Pretentii. Decizia nr. 3203/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3203/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 5397/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3203/2013
Ședința publică de la data de 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. împotriva sentinței civile nr.282 CF din 18.02.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat în cauză de Administrația Finanțelor Publice Municipiului Piatra N. este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, având în vedere dispozițiile art.11 alin.3 din O.U.G.74/2013 precum și dispozițiile H.G.520/2013 și punctul 1 din anexa 2 la această hotărâre, constată că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Piatra N., dobândind calitatea procesuală de recurentă-pârâtă.
Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă,instanța constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 282/CF din 18 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a admis acțiunea principală astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., să restituie reclamantului suma de 1.545 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N., în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., suma de 1.545 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A oblgiat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. și chemata în garanție să plătească, în solidar, reclamantului suma de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Apărarea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr. 50/2008, este nefondată.
Reclamanta a achitat taxa de poluare pentru înmatricularea autovehiculului la data de 05.09.2012, după . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv 13.01.2012.
Totodată, prevederile Legii nr. 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Față de considerentele ce preced, instanța a apreciat cererea întemeiată, în ceea ce privește restituirea contravalorii taxei de poluare, ce a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art.90 alin. 1 din T.C.E., astfel încât a admis-o.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Recursul Administrației Finanțelor Publice Piatra N.
Administrației Finanțelor Publice Piatra N. a criticat sentința sub următoarele aspecte:
Motivarea primei instanțe are în vedere neconcordanța dintre O.u.G. nr. 50/2008 și legislația europeană, însă, în speță, este vorba de taxa pentru emisii poluante, achitată conform Legii nr. 9/2012.
După . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi vorba de discriminare, față de prevederile art. 4. La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată de către contribuabili începând cu data de 1 iulie 2008 în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și până la data intrării în vigoare a noii legi, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pe anumite produse, chiar similare în sensul art. 110 al. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective.
Este incidentă încălcarea art. 110 al. 1 T.C.E., atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 110 T.C.E. dacă este suficient de precis astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii.
Referitor la decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/2009, a susținut că hotărârea preliminară este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința O.u.G. nr._.
Conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabila in litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr.50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27 octombrie 2008 și anume în forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.
S-a mai criticat greșita obligare a recurentei la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, întrucât situația creată nu-i poate fi imputată acesteia instanța de recurs urmând a avea în vedere și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012, privind deducerea cheltuielilor de judecată din cuantumul taxei achitate și virate F. pentru mediu.
Motivarea Curții.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Motivarea primei instanțe nu conține elemente contradictorii, ci are în vedere atât neconcordanța dintre O.u.G. nr. 50/2008 și legislația europeană, dar și a taxei pentru emisii poluante, achitată conform Legii nr. 9/2012, reținând că prevederile noii legi sunt în continuare discriminatorii și nelegale.
Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență se susține că taxa instituită de Legea nr. 9/2012, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
Astfel, se reține că specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 25.10.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Nu pot fi reținute criticile formulate, referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza cărora se achită noua taxă de poluare, sunt privite în continuare ca fiind discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în Romania, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România – aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Cât privește modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte.
Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct. 42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale, se reține că această obligație nu este antrenată în funcție de culpa autorității publice, fiind accesorie obligației principale, se calculează potrivit art. 124 alin. 1 cu art. 70 de la data expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2.
Cum rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național, reține că în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Interpretând sistematic cele două dispoziții legale rezultă că, în condițiile în care soluționarea cererii depășește termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează de la împlinirea acestui termen legal de soluționare. În situația în care cererea a fost soluționată înaintea împlinirii termenului de 45 de zile dobânda curge de la termenul de soluționare a cererii, critica recurentei nefiind fondată nici sub acest aspect.
În cauză, instanța a dispus în mod corect obligarea la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 O.G. nr. 92/2003, calculată cu începere de la data la care organul fiscal i-a comunicat contribuabilului decizia de respingere a cererii de restituire,
Întrucât instanța a constatat în mod corect că taxa, în forma prevăzută de actul normativ care o reglementează, este nelegală, a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. E. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.282/CF din 18.02.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.El.F.; Red.dec.rec.L.A./21.10.2013; tehnored. V.M./2 ex.; 22.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4306/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3202/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
