Pretentii. Decizia nr. 3761/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3761/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 3307/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3761/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 962/CF din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013, instanța constată că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte dobândind calitate procesuală activă în cauză, urmând a fi trecută pe concept în calitate de recurentă.
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.962/CF/14.05.2013 Tribunalul N. a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului C. P. suma de 5906 lei reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 120 alin 7 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data achitării taxei până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să achite reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand, Skoda, . TMBHS61Z_ provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat la data 02.03.2012 de suma de 5906 lei, la Trezoreria Piatra N.-fila 17.
Această taxă este reglementată prin Legea nr. 9/2012, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea oricărui autovehicul, în orice condiții, în România precum și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, cu excepția autovehiculelor pentru care anterior s-a achitat taxa pentru emisii poluante.
Analizând norma juridică invocată prin prisma legislației comunitare se reține că art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța constată că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționaleconcurente (hot Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09 T. vs. statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Legea 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a reconfirmat taxa instituită, începând de la 1 iulie 2008, o taxă de poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Așadar, din dispozițiile Legii 9/2012 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România, aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Ca atare, în viziunea Curții, inclusiv dispozițiile Legii 9/2012 coroborată cu dispozițiile OUG 1/2012, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Așadar, nu poate fi eficient argumentul pârâtei care în întâmpinare arată că în condițiile adoptării Legii 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare deoarece taxa pentru emisii poluante se plătește în toate cazurile inclusiv pentru înmatricularea vehiculelor, radiate ca urmare a transmisiunii, înmatriculate anterior anului 2007.
În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, conform art. 1 din OUG 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013. În această împrejurare subzistă situația premisă în sensul că reclamantul este discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 și care în prezent procedează la vânzarea acestora.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală cu observare incidenței în mod direct a dispozițiilor Hotărârii C-565/11 prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța constată următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului. Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., motivele vizând următoarele aspecte:
Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554.2004.
Instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr. 50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin OUG nr. 208/2008 și OUG nr. 218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T..
Instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.
Recursul nu este întemeiat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, în cauză sunt aplicabile dispozițiile recursului în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 24/ 6.07.2011 astfel că, în raport de dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, respingerea acesteia se impunea.
Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgență nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Rezultă, așadar, că, la momentul achitării taxei, ca urmare a suspendării dispozițiilor alin. 2 al art. 4 din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
Problema care se ridica în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr. 9/2012 este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 lit. a din acest act normativ, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 8, respectiv la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Rezultă, așadar, că taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, devreme ce alin. 2 al art. 4 este în prezent suspendat până la 01.01.2013.
În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța reține că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normele comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscală.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 – forma în vigoare - rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxă se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.
În consecință, Curtea reține că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singura zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber. Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, Curtea apreciază că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Prin această hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată î Cauza C-263/10 N./Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Interpretarea dată de instanța europeană reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementări și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
În consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante ca fiind întemeiată.
În ce privește dobânda legală, Curtea constată următoarele:
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală, prima instanță dând eficiență dispozițiilor Hotărârii C-565/11 prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea constată că textul invocat în susținerea recursului nu derogă de la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, în temeiul căruia prima instanță a instituit această obligație. Art. 13 din Legea nr. 9/2012 prevede doar fondurile din care urmează a fi achitate cheltuielile de judecată stabilite în sarcina statului dar acestea sunt datorate de partea care cade în pretenții, conform regulilor instituite în art.274 și următoarele Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Administrației Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 962/CF din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. Ș. L. A. M. N.
GREFIER,
C. M.
red. s. – S. U.
red. d.r.- C.Ș./02.12.2013
V.M./2 ex.
06.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 302/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 364/2013.... → |
|---|
