Pretentii. Decizia nr. 2418/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2418/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 891/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr.2418 /2013
Ședința publică de la data de 07 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. împotriva sentinței civile nr.1940/CF din data de 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei intimatul-reclamant a formulat întâmpinare care a fost înregistrată la instanță, prin compartimentul registratură, la data de 03 iunie 2013, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1940/CF/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice N., a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul O. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1418 lei, reprezentând taxa auto, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin.2 din O.G. nr. 92/2003. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Târgu N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantul 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 1418 lei, la data de 29-12-2011, la Trezoreria Piatra N.. În cauză este incidentă decizia pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de la_, potrivit căreia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P. N. invocată din oficiu, a fost admisă având în vedere că raportul juridic fiscal dedus judecății privește organul fiscal ce a calculat și pretins taxa auto – A.F.P. și persoana reclamantului.
Pe fondul cauzei s-a reținut căaceastă taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie. Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, s-a apreciat că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate – taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, instanța de fond neavând în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată succesiv prin O.U.G. Nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene. În susținerea acestui punct de vedere a fost invocată practica Curții Europene în Cauzele Brzezinski, Nadasdi și N. etc.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.U.E. în Cauza C 402/09, invocată de instanța de fond, recurenta consideră că aceasta nu are incidență în speță, întrucât taxa în discuție a fost achitată potrivit O.U.G. 50/2008, în forma modificată prin actele normative ulterioare.
Mai invocă recurenta dispozițiile Legii nr. 9/2012, care reglementează în prezent taxa pe poluare, susținând că potrivit acestei reglementări s-a înlăturat discriminarea invocată cu privire la textele citate anterior.
A mai fost criticată și acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, întrucât în speță nu ar fi incidente dispozițiile legale reținute de instanța de fond, iar recurenta nu are culpă procesuală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 10 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În atare situație, reclamantul a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, art. 124 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul M.F.P. 1899/22.12.2004.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația/cererea de restituire adresată de contribuabil, de la această dată datorând dobânda fiscală, soluția fondului fiind legală și sub acest aspect.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.1940/CF din data de 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 iunie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.N.A.
Red.dec.rec.M.N./24.06.2013
2 ex.
25.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3180/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 4306/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
