Pretentii. Decizia nr. 2737/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 2737/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 886/103/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 2737/2013

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător

Judecător: M. N.

Judecător: C. P.

Grefier: L.-D. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței civile nr. 1832/CF din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că intimata-reclamantă .. a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA:

- deliberând –

Asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1832/CF/2012 pronunțată de Tribunalul N., reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1832/CF/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, s-au respins excepțiile prematurității și neîndeplinirii procedurii prealabile. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R.. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2761 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei, calculată în conformitate cu prevederile art. 124 al.2 din OG nr. 92/2003, cu începere de la 08.02.2012 și până la data plății.

A admis cererea de chemare în garanție, sens în care obligă chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.

A obligat pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 21.01.2013 a fost îndreptată eroarea din dispozitivul sentinței civile nr. 1832/CF/29.11.2012 în sensul că în loc de 2761 lei reprezentând taxă de poluare va fi prevăzut 2.761 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare. Din dispozitivul hotărârii va fi înlăturată dispoziția referitoare la admiterea cererii de chemare în garanție și la obligarea chematei în garanție Administrația Fondului pentru Mediu de a asigura fondurile necesare restituirii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2761 lei achitată de reclamant reprezentând taxă de poluare actualizată cu dobânda fiscală de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a achiziționat un autoturism second hand pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.

Examinând excepțiile invocate, instanța a reținut următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “ Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.”. Nefiind obligatorie contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, se impune respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile. Singura obligație ce revenea reclamantului era aceea de a formula cerere de restituire a sumei, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o, motiv pentru care excepțiile prematurității și a lipsei procedurii prealabile au fost respinse.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire integrale a sumei plătite de reclamant.

Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei, și nu de la data efectuării plății, reclamanta neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate.

A fost admisă cererea de chemare în garanție.

În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta s-a dovedit întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”. Cum Administrația Fondului pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, a dispus obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.

De asemenea, în baza art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus și obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice R..

Recurenta a criticat modalitatea soluționării fondului cauzei, arătând că taxa de poluare nu încalcă prevederile art.90,alin.1 din Tratatul Comunității Europene.

A arătat aceasta că textul OUG nr.50/2008 nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.

Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a reținut că efectul direct al dreptului comunitar impune aplicarea dreptului comunitar cu prioritate, ori de câte ori se constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.

Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În Cauza C-263/10 – N. împotriva României, au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .

Curtea reține de asemenea că în cauză are aplicabilitate Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului în care CJE a considerat că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză, având în vedere că, CJE a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor, însă cu toate acestea chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.

Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.

În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., Piața R. V. nr. 1, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1832/CF din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .., cu sediul procesual ales în R., .. 5, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 iulie 2013.

PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. M. M. N. C. P.

C. aflată în CO,

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

GREFIER,

L. D.

D.

Red. s. N. T.

Red. d.r. C. P.

Tehnored.V.Z./15.07.2013 Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2737/2013. Curtea de Apel BACĂU