Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 28/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 750/32/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Sentința nr. 28/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș. - judecător
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul T. P. - PRIMAR AL U.A.T. . cu pârâta C. DE C. BACĂU, având ca obiect litigii privind Curtea de C. (Legea Nr.94/1992) .
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care ;
Instanța constată că s-a formulat o cerere de repunere pe rol de către reclamantul T. P. – primar al U.A.T. . art. 254 Cod procedură civilă, instanța repune cauza pe rol. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către reclamant, fila 23 din dosar, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe reclamanta ., a contestat decizia nr. 42/24.08.2012 emisă de către C. de C. a județului Bacău și încheierea nr. 11/01.10.2012 de soluționare a contestației administrative împotriva acestei decizii.
Pentru termenul din data de 12 februarie 2013 instanța a citat părțile cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția de necompetență materială a Curții de Apel Bacău.
Pârâta C. de C. a județului Bacău nu a depus întâmpinare, însă Curtea de C. a României a pus concluzii scrise pe această excepție, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.
Arată că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că numai actele administrative unilaterale cu caracter individual pot face obiectul unei excepții de nelegalitate, deoarece anularea unui act administrativ normativ poate face obiectul unei acțiuni în instanță oricând.
Regulamentul adoptat prin Hotărârea cu nr. 130/04.11.2010 este un act normativ, având aplicabilitate generală.
Regulamentul adoptat prin Hotărârea cu nr. 130/04.11.2010 a fost adoptat în vederea organizării executării legii, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 94/1992.
în punctul 228 al acestui regulament se prevede că competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor comisiilor de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială își are sediul reclamantul.
Prin punctele 174-229 se reglementează o procedură de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor superioare celor care au emis actele administrative atacate de a redimensiona măsurile luate, în limitele prevăzute de lege, nemaifîind vorba de o activitate jurisdictională a Curții de C., caracterizată de soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor.
Prin acest regulament nu se stabilește o nouă competență materială în afara cadrului legal trasat de art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci se reașează competența de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de C. în limitele ei firești, aceasta fiind o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, instituție supremă de audit cu statut constituțional.
Problema distincției între capacitatea administrativă și capacitatea juridică are relevanță în contextul în care actul atacat emană de la un serviciu sau o instituție care nu are personalitate juridică, nefiind cazul în speța de față.
Legea prevede în mod expres lipsa capacității juridice a structurilor teritoriale, tocmai pentru a clarifica aspectele care privesc competența în eventualele litigii.
în speța de față distincția nu-și are aplicabilitate, întrucât actul atacat este o încheiere emisă de o autoritate publică centrală.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Excepția necompetenței materiale este fondată.
Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituția României „ Prin lege organică se reglementează:
.. .k) contenciosul administrativ;"
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 „Organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curții de C., în temeiul prezentei legi."
în fine, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
în ce privește excepția de necompetență materială, se observă că aceasta este fondată, din moment ce actul administrativ care a produs efecte juridice față de reclamanți este decizia Camerei de C. a județului Bacău, iar nu încheierea de soluționare a recursului administrativ emisă de Curtea de C. a României, pentru că o competență materială nu poate fluctua după cum organul ierarhic superior soluționează recursul administrativ, caz în care competența ar aparține în primă instanță curților de apel, ori nu îl soluționează, caz în care competența ar aparține tribunalelor; pârâta arată în concluziile depuse și recunoaște că în prezent aceasta nu mai desfășoară o activitate jurisdicțională (caz în care competența ar fi în funcție de caracterul local sau național al autorității care soluționează în ultim grad această etapă a litigiului), motive pentru care soluționarea recursului administrativ (iar nu a etapei administrativ-jurisdicționale) de către Curtea de C. a României nu poate avea relevanță în a stabili competența de soluționare în primă instanță curților de apel, în lipsa unor prevederi dintr-o lege organică, Legea nr. 554/2004 arătând că se poate cere anularea actului administrativ, iar nu modul de soluționare a recursului administrativ, recursul administrativ fiind prevăzut ca o posibilă soluție privind evitarea judecății, prin revocarea actului administrativ emis și care a vătămat persoana de către autoritatea emitentă sau cea ierarhic superioară, neputând exista recurs administrativ fără act administrativ emis.
Art. 7 alin. (1) arată că plângerea prealabilă se poate adresa fie autorității emitente, fie celei superioare ierarhic celei emitente, din acest punct de vedere textul fiind dispozitiv, lăsând autorităților să stabilească, în cadrul intern și conform legii speciale de organizare (dacă există) cine va soluționa recursul administrativ, lucru firesc pentru ierarhia specifică competenței autorităților executive, dar asta nu poate însemna că prin arătarea autorității care va soluționa recursul administrativ se poate aduce atingere art. 73 alin. (3) lit. k din Constituția României și art. 10 din Legea nr. 554/2004, pentru că în acest fel aceste prevederi imperative ar putea fi ocolite și s-ar ajunge ca competența materială a instanțelor de contencios administrativ să fie stabilită de autoritățile care emit actele administrative a căror anulare se solicită în fața instanțelor judecătorești, cu încălcarea deci a competenței unice a Parlamentului României de a decide care sunt instanțele care judecă în primă instanță un anumit litigiu de contencios administrativ, fapt ce încalcă separația puterilor în stat.
Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 dă dreptul Curții de C. a României să stabilească prin regulament propriu organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, însă nu dă dreptul acestei autorități publice executive să stabilească, direct sau indirect, instanțele competente să-i cenzureze actele emise în cazul în care persoanele vătămate se adresează instanțelor de contencios administrativ.
Pentru a avea calitate procesuală pasivă este suficient ca autoritatea publică să fi emis sau adoptat actul administrativ al cărei anulare se cere, personalitatea juridică fiind necesară
pentru stabilirea calități procesuale active (după părerea unanimă doctrinară și în conformitate cu noul cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011) numai în cazul în care se cer și despăgubiri, pentru că numai în această ipoteză devine relevantă existența unui patrimoniu din care să se poată eventual executa obligațiile stabilite de instanța de judecată prin dispozitivul hotărârii, iar nu și în cazul în care se solicită revocarea (adresată autorității emitente sau celei superioare) ori anularea actului administrativ (adresată instanței de judecată).
în fine, în speță nu este incident criteriul de stabilire a competenței referitor la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, neexistând un act administrativ emis de Curtea de C. a României care să conțină astfel de creanțe și care să depășească pragul de 1.000.000 lei.
întrucât în speța de față nu sunt solicitate despăgubiri, ci numai anularea parțială a unei decizii emise de o autoritate locală abilitată prin lege să stabilească decizii executorii, în speță C. de C. Bacău, competența de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Bacău, motive pentru care excepția de necompetență materială va fi admisă, urmând ca judecata să fie declinată spre competentă soluționare acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetența materială.
Declină în favoarea Tribunalului Bacău, competența soluționării cauzei.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
Președinte, C. Ș. | ||
Grefier, E. S. |
Red. sent. C.Ș./08.03.2013
Tehnored. C.S./E.S. 2 ex./14.03.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1413/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1714/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
