiunea și a obligat pârâta pârâta AFP Moinești să restituie reclamantului suma de 5188 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data de 30.03.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
A respins cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
A admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Moinești suma de 5188 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data de 30.03.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective și 39, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
În fapt, la data de 24.08.2008 reclamantul a cumpărat autoturismul marca VW Passat (contract fila 21), neînmatriculat în România, înmatriculat în Italia la data de 5.05.2006 (conform certificatului depus la fila 5). Pentru înmatricularea autoturismelor pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 5188 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila 5.
Taxa pe poluare reprezinta un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele nationale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa solutioneze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretarii Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odata cu hotararea pronuntata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotararea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor naționale instanța reține faptul că obligația de plată a taxei de primă înmatriculare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Din analiza jurisprudenței Curtii cu privire la taxa de primă înmatriculare, instanta retine ca sunt indeplinite conditiile prevazute de articolul 117 pentru admiterea actiunii in pretentii. Astfel prestatia contribuabilului are semnificatia unei plăti, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanta depusa la fila 8. De asemenea este indeplinită si conditia ca datoria in vederea careia s-a facut plata sa nu existe din punct de vedere juridic, fata de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
In ceea ce privește cererea de obligare a paratelor la plata dobanzii legale, instanta retine ca este intemeiata si sub acest aspect, in raport de dispozitiile articolului 124 Cod.pr fiscala, având in vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legala.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art 124 Cod pr fiscală și art 70 din același act normativ, instanța reține că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art 120 alineat 7 Cod pr fiscală.
Față de aceste aspecte instanța urmează a admite acțiunea, a obliga pârâta la plata sumei de 5188 lei cu titlu de pretenții, dobândă fiscală de la data de 30.03.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire-) și până la data plății efective și până la data plății efective.
Cu privire la cererea de chemare in garantie formulată de pârâtă:
In conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Instanta retine faptul ca sunt indeplinite dispozitiile art.63 Cod procedura civila, fiind stabilite raporturile juridice obligationale intre Administrația F. pentru Mediu si parata, cererea de chemare în garantie fiind intemeiata, urmand a fi admisa si obligata chemata în garantie, sa plateasca pârâtei Administratia Finantelor Publice suma de 5188 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești,motivele recursului vizând următoarele:interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 (modificată), în raport de dispozițiile art.110 din T.F.U.E și incidența hotărârii preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 402/2009- T. împotriva României.
Concret, recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că OUG nr. 50/2008 a fost modificată succesiv, prin OUG. Nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene . În susținerea acestui punct de vedere se invocă practica Curții Europene în Cauzele Brzezinski, Nadasdi și N. etc.
În ceea ce privește Hotărârea CJUE în Cauza C 402/09, invocată de instanța de fond, recurenta consideră că aceasta nu are incidență în speță, întrucât taxa în discuție a fost achitată potrivit O.U.G. 50/2008, în forma modificată prin OUG 7/2009.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legislației naționale și comunitare incidente în speță, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 25.10.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Ca urmare, se impun a fi înlăturate criticile recurentei DGFP N., privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008 .
De asemeni, nu pot fi reținute criticile formulate de ambele recurente, referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. O. și Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.1824 din data de 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 mai 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.O.G.P.
Red.dec.rec.C.Ș.-06.06.2013
Tehnored.Fl.B.-06.06.2013
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4792/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1836/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
