Obligaţia de a face. Decizia nr. 1413/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1413/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4785/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1413/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. - județul N. – pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, împotriva sentinței civile nr. 125/CA din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimata-reclamantă M. T. – Steluța a înaintat la dosar concluzii scrise și înscrisurile solicitate de instanță.
De asemenea, constată că recursul promovat de pârâta Instituția P. - județul N. – pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este declarat și motivat în termen, legal timbrat.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Instituția P. - județul N. – pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 125/CA/10.05.2012 pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. T. Steluța, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. N. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Piatra N..
A fost obligat pârâtul la înmatricularea pe numele reclamantei, a autovehiculului marca M. NUTZFAHRZEUGE, nr. WMAM042083Y006126 fără plata taxei de poluare, instituită de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.008 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că reclamanta a achiziționat în data de 25.01.2012 un autovehicul M., second-hand ce provine din Italia, cu data primei înmatriculări 17.06.2005, cu număr de identificare WMAM040283Y006126.
Reclamanta s-a adresat Instituției P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare, refuzul pârâtului de soluționare a cererii fiind reluat și în întâmpinarea depusă la dosar.
În speță sunt incidente dispozițiile art. 2 al. 2 din Legea contenciosului administrativ, fiind aplicabilă ipoteza „refuzului nejustificat”, definit prin art. 2 lit. ”i” din Legea contenciosului administrativ ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea”.
Argumentația pârâtului, potrivit cu care refuzul se justifică prin prisma incidenței dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi reținută, câtă vreme reclamanta a invocat nelegalitatea acestei taxe, solicitând aplicarea directă a reglementărilor comunitare.
Tribunalul a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național.
Prin art. 148 din Constituție se dispune că „urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
În egală măsură, jurisprudența CJCE stabilește că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă normele interne contravin reglementărilor comunitare, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analiza relevă că, solicitarea reclamantei de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității de a da curs cererii sale, fără plata taxei de poluare a avut loc după modificarea O.U.G. nr. 50/2008. Prin urmare, analiza compatibilității O.U.G. nr. 50/2008 cu dispozițiile comunitare incidente va fi realizată și prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
În preambulul O.U.G. nr. 218/2008 se arată că adoptarea acesteia a fost necesară, având în vedere „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieței auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională”.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, taxa reprezentând de fapt o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art. 214 alin. 1-3 din Codul fiscal, diferența făcând-o denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare, în taxă de poluare/de mediu, situație ce este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art. 110 din TFUE).
Art. 90 par. I, actual art. 110 par. 1, din TFUE, prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Potrivit normelor comunitare:
- art. 25 TCE „între statele membre sunt interzise taxe vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”;
- art. 28 din TCE „între statele membre sunt interzise restricții cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110, par. 1, din TFUE întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, respectiv, vânzarea autoturismelor noi, produse în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu mai este admisibil, atâta timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând alegerea consumatorilor (CJCE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Stl c.Admministrazione delle finanze dello Stato).
Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, CJUE s-a pronunțat recent prin hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele O.U.G. nr. 50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct. 1 din TFUE.
Dând eficiență principiului priorității dreptului comunitar, precum și celui al aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, constatând că prin reglementarea internă se încalcă principiul nediscriminării, taxa de poluare fiind incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul CE (art. 110 din TFUE), instanța a constatat că refuzul pârâtului de a proceda la înmatricularea pe numele reclamantei a autoturismului, fără plata taxei de poluare, este un refuz nejustificat, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat prin raportare exclusivă la dispozițiile normative interne, contrare normelor comunitare.
Pentru aceste considerente – în temeiul art. 18 cu art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să procedeze la înmatricularea, fără plata taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, a autoturismului proprietatea reclamantei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă - taxa de timbru și onorariu avocat.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat recurs pârâta Instituția P. – județul N. – pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. în motivarea căruia a susținut următoarele:
În prezentul litigiu ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu N. în conformitate cu art. 7 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008.
Simplul fapt că dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului nu transformă serviciul de înmatriculări în decident și, implicit, în responsabil al modului de aplicare a legislației fiscale, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a stabilit că toate operațiunile legate de plata taxei de poluare se soluționează de organele fiscale competente. Serviciul de înmatriculări are numai obligația de a primi și verifica dacă dosarul conține documentele prevăzute de lege inclusiv dovada plății taxei de poluare. Serviciul de specialitate analizează și alte condiții de natură juridică și tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se cere.
Obligația de plată a taxei de poluare este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009.
Pe de altă parte a arătat recurenta împrejurarea că în cauza T. s-a apreciat că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 constituie o măsură de discriminare indirectă nu este de natură să conducă automat la concluzia că taxa de poluare trebuie înlăturată în întregime.
A arătat recurenta de asemenea că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece în sarcina sa nu poate fi reținută nici o culpă.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Calitatea procesuală a Administrației Finanțelor Publice a orașului Târgu N. ar fi putut fi analizată în situația în care părțile în acțiunea cu care a fost învestit tribunalul ar fi lărgit cadrul procesual în vreuna dintre modalitățile reglementate de art. 49 – 63 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul a soluționat cauza în limitele cererii de chemare în judecată, în respectarea principiului disponibilității.
Cu privire la critica privind fondul cauzei, instanța de recurs reține că potrivit art. 148 din Constituția României, urmare a aderării României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, prevederile acestor tratate precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare și prin urmare toate autoritățile statului român sunt ținute să respecte și să pună în aplicare prevederile comunitare, inclusiv serviciul de înmatriculări subordonat instituției prefectului.
Așa fiind, hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cauzele I. T. c. Statului român și I. N. c. Statului român, sunt obligatorii în soluționarea litigiului de față.
Instanța de recurs reține că prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, este admisibilă.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut, în privința sferei subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, că „aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului”, și că, în privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. 4 din Constituție, „el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că „art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite”.
Taxa de poluare se impunea a fi plătită de reclamant în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, act normativ avut în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la pronunțarea hotărârii în cauza T. contra României.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii.
Reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză, având în vedere că, CJE a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor, însă cu toate acestea chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că O.U.G. nr. 50/2008 nu asigură neutralitatea taxei de poluare în privința autovehiculelor importate față de cele similare care erau înmatriculate deja la data instituirii taxei de poluare.
Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
În Cauza C-263/10 – N. împotriva României, au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune la instituirea de către un stat membru a unei taxe de natura celei deja analizate de Curte, dar al cărei nivel este mai mare decât cel care a făcut obiectul examinării în cadrul întrebării preliminare.
În ceea ce privește întinderea efectelor hotărârilor pronunțate care Curtea de Justiție a Uniunii Europene este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE, că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune (situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Instanța de recurs reține că nici critica privitoare la obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.
Prin admiterea acțiunii împotriva recurentei pârâte, aceasta a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă datorează reclamantei cheltuielile de judecată suportate în proces.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală, urmând ca în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. - județul N. – pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în Piatra N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 125/CA din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. T. – Steluța, cu domiciliul ales în Onești, .. 12, ., județul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 aprilie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. A.
Tehnored. d.r. Olguța L. T.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. 09 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1915/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
